BLOGUL meu

între  ceea ce s-ar fi vrut/dorit, la începutul iernii trecute

             și ceea ce se pare că a ‘rezultat’

  Prin toamna trecută, cînd mi-am exprimat o nedumerire de a mea pe pe propriu-mi blog, s-a crezut că aș avea un sentiment de frustrare din lipsa așa-zisei popularități

 și cineva, nu știu nici acum cine anume  (sau știu, cumva?  :)  ) m-a întrebat ce anume vreau:  poziție în top (ceea ce, după părerea mea,  pentru cei care vor și reușesc așa ceva, ested absolut firesc și lăudabil), mă preocupă traficul, ‚audiența’ și a făcut o comparație pe care am găsit-o  și atunci și acum, forțată: vreau ca blogul meu să fie un fel de OTV, sau vreau să  păstrez ceea ce încercasem pînă atunci — să pomenesc în scris despre preocupările mele, ceva mai … ‚culturale’;

 nu am răspuns direct, pentru că nu știam precis cui anume, deși am încercat. Orgoliul meu a mai avut răbufniri, dar mai mult din respect față de ceilalți și îndeosebi față de oameni/bloggeri am încercat să mă mai ”civilizez” și am continuat să scriu;  cum? — se poate observa de pe  blog.     NU cred că am un blog reușit, dar știu că nu mă jenez cu el, nu arată precum mi-aș dori, dar se poate îndrepta, am căutat să nu jignesc, am încercat să mă apropii de unele bloguri cu  subiecte si cu un stil de a scrie și  cu o exprimare mai familiare, mai comune cu preocupările și cu ”gusturile” mele; de cele mai multe ori am fost primită cu înțelegere și chiar mai mult decît atît…;

   dar, la un moment dat am călcat, fără să vreau, granițe nepermise (oare chiar trebuie să fac dovada că am lucrat ca și colaborator în presă? aș putea, deși mi s-ar părea jenant față de mine insămi, în primul rînd)

     cred că este mai bine să las  frămîntările să se domolească, gindul să se așeze în tihnă la citit, iar cînd voi putea să scriu, voi reveni, deși voi fi mult mai singură, doar eu și blogul meu, probabil.

     ——————–

   și o rugăminte : așa cum nici mie nu îmi place să figurez pe blogul cuiva ca un link sau ca un click ,VĂ  ROG să lăsați la comentarii numele celor care se simt nu tocmai  confortabil că apar/ sunt trecuți  în blogroll-ul meu. MULȚUMESC!

                          pe cei  care știu sau bănuiesc că au domeniu și traficul înregistrat, iar click-ul sau vizita mea le folosește, îi asigur că o voi face  mai bine decît pină acum

 și da, fiind blogul meu, voi mai scrie, nu știu cînd, dar voi mai scrie.

atunci cînd nu ai cuvintele dorite la îndemînă

pentru a  putea explica de ce nu ai reuşit ceva aşa cum ţi-ai fi dorit

şi pentru a nu lăsa vreo urmă de îndoială sau de  un eventual reproş,

încerci  (din nou) un răspuns simplu şi sincer

Cînd împăratul se întimplă să fie şi filozof

Nu lăsa viitorul să-ţi strice liniştea. Dacă va fi nevoie, îl vei înfrunta cu aceleaşi arme ale raţiunii cu care lupţi astăzi împotriva prezentului.

-Marcus Aurelius Antoninus-

“Într-o zi voi face un film care va place criticii. Când voi avea bani pentru deşeuri.”

atît cît a  mai rămas din  ceea  ce a fost cîndva devoratorul de filme din mine, nu a uitat că în ziua de 6 februarie 1932 se năștea Francois Truffaut       

la o ceașcă cu ceai, de vorbă cu Chip Frumos

[ redau discuția imediat ce mi se odihnește încheietura mîinii (eu nu folosesc ciorna (:  ) ]

————————————————————————————————————————–

Alesesem ca loc de întîlnire o ceainărie cochetă, de curînd  deschisă sau, mai bine  spus, ‘inaugurată’; atmosfera era plăcută, primitoare; comandasem două porții de ceai și două brioșe.

Nu apucasem să deschid revista cumpărată de la standul de alături, așa ca să par și eu ceva mai intelectuală, chit că habar n-aveam despre acel ziar și care, oricum, pînă și privitul primei pagini cu desenul cam ciudat și nu știu ce citat, m-ar fi supus preț de cîteva minute unui supliciu.

