Nu este o postare de sau pentru weekend

ci  una care, poate şi-ar fi avut rostul sau locul mai potrivit altă dată, dacă ceva anume, întîlnit undeva, aici, în blogosferă, pe un blog care mie îmi place mult, nu mi-ar fi amintit  de o realitate pe cît de  dură, cu atît mai mult aducătoare de  nelinişti

nu mi-ar fi amintit deceeea ce repetam doar in

Nicolae Labis

Nicolae Labiş - din Albumul Memorial editat de revista Secolul 20

gînd în urmă cu douăzeci de ani şi  care se vor, se cer, parcă, a fi rostite răspicat acum, pentru a alunga temerile care devin tot mai acut simtite,în condiţiile în care minciuna, răutatea şi impostura devin tot mai agresive şi ameninţătoare;

speram -şi încă  mai sper- ca Timpul să mă lase să scriu un gînd/rînd  despre cel care credea  că „s’a născut într-o zodie bună”, dar  priveşte de-acolo, de sus ‘ împietrit şi mut’, încercînd să înţeleagă ‘o clipă neînţelesul grai/ plin de jalea unui veac trecut

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Anda Călugăreanu – Noi Nu. versuri N Labiş