St Patrick’s Day – first part

am ajuns la Cafenea înainte de ora 6 seara și credeam că la acea oră nu erau decît cîțiva dintre obișnuiții casei. După ce mi-am lăsat haina trei-sferturi, cu glugă, în spațiul care se voia a fi garderobă, am urcat cele cîteva trepte, rămînîd destul de surprinsă în prima clipă, de atmosfera dinăuntru; după cîteva secunde, însă, junghiul din glezna stîngă, cu o entorsă veche și perfidă de cîțiva ani, mi-a amintit că ar fi bine să caut un loc mai sigur, astfel, încît, am pășit în dreapta, rămînînd, totuși, în penumbră și am început să mă bucur și să mă mir, totodată, de ceea ce vedeam: dacă pe ușa de la intrare afișul anunța vesel evenimentul-sărbătoate al aceelei zile, în interior era o explozie de verde, alb și oranj, sub sau/ și în toate formele, de la stegulețe, la baloane și confetti, împrăștiate peste tot, pînă la tapetul de pe pereți și chiar și ceea ce acoperea parchetul obișnit al dușumelei; ceștile de cafea, vesela din ceramică cenușie sau de ocru-muștar, paharele de toate dimensiunile și pentru toate băuturile, șervețelele de hîrtie și fețețe de masă, toate aveau cîte un însemn irlandez, dar, desigur că nimerisem într-o pajiște de trifoi; pe lîngă statuetele și decoraținile pe care le știam din albume, din fotografii sau alte reproduceri, se aflau și altele noi, deosebit de atrăgător lucrate;mirarea mea a fost să constat nu numai atmosfera veselă, de sărbătoare, cu o aranjare/ distribuire în spațiu de data aceasta neobișnuit de schimbată pentru mine – mesele erau la locul lor obișnuit, lipsea masa lungă unde ne înșiruiam cu toții, de o parte și de cealaltă, acum, la mese erau grupuri de 3 pînă la 6 persoane, cîteva chipuri pe care eu nu le cunoșteam, fiecare vorbea tare pentru a fi auzit de către inerlocutori, paharele și sticlele cu lichid galben, auriu sau verzui se atingeau aproape în fiecare clipă, cî liniștea din colțul de lectură, doar o persoană privea mica bibliotecă improvizată, dar și lipsa oricărui semn de organizare sau amenajare în locurile unde ar fi trebuit să se vadă un film și nici acolo unde se putea aculta muzică în grup sau, individual, la căști; desigur că fiecare dintre cei prezenți avea un accesoriu potrivit pentru această zi – dacă femeile aveau, în gneral, o bijuterie în cele trei culori ale Irlandei sau un trifoi ca medalion, broșă sau agrafă, bărbații parcă voiau să se ia la întrecere, de la papillon, cravată, batiste, pînă la vestita pălărie înaltă, cu cataramă ori chiar și rame de ochelari.

Voiam să merg spre bufet pentru un suc, cînd au apărut în fața mea Elvira și Aura.

– Iată-te, în sfîrșit, exclamă Elvira, luînu-mă de braț; hey, nu mă lauzi pentru cît am muncit?

– Meritați toate aprecierile amîndouă, doar nu ai muncit singură, am rîs eu

– De data a lucrat mai mult Elvira, să știi, a ținut Aura să precizeze

– Și dacă nu era zăpăcitul de Titi ar fi ieșit grozav; unde l-ați găsit amîndouă?! Cu tine seamănă, oarecum, că l-ai adoptat ca frate, dar frumusețea asta îl suportă și i-a făcut și doi copii tare reușiți

–Dar ce-a mai făcut Titi acum, că e ocupat cu politica și cu mitingurile și nu mai știe altceva?

– Păi da, vede doar politică! A trimis Tomas două pachete mari, tocmai pentru ziua de azi și a apucat să-i spună lui Titi la telefon că a pus și reviste, alături de DVD-uri cu filme, evenimente și interviuri care l- ar putea interesa, iar zăpăcitul, cînd a aflat, s-a repezit asupra pachetelor, rupînd în grabă ambalajul, căutînd de zor , fără să fie atent la cutiile mai mici, cu veselă și figurine, a amestecat cărțile, revistele, Dvd-urile, s-au spart multe, inclusiv două discuri cu muzică celtică, despre care Vlad spune că erau prețioase;Uff! Nu primește nimic bun în seara asta.

