să nu mă doară mîna…
azi, de ziua Sa, cînd abia pot să deschid cartea pentru a atinge greșit tastele, azi, cind nu știu
care anume cuprinde mai bine durerea-mi, doru-mi, căci dorințe nu mai am
Fecioara din Manchester - Michelangelo
aceasta,
Lăsă norocul, iară sorţii roata,
a pus hazardul în plămada-mi nouă
şi m-a dat nopţii! Ca doi stropi de rouă
ne-asemănăm! Aşa mi-a fost lăsata…
*
sau aceasta
O, ce alese desfătări procură
integrei minţi întâia dintre arte,
ce oglindeşte-n lut ori în stânci sparte
ce-avem mai viu în frageda faptura!
Iar dacă vremea aprigă şi dură
sluţeşte frumuseţea, avem parte,
din tot ce-n noi trezea plăceri deşarte,
de-ntâia amintire-n zona pură.
(în traducerea lui C. D. Zeletin)
e bine că mă chinuie mîna, pentru că astfel nu mă îndur a crede, chiar dacă scriu
blestemat fie realul și virtualul, deopotrivă,
pentru că eu in aaceasta :
A reînceput jocul vieţii şi-al minciunii în adîncimile minţii;
dar în jocul tău e doar mintea mea;
iar miciuna este mai rea, mai crudă decît moartea, în care eu nu cred;
măştile sunt uzate, iar cele mai noi ( retuşate,parcă) sunt ale unui clown;
încep să le recunosc!
Jucăm jocul pînă la capăt? ——— Fie!
ultima replică e scrisă demult….
ai epitaful pregătit ?
chipul celui care trage de şnurul cortinei nu poartă mască
(21 iulie 2009)
nu mă mai prind în veci !
- [mulțumesc pt mesajele lăsate, voi răspunde tuturor puțin, puțin mai tîrziu 🙂 ]
La Holywood, Charlie Chaplin obține un succes triumfal cu ultimul său film, la acea dată, „City lights”, – ”Luminile Orașului ; este primul său film de la apariția sonorului pe peliculă ; cu excepția unor ‘efecte’ sonore, filmul rămîne ca ‘film mut’, rezistînd și rămînînd pînă astăzi, una dintre bijuteriile Cinematografului de artă.
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 