chemare la drum

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi grâu de aur,

Fiecare fir va avea o mie de spice,

Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi struguri albaştri,

Fiecare butaş va avea o mie de struguri,

Fiecare strugure o mie de boabe,

Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi păduri uriaşe,

Păduri de plopi cu creştetu-n cer,

Păduri de stajar cu rădăcinile

Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,

Pătimaşa mea dragoste o vom găsi

Culcată în iarba coaptă de soare

Ori poate culcată pe un nor alburiu,

Pe un nor de argint alburiu…

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Din volumul Zaharia Stancu – Poezii, Editura Minerva, Bucureşti, 1987


de data aceasta voi merge singură, totuși; de ce? –  pentru că așa trebuie

[ dacă mi se va reproșa, într-un fel sau altul -s’a mai întîmplat- de ce am adus poeți și scriitori controversați pe blog, voi răspunde la întoarcere cu argumentul Poeziei]

 

 

Anunțuri

Chemare peste timp(uri)

Călătoream imaginar prin New York, cînd am găsit într-o mapă cu felurite decupaje, pliante si pagini întregi, o fotografie cu un cuplu foarte frumos;  am privit-o, am pus-o la loc, am luat-o din nou în mînă, după ce, aproape fără să vreau, am scos cu grijă dintre coperta groasă  și învelișul de subțire al unui LP un fel de scrisoare-poem.  Am încercat și de data aceasta, fără să reușesc, să înțeleg de ce (în) mintea mea i-a(m)  apropiat, mai mult decît i-am asociat,  împreună, și nu doar ca pe un cvartet fruumos și celebru, ci chiar mai mult decît prieteni peste timp/uri.

Nu doar farmecul lor irezistibil, nici talentul lor răvășitor, iar dincolo de pasiunea mistuitoare și de patima niciodată ostoită, am auzit un zvon inefabil de aripi ori pași pe un ritm baladesc de chitară, ca o chemare strigată pe dorul de către zări (ei nu știu ce-i zarea, ei caută zările)

isadora duncan

Hai, dă-mi ghitara. Vreau pe coarda groasă

Să cânt despre viaţa-mi furtunoasă.

 

La această femeie am căutat fericire

Şi aflat negura, pieire.

Nu ştiam că dragostea e molimă, huidumă,

Nu ştiam că dragostea e ciumă.

A venit spre mine, a privit

Şi m-a înnebunit.

Cântă prietene, să-mi aduc aminte,

De viaţa dusă mai înainte.S Esenin - 1922

Las-o să o sărute cine-o vrea,

E târfă şi e draga mea.

Mai stai! Mai stai! N-o înjur, o chem,

Şi n-o blestem.

 

῭῭῭

Vladimir-Vasotki

De ce îmi oferiți ceea ce eu iubesc

Doar pe credit, în rate, ce se-npotmolesc  tot mai tare….

 

Această noapte e pentru mine în afara legii

Încă din zori îmi fugăresc somnul,

de nu, de-adorm o să visez o madonă

Semănînd cu o anume persoană anume

 

*

Cu toții-și vor pune hainle de sărbătoare

Iubita mea spune-mi, de ce oare ?

Ea-mi răspunde :”fă-te și tu fercheș

mi-e rușine cu tine

uită-te cum te clatini,

ca un tren fără șine”

 

 

*

 

Sunt, totuși, un om simplu

și mă întorc la tine, fregată legendară,

cu versurile de odinioară, pitite-n amintire

 Marina Vlady

au fost și au rămas răzvrătiți și și nesupuși [ și fragila făptură hăituită prin pădure știe doar legile acesteia, sfîrșind ca victimă a ignoranței și a răutății], au avut visuri, idealuri, dezamăgiri, au fost admirați, iubiți, iar apoi renegați, au protestat, s-au revoltat, fiecare în felul său, prin arta sa, au sfidat prejudecăți și legi care le îngrădeau zborul liber, chiar dacă prețul avea să fie mare, cel mai mare posibil

dansul pasional, aproape drăcesc al unei eșarfe poartă răspunsul unei chemări către o alta:

În această viaţă, a muri nu e noutate;

 

Nici să trăieşti, ar fi mai nou decât atât.

 

 

        și, zăcînd pe glod bătătorit

        urlu, din răsputeri, prin difuzoare paradite:

”oameni, ascultați la mine! Sunt viu! Trăiesc!”

––––––––––––––

(în noaptea unei păduri patru perechi de brațe se rotesc înlănțuite în jurul unei chitare

cînd mă voi înălța în fața Domnului Celatotputernic,

mă va justifica doar virtutea cîntecului meu )

[versuri de Serghei Esenin și Vladimir  Vîșoțki traduse de Zaharia Stancu, Ioanichie Olteanu,Silvia Kerim, Matilda Banu]