Dar am scăpat: ușa de la intare s-a deschis și încăperea, luminată discret doar de aplicele elegante, s-a schimbat : a apărut Chip frumos,  îmbrăcată într-un strai alb, strălucitor, cu inserturi aurii, urmărită de privirile pline de admirație sau de învidie ascunsă (după caz…), pînă la locul retras, unde rezervasem masa.

-          Cred că am întîrziat, îmi pare rău, dar pe gerul ăsta am probleme cu mașina; aștepți de mult ?

-          Nu, abia am sosit și eu. Bun venit! Mi-era puțin teamă că nu vei veni…

-          Dar am promis că vin, iată-mă!

-          Da, în toată splendoarea-ți, Chip Frumos! și nu mă certa că nu o spun numai eu, ti-aa spus-o chiar  și  Augusto Palton. Am comandat ceai de păducel cu lămîie și miere și mi s-a spus că ni se servește  și o specialitate a casei, însă nu știu dacă îți plac brioșele .

-          Dacă sunt bune, desigur că îmi plac, e ok! Uite că vine cu ceaiul … așa…, multumim; dar ce e cu pliculețele  pe care le-ai scos, doar au adus și miere?

-          Voiam să fiu sigură de pulberea de scorțișoară.

-          Și samovoarul ? de ce te complici pină și aici? Eștri destul de încîlcită pe blog.

-          L-am împrumutat de  la CELLA; păcat că nu e și ea…

-          Da, dar vor mai fi ,, probabil ,ocazii; e frumos orașul, arată bine, cred că vara e chiar ca o capitală europeană, acum, însă aveți și voi pete mari de gheață necurățate; este atît de porocaliu pe cît se spune și se aude ?

-          NU, dar ei sunt mai bine organizați, mai ales în județ; credeam că ești la acea înilnire a femeilor cu cei doi…

-          Nuuu, sunt aici, intreagă, nu mă vezi? și nu mai vreau să mai naud de nic i unul, deși nici indiferentă nu pot să fiu… ; asta e, hai să nu pierdem  minutele cu prostii despre politică.

-          Da, ai dreptate, eu ți-am spus, am scris , de fapt, cam ce cred eu… păcat de  mintea unora dintre ei și de naivitatea noastră…

-          Asta e, hai spune-mi ceva, cîte ceva despre tine.

-          Ce aș putea să îți spun? Doar ai început să mă cunoști destul de bine, chiar surprinzător de bine , chiar dacă fraza aceeea scrisă este  cam exagerată,ar fi fost mai aproape  de adevar dacă lipseau cuvinte ca ”distinsă” și ” excelentă”; te rog, torni tu ceaiul , să nu îmi facă mîna figuri ?

-          Bine, dar  eu nu te rog, eu îți spun să nu faci pe modesta cu mine, că nu ține!

-          Sunt prea orgolioasă, prea capricorn, ca să mă dea  modestia  afară din casă.

-          Cum te simți cu mîna, te mai supără? Doare?

-          Dacă nu o forțez, ne înțelegem cît-de-cît, dar cum nu am cum să îi satisfac cerințele, încerc să mă descurc…. nu mi-a plăcut niciodată să scriu în ciornă, poate pentru că așa ne-a învățat Doamna Învățătoare, dar acum ar fi un efort în plus.

-          Unii care ajung la tine pe blog înțeleg, alții nu și cred , poate, altceva.

-          ȘȚtiu, Chip Frumos, dar crede-mă că nu am scrius mereu așa; ani de zile am lucrat într-un domeniu unde semnele își aveau o rigurozitate, pe care dacă nu o respectai, nu obțineai nimic.

-          Și acum ce faci? Cum te descurci?

-          M-am ”reprofilat” a doua oară …  se cam înțelege din aiurelie scrise pe blog.

-          Uneori lași împresia că îți place să scrii; te  temi să nu devii dependentă de bloggereală?

-          și dacă aș vrea, nu am timpul necesar…; încerc să citesc cît mai multe bloguri, unele au intrat in   lectura zilnică n ecesară, dar nu am timpul liber pe care  mi-l doresc…

-          Cine-l are, oare?

-          Nu știu, unii poate au, chiar eu, parcă în urmă cu un an, aveam răgaz să zăbovesc pe mai multe bloguri;   pe al tău îl citeam de mult, dar am îndrăznit să las un semn, abia după ce m-ai ajutat să îmi amintesc de Matrioșka….

-          Ai bloguri preferate, așadar…

-          Ca fiecare….; mi s-a reproșat adeseori sub o formă sau alta, forma în care apare blogroll-ul meu… deși acum, dacă l-aș schimba, ar arăta puțin altfel… dar și așa nu citesc cu regularitate tot sau cit aș vrea, dar de citit, cind ajung la un nume/blog, recuperez…

-          Esti capricioasă, ba ștergi, ba pleci, ba revii, parcă ai aștepta să fii rugată… asta nu îmi place deloc, să știi.

