INCEP SA IMI URASC SCRISUL

chiar daca NU credeam sa mi se intimple, oricit de  ‘nemultumita’  as fi fost eu de ele, sau de unele dintre ele ;

dar speram ca -atit cit am incercat-  printre textele ce mai cautate sa nu fie cele scrise mai ‘lejer’, ca o scrisoare de vacanta, insa, probabil, tocmai asta ma ‘caracterizeaza’…

iar daca  este asa,
o perioda, cind si cit imi va fi ingaduit sa scriu, cometariile vor fi inchise, ceea ce cred ca nu afecteaza blogroll-ul.

multumesc penteu cele care au fost pina acum,

multumesc pentru eventualele vizite si lecturare;

Not all ... is B&W

eu voi continua sa citesc blogurile obisnuite si –    -in masura in care pot-  si pe celelalte aflate in blogfroll-ul meu;

speram si mai sper inca in nuantele blogosferei;

un MULTUMESC sincer si cu respect fata de TOTI!

fotografie de Pnina Evental

nedumerire

pentru ca totul  imi merge azi pe dos, nu caut calmant sau altceva pe blog,

dar

vreau sa inteleg de ce postarea cu acea fotografie de vara, facuta cu mintea si tastatura este cautata acum chiar si de cei care ma cunosc de la aterizarea mea pe wordpress ….

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2009/05/25/o-vedere-sau-o-fotografie-facuta-cu-mintea-si-cu-tastaura-intr-o-zi-de-vara/

repet:   eu am  scris-o, am postat-o mai intii pe un site unde, din cauza astarii cu greseli, eram considerata analfabeta, (aici par altfel, cel putin ‘increzuta prosteste’,  stiu!)

si daca este nevoie, cind ma ajuta mina, pot  incropi una, despre alt anotimp;

eu nu cred ca este cel mai bun text scris de mine…   [ nu iau nimic ce nu imi apartine sau nu primesc!]

acum, ca tot am facut boacane in bucatarie, incerc sa repar ce se mai poate, dupa care, sper, speeeeeeer, sa reusesc sa revad    SOLARIS .

si cu asta cred ca am lamurit totul si nu mai este nevoie de explicatii nu inutile, ci urite si ridicole.

–––––––––––––––––

DUMINICA FRUMOASA, TUTUROR!

și cam asta și cam atît a fost pe acest blog

Sunt orgolioasă ? – DA.

Sunt invidiosă? – nu cred, nu mi-aș dori să par așa

Sunt – încrezută? – probabil că da, într-o oarecare măsură

Sunt rea? – nu știu să fi făcut rău cuiva nici aici, nici în viața reală

Sunt inegală și cam împrăștiată în gîndire ? – recunosc

Scriu amestecat și cu greșeli? – DA!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Dar sun tot eu și in povestirile încropite privind o imagine, tot eu sunt și in acele țfotografiiț de vară și în instntaneele cind surprindeam lumea in luna septembrie, tot eu am ramas împătimită de film și de poezie

(si tot al meu si de mine scris este acel stingaci blog al lui Sisif, de adevărul căruia nu mă jenez, doar că ar fi trebuit să fiu mai atenta la forma si expresie.. )

Am incercat sa imi exprim parerile deschis și sincer

Am avertizat că dezamăgesc, iar unii au considerat, pe bună dreptate, că i-am neglijat in favoarea altora

Am evitat – pe cit am putut-situații ‚critice;’ care nu mă priveau direct

Mi s-a reprosat ca evit raspunsuri incomode, dar nu am înțeles pînă acum de ce unii trebuiau să afirme că nu se jenează să recunoască vizitarea blogului meu

Am – ca fiecare- bloguri preferate, iar unele nu  sunt trecute in blogroll, altele, vai!,

mi-am permis să  le trec aici fără o relație biunivocă [le vizitez des, iar blogroll-ul  este mai comod decit semnele de carte]

atuci cînd am putut am citit cit mai multe bloguri, dar comentarii sau ”opinii personale”

am lăsăt cam rareori, nu doar din teama scrisului/tastării cu greșeli, ci și din grija de a nu părea obstentativă

cu lepșele, am explicat deja, sper că s-a înțeles; aș fi avut și eu oarecare ‚idei’, dar nu am îndrăznit….

