Ar fi și este prima zi de toamnă, cum ne-am obișnuit a spune și-a simți.
Dar nu de fiecare dată, nu în fiecare an toamna începe frumos
În urmă cu cîteva sute de ani – vreo trei- se stingea un controversat Rege Soare
Pe la începutul zbuciumatului secol déjà trecut, în anul 1919, Prinţul de Wales, fiul lui George al V- şi mai târziu Edward VIII , a pus piatra de temelie a Turnul Păcii , pe Dealul Parlamentului
au fost -probabil- și ani cu un început de septembrie frumos, și calm
dar în anul 1939, la 4:45 dimineața, trupele germane au invadat Polonia, fără a declara război și odată cu aceasta, drama unei lumi întregi
ziua aceasta avea să se prelungească, pierzîndu-și zorile și asfințiturile pentru mult timp și peste încurcate vremuri
in 1940, cînd ziua începuse, cu 48 de ore mai devreme, undeva într-un luxos palat, cu o linie trasă bezmetic de un creion reascuțit parcă de către hazardul istoriei, nu de către minți și trezite de pofte hidoase, așa cum numai moartea și războiul pot să fie, pe ulițele ca și pe străzile asfaltate dintr-o țară ciopîrțită, treceau cu o aroganță mai degrabă vetustă pălării verzi cu pene de cocoș; într-un sat de munte, pe malurile Bistricioarei, nu departe de Cheile Bicazului, dimineața aceea urma să devină o zi înnegurată prea mult timp [ dar despre această poveste și aceste povești adevărate, poate voi avea putere și curaj să scriu cîndva, din cele rămase ca auzite ori salvate într-un mod și acum greu de crezut… ; o infimă parte din ceea ce s-a piedut– oameni, lucruri și mai mult decît atît ]
și viața continuă, iar eu mă oprescpe calendar la o altă zi a ororii și a urii și a poftei de răzbunare ce nu poate fi înțeleasă, pentru că teroarea nu poate fi justificată in vreun fel
scriam pe un blog, mai mult pentru mine decît ca un ” comentariu” că încep să mă tem de toamnă și nu cred că aș mai încerca acum un exercițiu de imaginație să văd lumea în luna septembrie…
–––––––––
Curiozitatea, oarecum firească , cu privire la mult-discutata și disputata remaniere guvernamentală, îmi aduce aminte de o frază scrisă de Heine și citită aseară :
somnu-i bun, mai bună-i moartea, cel bun e încă nenăscut…
dar după două zile de ploaie și frig, parcă s-ar întrezări un soare încă timid, semn că este, totuși toamnă, iar mie mi se face un dor amețitor de Cluj…
Monosilab de toamnă
de George Bacovia
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.
În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.
În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.
În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.
Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.
În curând, încet va cădea în vid
Tot.
O, va fi cândva altfel natural,
Bis.
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.