-          Cred și știu, dar nu e capriciu, neapărat și nici vorba de altceva…; oricum,  am rewnunțat la ideea de a-l șterge, e ‚jurnalul\ meu, uneori un fel de refugiu și chiar mai mult… cam prea ‚transparent’, uneori…

-          Da, cam amestecat… poezie, politică, mai faci pe filozoafa, ba pe moralista, lași prea ușor să ți se vadă simpatiile față de unele bloguri sau unii bloggeri…

-          Asdta m-o reproșez și eu, crede-mă, așa cum unii care mă cunosc bine sau ceva mai bine cred ca i-am uitat, sau că îi ocolesc în favoarea altora, cu toate că am reușit să fiu înțeleasă și să comunic  cu unii mai bine decît aș fi sperat, uneori chiar mai bine decît în real… și regret că par ingrată…

-          Nu-i putem mulțumi pe toți; eu ți-aș recomanda o  mai mare grijă la acordurile gramaticale, o mai mare acuratețe și să te hotărești ce categorie din lista ta  vrei să predomine, să împrimi blogului o notă mai personală.Yammm, cum ar spune cei mici, sunt bune  brioșele…

-          Sincer, cînd mă uit afară, parcă aș vrea ceva licoare de la Papa Caffe; Știi, Chip Frumos, dacă  nu aș fi  găsit un mesaj de la  Vania, nu cred că am fi băut această ceașcă de ceai.TE grabești, de ce te uiți la ceas ?

-          I-am spus lui Aristotel Pizdrinț că nu stau mult și pe vremea asta se circulă greu. Mă bucur și eu că am  reușit să berm ceaiul împreună, la vară poate va fi o înghețată cu frișcă și sper să nu te superi, dar credeam ca ești mai tînără, mai copil, adică.

-          De ce să mă supăr, lumea mă ia drept așa cum mă port…Ai grijă de tine, Chip Frumos! și mulțumesc!

[ cum să spun că astăzi mi s-a spus să cresc mare, cînd eu față de persoana care mi-a dorit acest lucru vreau să rămîn mereu copil, nici măcar  fata care admira florile primite la fîntîna de lîngă Universitate...]

(un posibil PDS)

Ioan Evu – Somnul De Munte

S-adorm în munti si sa ma pasca mieii

ca pe o iarba cruda în april.

 

cu boturi moi sa rupa blând din mine

pâna-mi ajung la trupul de copil.

Sa-mi înfloreasca aerul pe gura

vocalele pe care le-am uitat

si eu eliberat de sub armura

sa fiu pamântul bun pentru arat.

Când vor porni taranii sa îl are

si vor înfige fieru-n carnea mea

din pieptul meu vor rabufni izvoare

sa oglindeasca-nlacrimata stea.

 

intersecții

O chemare în virtual pentru un joc
                               proprietari de albastru;

             plecarea unuia
             și refugiul celuilalt în alt loc;

            liniștea tăcerii
            și tăcerea împăcării;

            o frază folosită ca pretext pentru un text
             un oraș  lăsat pe o filă

             un epitaf  scris de altcineva
 
              plăcera aceluiași joc  înșelător

              se schimbă orașul, țara, chiar și continentul

              iar feedjit-ul indică în fiecare zi alt traseu;

                stop! am ajuns eu într-o zonă cu acces limitat.
                 în metropolele reale există
                                     taxiuri salvatoare
                aici eu nu găsesc vreunul

În timp ce unii sunt în sesiune, alții au terminat, eu încerc să îmi reduc din restanțe

  Anul trecut scriam cam așa :

” să scriu; dar despre ce? Despre lume, dacă tot vreau să o schimb, iar lumea are trăiri, sentimente şi are şi valori . Cum nu am pretenţia de a fi axiolog, mă hazardez spre sentimente, dintre care trei mi se par mie esenţiale, dar nu şi singurele: Speranţa, Ura şi Dragostea. Despre cel din urmă, las pe alţii, mai avizati să scrie.”