am cunoscut persoane și personaje minunate, dar și talente  în ale scrisului care rămîn pt mine doar amintirea scrisului la care revin nu de putine ori

nu mi-a placut cind s-a pomenit  pe blog/bloguri despre micile  ‚surprize’ trimise prin mail

rămîn cu impresia-connvingere că bloglumea – cum o definește frumos și inspirat Flavius Obeadă- este asemenea lumii reale: cu grupuri și prietenii ce țin sau se formează în jurul breslei căreia îi aprții, iar atunci cînd ai șansa să fii  ‚observat’ ești bine-primit, dacă se întîmplă să nu displacă stilul/ modul tău de a scrie, ești tratat ca un prieten, ceea ce nu este putin; dar este bine să știi care îți este locul dacă nu te-a ajutat soarta, viața talentul să ai decît un blog:

citesc bloguri, dar nu îmi sunt suficiente ca lectură și informații, cu toate că lectura unora  sau simpla privire a altora mă îmbogățește cu adevărat

cam asta a fost aventura mea pină acum in ale bloggeritului

nu cred ca nu voi mai scrie, de fapt, cu sigurantă, atunci cind pot, o voi face, poate chiar și pe acest blog,  nu il închid, nu îl abandonez și nu șterg pe nimeni din blogroll

cine este curios cum voi mai scrie va putea ‚observa’ și aici și pe noul blog.

Tocmai pentru că aici, printre Voi am înțeles că se poate crede în puterea argumentului, deși nu am aflat încă la ce temperatură arde sau poate fi nimicit,

Eu VĂ MULȚUMESC PENTRU TOT CEEA CE MI-AȚI OFERIT

și

…. la o nouă citire, mai devreme sau mai tîrziu

Aș dori să nu fiu aspru judecată, dar imediat ce mă va ajuta mîna, voi trece fiecare NUME din blogroll cu același tip și aceeași mărime de caractere!!!


Neînțelesuri scrise de ne-acasă

            Scriem mai devreme decît ar fi trebuit și decît ne-am propus.   Ar fi fost preferabil să o fac(em) la întoarcerea acasă;

dar

 Nu ne vom aminti nici de vremurile  frumoase și vesele ale copilăriei,

   Nici de adolescența și anii tinereții proapete, trăite intens, cînd iubeam marea și ne împlineam la munte, răstignindu-ne dragostea pe o anume Cruce – sau așa credeam pe atunci- nici că am cunoscut în real o lume, care aici, în virtual pare  ‘închisă’ pentru noi;

 

Nu ne vom gîndi că erau vremuri cînd visam să facem cercetare și am ajuns  să ștergem printr-o semnătură munca unor ani, care ar fi putut să ne dea iluzia că putem să ne apropiem prin perseverență și de ceeea am fi dorit să facem;

 Nu ne vom gîndi nici la sănătatea neglijată și pe care acum nu o mai putem recupera;

 Nu ne vom aminti nici bucuriile și nici tristețile strînse într-un suflet care este obișnuit, chiar dacă unii l-au îndrăgit și născocesc și acum tot felul de șiretlicuri pentru a  nu-l lăsa pradă deznădejdii și cîte alte posibile suflete nu ne-ar învidia dacă s-ar ști cu adevărat cine este acel mag al sufletelor prin cuvinte– dar nu se va ști niciodată!

 

[ pt a evita speculții ieftine: acel magician al vorbelor nu se află în blogroll-ul meu, ci doar în / pe blog]

    Nu ne vom gîndi nici la copilăria mamei, spulberată de război, nici la refugiul bunicilor care, rămași doar cu fetițele și cu o ladă cu  cărți ( pe cei care au spart vagoanele cu lucrurile înghesuite  acolo, se pare că nu îi preocupau cățile…) au reînceput o ‘altă viață’ pe care s-au străduit să o trăiască demn și fără resentimente;

 Nu ne vom amintri nici că mîine  este o zi în care tata poate a ajuns mai departe decît l-a impiedicat boala atunci cînd a fost nevoit să renunțe la pilotat;

 Nu ne vom aminti ca în urmă cu cîtva timp – nu mult- a fost un sertar, dar  și acel ‘ajunge’, însoțit de  scuze care nici acum nu au atenuat duritatea literelor-sunete;

 

  Ne vom închipui că scriem  de acasă,  cu spatele la bibliotecă, neobservî nd nici o carte lăsată aiurea prin cameră,

 Pentru că nu putem înțelege  cum s-au scris atitea jurnale și memorii, chiar dacă unele poate nu s-ar fi vrut a fi publicate și din care am citit și noi ceva-ceva fără să fi înțeles măcar vreo idee ;

 Nu am înțeles că nu toți au darul și îngăduința/permisiunea de a-și mărturisi deschis  trăirile, de a-și face cunoscute preocupările, de a dialoga cu sine însuși….