-Ana, mă bucur tare mult că ți-ai pus cerceii de la noi, a fost, alegerea mea, iar Titi i-a plătit bucuros, tocmai la ieșirea din Dublin i-am găsit; îți vin bine.

– Mulțumesc încă o dată , dar eu sunt în pantaloni de stofă, iar voi două sunteți foarte elegante; acum, asta este, nu mai am ce face, am încercat eu să asortez cu ceva cerceii irlandezi, însă glezna stîngă m-a obligat la ghetele de pe picior, cu toc mai jos, așa încît, iată-mă în pantaloni și bluză (aveam o bluză în cașmir, verde închis și pantaloni maro,cu bucățele din piele neagra, sub talie ); Aura arăta superb în rochia cărămizie, cu o broșă în formă de trifoi, iar Elvira strălucea în fusta verde , acel verde de nuanța celui de pe sau din primul steag oficial al Republicii Irlanda, și bluza albă, brodată discret cu motive irlandeze, pe care cureaua din piele le evidenția și mai bine; de fapt, talia perfectă era, astfel, pusă în valoare, ca să zic așa.

– Vino să guști cîte ceva – mare parte din materia primă e de la Tomas, zugravul, ca de altfel și dulciurile și băutura, mai puțin berea . Hai, savurează pînă mai rezolvam noi cîte ceva.

În fața meselor cu preparate care mai de care mai îmbietoare și mai apetisante, am șovăit puțin, alegînd, în clipele următoare, să pun pe farfurie trei linguri din ceea ce părea și s-a dovedit a fi o delicioasă tocană din carne de vită, lăsînd loc pe farfuria de un gri dechis, marrginită de cercuri verzi, pentru cîteva fructe de mare, topite în unt, cu multe legume și vedețuri, am ocolit vestitul Guinness și celelalte specialități ale casei, fiind prea grase pentru mine;

 

ca desert, am ales o tartă cu jeleu verde și cîteva cuburi de chec învelite în glazură verde dechis, iar cu farfurioara cu dulciuri într-o mînă și cu un pahar cu un cocktail din citrice și mirodenii, în cealaltă mînă, m-am îndreptat spre colțul muzicii, cum îmi plăcea să–i spun și unde am găsit discurile trimise de Tomas – erau noi, toate, chiar dacă interpreții și formațiile erau bine știuți și cum era destul de dureros sa ascult The Cranberries, nu aveam starea necesară, am ales Enya, al cărui chip delicat iradia pe coperta albumului și așezîndu-mă în fotoliul de lîngă fereastra acoperită de draperia groasă, am lăsat muzica să curgă.

Cred că nu mă gîndeam la ceva atunci cînd l-am simțit pe Tudor apropiindu-se și întinzîndu-mi un pahar umplut pe jumătate

– Mă gîneam că ți-ar prinde bine cîteva picături de Mead, e ușor, dulce și delicios, așa cum îți place ție

– Mulțumesc! ( intuiția sa încă funcționa pentru mine)

– Ești bine? Totul e ok?

– Aproape, tu? Ce face Iris?

– Acum e bine, a fost răcită, dar acum aleargă toată ziua, o pregătim pentru plecare; mai sunt cincisprezece zile.

Am sorbit din pahar și a continuat el în locul meu

– Ce spui, mîncăm cîte o prăitură toți trei, adică Iris, tu și cu mine, în zilele următoare?

– Desigur, cu cea mai mare bucurie, abia aștept să o văd.

Am auzit vocea lui Dan și am ridicat privirea

– Deranjez? Bună seara.

-Deloc. Bună seara, a răspuns Tudor.

Eu am salutat în mod prostesc, dînd din cap și făcînd semn cu mîna să se așeze.

~ be continued [ !( 🙂 ) ¿ ] ~