    Cum despre ‘ură’ am încercat șî încropesc ceva,  aș vrea ca timpul și mîna să mă lase să îmmi limpezesc sau să îmi lămuresc gîndurile în ceea ce privește Speranța, într-o perioadă în care chiar am nevoie să cred că   ‘nu moare în zori’

   și dacă scriam undeva, tot în virtual, că eu cred că disperarea trebuie ”analizată” începînd de la tragedia greacă și școlile grecești, trecînd apoi pe la mulți alții, îmi iau ca argument pe Mededea lui SENECA—”cine nu speră, nu are de ce despera”

 și poate voi găsi acel bun nesigur al cărui nume este SPERANȚA (da, tot Seneca)

(spor mie și sănătate tuturor!)

fetița lui J L Perrault printre simboliști și pictori moderni

Vă mai  amintiți, poate, figura acelei fetițe,  ”departe de casă”  pictată de Perrault.

și fetița aceasta ar putea avea sau –probabil, chiar are- o poveste a sa;

eu mi-o imaginez asfel, încercînd  un joc printre imaginile din albume si versuri, pentru a mă

convinge pe mine însămi să renunț la acest fel de ‚joc’, nedorind să fac asociații forțate, eu rămînînd,

așa cum am mai spus, un om care se simte bine în preajma artei și pe care încearcă, atît cît poate, să o înțeleagă.

Fetița a crescut, prin îngemănarea norocului și a hazardului, reusește să își valorifice talentul, ajunge o violonistă care

Cunoaște succesul nu doar pe scenă, ci și în  saloanele unei lumi care părea, cîndva, inaccesibilă acelei priviri care nu întrezărea vreo cărare anume; aici, printre domni și doamne elegante,  care ascultau cu atenție vioara sa sau șușoteau despre ultimele noutăți mondene, tînăra viloloniostă nu știe prea bine dacă este admirată pentru felel în care cîntă sau pentru farmecul său personal,

nu respinge complimentele, le primește cu un surîs reținut și politicos, de mulțumire,

dar ar vrea să știe cît sunt de sincere;  dar singură, doar cu talentul și frumusețea este greu să reziști deopotrivă dorinței de a-ti găsi locul

visat pe scenă și atențiilor care se tot înmulțesc, ca într-un fel de concurență;

și astfel, sunt seri cînd tînăra lasă vioara deoparte și se pregătește cu un freamăt interior, ce încă nu devine o obișnuință, pentru Clipa Întîlnirii.

a lunii limpezi străluciri

loveau în punţi înşelătoare

și undele scăldau uşoare

și par

slăvind întruna pe un ton minor

amoru-nvingător şi viaţa oportună,

par să nu creadă-n fericirea lor

iar cântul li se pierde-n clar de lună,

dar, într- dimiuneață

ieri peste noapte vântul a sfărâmat Amorul

…

luându-şi zborul,

întristătoare gânduri se duc iar, ca să vie

în visul meu de jale în care viitorul

îmi prevesteşte-o soartă mâhnită şi pustie…

iar ea, simțind, din nou dinu-i har, nu poate să spună

las baltă fericirea toată

și tinerilor lira-n dar!

căci, deși rămine  pe veci atinsă de

al toamnei cânt,

Viori de vânt

îl plâng topite

lovindu-mi lin

sufletul plin

de corzi rănite

și chiar dacă simte că răul pas op poartă

din loc în loc

acelaşi joc

de frunză moartă.

ea ȘTIE că adevărata și singura alinare o găsește tot în muzica viorii sale

iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndârjire,

puţin o să ne pese. De-ar fi să ne sfâşie,

nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.

și aminmtindu-și de vremuri cînd habar nu avea de toate acesteas, aruncă scrisoarea găsită pe pat și

se bucură de-un flutur de purpură ce zboară

prin pulberea de marmor purtată pe alee…

și strîngind vioara sub braț, pornește săltînd copilărește

et nous ne savons pas ce que c’est que la vie
et nous ne savons pas ce que c’est que le jour
et nous ne savons pas ce que c’est que l’amour.

————————————————–

nu, nu ! pe acea scrisoare nu era scris ceea ce ea  încă nu apucase să afle

[ versurile sunt din  sau de la  Verlaine si Prevert]

Minulescu, Ion – Celei care minte

      «Et fais – moi des serments que tu rompras demain.»
                                           PAUL VERLAINE

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci –
Tot flori însângerate –
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfige-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blestemă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi-n priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa, tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
Să-ncepem slujba-n miez de noapte

Şi mâine s-o sfârşim în zori!

