Ei și ei, ei despre ei

cînd m-am uitat ultima dată –înainte de a scrie rîndurile acestea- pe ultima ediție on-line observatorcultural.ro constatam cu bucurie că cel mai citit și mai comentat articole era(u) cele cinci Valentine (tălmăcite fermecător de către Șerban Foarță)

acum, ordinea s-a inversat: din nou, într-o publicație cu un caracter declarat cultural,pe primele două locuri în top, se regăsesc articole cu un vădit și pînă la sațietate

sincer, m-am săturat de omniprezența CNSAS-ului și a personajelor discutate, discutatible, disputate și tot disputabile

[ un fel de paranteză îmi este –cred!- permisă pe blogul meu – ieri searăm-am hotărît cu greu să răpund la un apel insistent pe mobil: dacă vrei să te distrezi într-un mod mai altfel, uită-te pe Antena3 și promit că  nu redeschidem discuția de dimineață, avută pe articolul din reviste’, ‘sorry,  mă  uit la serial, la Lumini și umbre‘ , ‘glumești? e bine!, ‘deloc! Atunci am pierdut multe episoade, îmi place și acum, e bine lucrat sub toateectele, încerc să regăsrsc Mediașul și figuranții de atunci, cînd s-a filmat și nu pprea reușesc’ , ești incorijibilă!’ . ‘…’ ‘te-ai amuza, crede-ma!” ‘posibil, dar…, vorbim mai tîrziu sau mîine, mulțumesc, oricum. ……..’

chiar m-am cam săturat de subiectul și de peronajele aduse din nou, ptr acîta oară?, de articolul din ziar și din emisiunea tv, cum aveam să aflu  a doua zi de la cei care o văzuseră, ce încredere poată să îmi inspire un organism necesar însă tot mai controversat?]

cît despre polemica dintre Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu,  doi intelectuali  cu un scris cultivat și talentat, ale căror bloguri și diverse articole  le citesc atunci cînd am timp și disponibilitate, este un schimb de idei și opinii mai mult decît divergente, dar interesant(e) din care oamenii politici situați/aflați în taberele pe care fiecare dintre cei doi le ”repprezintă”, ar merita  să le înțeleagă, măcar să încerece să le înțeleagă;

personal, mie îmi este mai familiar Dorin Tudoran, chiar dacă  nu i-am înțeles unele … opțiuni politice; recitesc/ răsfoiesc în ultimul timp, sporadic, volumul  de articole scrise și publicate în anii  ’90,  Kakistocrația,  volum cu un nume a cărui etimologie explicată de  către autor conform dicțioanarelor limbii engleze, este  dureros de actuală; pe coperta a patra a cărții este  o frază scrisă de către   Mircea Mihăeș, cuvinte care exprimă un adevăr crud, cuvinte  pe care este greu de închipuit că le-ar așterne acum scriitorul bănățean alături de un rînd al celui care exersa mai demult o Respirație artificială

  scria în 1998 Mircea Mihăeș : ”lovită dureros în fibra   morală, spoliată fără rușine, tocmai de cptre cei care trebuiau s-o apere, această Românie nu există decît în proiecțiile utopice ale poetului. Tragedia noatră e eșecul viziunilor lui Dorin”

chiar și atunci  cînd încearcă să pătrundă în laboratoarele de distrugere, de anulare treptată a  individului de către sisstem sau a lichidare a elanului firesc evoluției, poetul face recurs la Idee:

cel ce vrea nsă mă-nvingă,

aștepte pînă-i va crește în palmă

o armă transparentă, ucigătoare –-

ca o idee

de aceea, cred – sunt convinsă!!!-  că de aceea am starea asta de disconfort cînd, după farmecul oferit și trăit de patinajul artistic, după știrile auzite la radio (eu ded aici îmi iau informațiile despre evenimentele la zi) am comutat pe cele cîteva posturi care se prertind de știri, posturi de nișă, cu  figuri care se rotesc și mă întreb dacă și cum și cu cît sunt… retribuite…,

de aceea îmi este greu să cred că că , oricîte divergențe ar fi într ei, poeții și cei mai mulți dintre scriitori  și-ar arunca în față au prin intermediari atîtea invective: minciună, hoție, lașitate, corupție, șantaj

de curînd am descoperit manuscrisele din exil  ale unui alt poet drag mmie: Ion Caraion

și am citit o frază uluitoare :

  poezia este un fel de trancendență și semnal  de alarmă; ca și Dumnezeu; ca toate anotimpurile în infern

            

 

Televiziunea in vacanță sau vacanța televiziunilor

Era sa scriu ‘vacantarea’

E  (a fost) marti si cum sunt acasa, in program de refacere/recuperare,  nu aveam cum, nu puteam sa pierd emisiunea careia i-am ramas fidela de pe Tvr Cultural;

Apoi, in loc sa fiu cuminte, sa mapregatesc de culcare, am butonat si m-am oprit pe un canal nisa, din curiozitatea vederii unui cvartet cam ciudat pentru mine;

Zigzagul pe la diverse posturi de televiziune si ziare al dlui Ion Cristoiu, nu ma mai mira de mult, nici infatuarea tantosa a lui Robert Turcescu, pe care mama mea il poreclise  ‚ariciul’;

pe Grigore Cartianu il sar cu regularitate si constiinciozitate  atunci cind ii zarec un articol, este peste puterile mele de a citi, in cazul acestui nume, ceva de la primul pina la ultimul cuvint;

dar in locul dlui Claudiu Iordache eu m-as fi ridicat de la masa aceea mai devreme, lasindu-i cu adevarul lor, al celor care au vazut Revolutia Romana la televizor la o virsta la care, totusi, amintirile se cimenteaza destul  de bine intr-un  creier bine organizat, ori -culmea!- scriu carti/tomuri despre cea ce e ei numesc lovitura de stat si care , tot ei, adica aceiasi cu pretentii de scribi , pardon, cercetatori ai adevarului istoric, intr-un moment de scapare marturisesc ca, de fapt, ei stiu si au citit despre Decemnbrie 1989 din… presa straina (sic!!)

in documentarul despre Doamna Alice Voinescu, vazut ceva mai devreme, am auzit o fraza/replica-intreebare ce strabate vremurilesi pe care indraznesc sa crewd ca doua personaje de la acea masa suta la suta o rumega indelung pina sa ajunga la sau in profunzimea ei

„voi puteti sa loviti un om liber ?’’