 

 și pentru că tot nu am înțeles enirea un ui blog, ajunsă acasă îl voi lăsa așa, nu îl voi șterge, nu îl voi peria de scamele sentimentale, îmi voi aminti, poate, că astăzi cineva mi-a spus că unora dintre noi, cei mai fericiti, Dumnezeu le dă un dar magnific: să rămină toată viața copii. Ferice de ei, căci nu văd răutatea lumii…

      sau, acasă fiind, îmi voi re-aminti, ceea ce citisem cîndva––- hmmm, pe un mail ;

    viața fără singurătate ar semăna  a  bîrfă ;

    nu îmi place bîrfa, aleg, așadar, singurătatea.

 

 

 

 

    Iar atunci cînd voi redeschide blogul pentru a scrie, îmi voi aminti, cu siguranță și de Speranță și de Omenirea omeniei dar și de Omenia  omenirii din cotidianul real sau așa cum apare în blogolumea din blogosferă.

 

    și cam atît.

 

 

 

–––––––––––––––––––––––––––-

 

    mi-a fost greu să aleg între cele  două posibile ‘semne’ din ”calendarul meu” și care cred că  s-ar putea regăsi în însemnările de mai sus

BLOGUL meu

între  ceea ce s-ar fi vrut/dorit, la începutul iernii trecute

             și ceea ce se pare că a ‘rezultat’

  Prin toamna trecută, cînd mi-am exprimat o nedumerire de a mea pe pe propriu-mi blog, s-a crezut că aș avea un sentiment de frustrare din lipsa așa-zisei popularități

 și cineva, nu știu nici acum cine anume  (sau știu, cumva?  🙂  ) m-a întrebat ce anume vreau:  poziție în top (ceea ce, după părerea mea,  pentru cei care vor și reușesc așa ceva, ested absolut firesc și lăudabil), mă preocupă traficul, ‚audiența’ și a făcut o comparație pe care am găsit-o  și atunci și acum, forțată: vreau ca blogul meu să fie un fel de OTV, sau vreau să  păstrez ceea ce încercasem pînă atunci – să pomenesc în scris despre preocupările mele, ceva mai … ‚culturale’;

 nu am răspuns direct, pentru că nu știam precis cui anume, deși am încercat. Orgoliul meu a mai avut răbufniri, dar mai mult din respect față de ceilalți și îndeosebi față de oameni/bloggeri am încercat să mă mai ”civilizez” și am continuat să scriu;  cum? – se poate observa de pe  blog.     NU cred că am un blog reușit, dar știu că nu mă jenez cu el, nu arată precum mi-aș dori, dar se poate îndrepta, am căutat să nu jignesc, am încercat să mă apropii de unele bloguri cu  subiecte si cu un stil de a scrie și  cu o exprimare mai familiare, mai comune cu preocupările și cu ”gusturile” mele; de cele mai multe ori am fost primită cu înțelegere și chiar mai mult decît atît…;

   dar, la un moment dat am călcat, fără să vreau, granițe nepermise (oare chiar trebuie să fac dovada că am lucrat ca și colaborator în presă? aș putea, deși mi s-ar părea jenant față de mine insămi, în primul rînd)

     cred că este mai bine să las  frămîntările să se domolească, gindul să se așeze în tihnă la citit, iar cînd voi putea să scriu, voi reveni, deși voi fi mult mai singură, doar eu și blogul meu, probabil.

     –––––––

   și o rugăminte : așa cum nici mie nu îmi place să figurez pe blogul cuiva ca un link sau ca un click ,VĂ  ROG să lăsați la comentarii numele celor care se simt nu tocmai  confortabil că apar/ sunt trecuți  în blogroll-ul meu. MULȚUMESC!

                          pe cei  care știu sau bănuiesc că au domeniu și traficul înregistrat, iar click-ul sau vizita mea le folosește, îi asigur că o voi face  mai bine decît pină acum

 și da, fiind blogul meu, voi mai scrie, nu știu cînd, dar voi mai scrie.