un cuvînt doar despre ne-ritualul meu de bloggerit

ceea  ce s-ar putea numi ”activitatea mea de boggerit” este prea puțin ordonată și fără
o peridiocitate bine stabilită și respectată, pntru a putea indeplini un ritual — se observă
și din  întîrzierea cu care răspund. acum…

    incep să mă uit pe blogul meu și pe urmă pe ale celorlalți din blogroll și nu numai,
fie dimineața, în  pauze, sau minute furate, fie seara tîrziu;
dar fie stau în blogosferă pînă  spre zori, fie că trebuie să mă mulțtumesc doar cu cel de peste zi,
 după ce văd dacă sunt comm în așteptare, dau o  raită   pe cele cîteva, ”preferate”, apoi răspund, 
dacă este cazul  și mă simt foarte împăcată în zilele-serile în care reușesc să citesc cît mai multe,
 chiar dacă nu las vreun semn sau vreun comm;
în ultimele zile am citit putin, dar încerc să recuperez….
 și cam atît, despre restul  am mai scris …. cu greșeli și nu doar din cauza grabei…

 mulțumesc pt gîndu-ntrebare și am răspuns pt că nu am considerat a fi o leapșă

 și tu, împreună cu cel mic, al tău, să aveți zile frumoase 

   si de ficare dată mă întreb:”oare de ce o mai fac ?”

aceeași zi, peste ani – 30 ianuarie

1931

Chaplin presents ”City Lights”

              La Holywood, Charlie Chaplin obține un succes triumfal cu ultimul său film, la acea dată, “City lights”, – ”Luminile Orașului ; este primul său film de la apariția sonorului pe peliculă ; cu excepția unor ‘efecte’ sonore, filmul rămîne ca ‘film mut’, rezistînd și rămînînd pînă astăzi, una dintre bijuteriile Cinematografului de artă.

City Lights – Chaplin 

                  1933

 Hitler devcine Cancelarul Germaniei

Ca urmare a demisiei cancelarului Schleicher, prședintele Republicii Germane, mareșalul Paul von Hindenburg decide împotriva  dorinței sale, numirea lui Adolf Hitler în funcția de Cancelar. Noul cabinet de ”concentrare națională”  avea în compnența sa  trrei membri ai partiduui nazist : alături de  Hitler,  ca șef al cabinetului, mai erau Hermann Göring în calitate de comisar de  Interne pentru Prusia şi Frick Departamentul Intrernelor pt Germania. În 2 august 1934, cînd Hindenburg moare, Hitler devine Președintele Germani. Cinci ani mai tîrziu, în 1939, în aceeași zi de 30 ianuarie, Hitler dă ordinul pentru începerea procesului de exterminare a evreilor.

1948
Asasinarea lui Gandhi

                  

 

Părintele națiunii indiene este asasinat cu trei gloanțe de către un hindus extremist în timpul unui serviciu de rugăciune.Lui Gandhi i se reproșa de către extremiști susținerea cauzei musulmanilor indieni. Timp de 78 de ani, Mohandas Karamchand Gandhi, numit Mahatma Gandhi (Mahatma însemnînd ”Suflet Mare”) a militat pentru nonviolență și rezistență moderată împotriva ocupației britanice. El a ales să se facă auzit prn   vocea tinerilor politicieni încopul obținerii revendicărilor, ale dorințelor sale.

1969

Ultima apariție în public a Beatles-ilor

 

Ultima apariție a celor membrilor formației, împreună, a avut loc pe acoperișul firmei Apple Records,  dar în timp ce interporetauu melodia GET BACK, au fost neviți să întrerupă reprezentarea. (mai mult și mai multe despre EI, nu vom/voi aminti aici și acum…)

The Beatles, Get Back

 2002

Deschiderea oficială a “Anului Internaţional Ion Luca Caragiale”, sărbătorit în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui dramaturg. (30 ian. 2002 – 30 ian. 2003)

Si pentru că astăzi este sărbătoare creștină, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, tuturor celor care poartă aceste nume, La Mulți Ani !

 

”din tot ce dărui, tot mai mult am încă și amîndouă’s fără de hotare… ”

   Încă mai păstrez obiceiul de a privi un anume  calendar….

 Astăzi, cu întîrziere, dar am reușit să arunc o privire și am văzut/ găsit

Prima prezentare a piesei “Romeo şi Julieta”

1595

 (Poster de publicitate 1599)

    Despre  dragostea celor doi tineri din Verona, povestită de către Shakespeare, ‘inspirat’ – după cum se spune- dintr-o poveste scrisă de   Masuccio Salerno,  s-au scris atîtea, de-a lungul vremurilor, încît mie îmi este greu să mai adaug ceva

 

  și îmi este greu să aleg o secvență dintr-un film sau dintr-o reprezentație pe scenă,  fie teatru, operă sau balet

 

    și totuși …

 

 

  tu poți să te-ndoiești de soare

  de  focul ce scînteie-n stea,

  de legile nemuritoare

  dar nu și de iubirea mea

         (traducere Ion Frunzetti)