orice asemanare este …

Infruntarea dintre civilizatia Urbei si barbarie s-a produs, asadar, cu mult inainte ca barbarii sa fi ridicat ochii din padurile tenebroase ale Europei spre Cetatea eterna. Inainte de a avea loc in afara zidurilor Romei, ea s-a desfasurat timp de cateva secole inlauntrul acestor ziduri.Arhitectii si zidariii care ridicau casele Romei, juristii, poetii, constructorii de drumuri, cei care copiau manuscrise,, cei care predau filozofia, Cicero, Marc Aureliu, cei care taiau si ciopleau marmura, toti reprezentau Roma. De cealalta parte, erau Nero, Caligula, garda pretoriana care injunghia uneori pe cei care trebuia sa-i apere, senatorii care acceptau drept coleg un cal, arbitrii unei elegante putrede, cinicii si profitorii de tot felul, care nu mai credeau in Roma, in dreptul roman, in virtutea romana, in zeii romani, ci doar in graba de a trage foloasele personale din boala Urbei. Zidurile exterioare nu faceau decat sa ascunda o lupta care  a durat cateva secole si care s-a terminat prin caderea Romei inlauntrul ei, cand dreptul era calcat in picioare, jocurile s-au substituit cu totul filozofiei, iar pe soselele pietruite legiunilre treceau din ce in ce mai obosite, fiindca nu mai stiau penttru ce anume se luptau. Dincolo de ziduri, intimidati inca de mitul Romei, barbarii asteptau agonia ei. Ceea ce aveau sa cucereasca urma sa fie un cimitir de marmura.

(fragment dintr-un text publicat de catre Octavian Paler in revista Flacara, anul 1976)

„Ave Caesar, morituri te salutant !”

 

( … se va continua în scris…)

 adică, am încercat cam așa ceva?

”Slavă Ție  Împărate, cei care se duc la moarte te salută!”   – sunt cuvintele pe care acei luptători, cunoscuți sub numele de gladiatori salutau  pe mai marele din timpul și din vremurile lor înainte de a intra în arenă, adică pe locul nisip unde urmau să se lupte pe viață și pe moarte.

    Dadr despre gladiatori se cunosc multe și totuși se pare că nu înde-ajuns, iar dacă cei  care – eventual- vor citi acest text, această postare vor întelege că nu mă hazardez la  a repeta și eu lucruri știute  mai bine de către mulți.

  nu întâmplător am ales videoclipul de mai jos și nu întâmlător am scris fraza pusă între paranteze;

  când am regăsit reproducerea acestui mozaic m-am întrebat dacă sau cât s-a păstrat din legenda lor sau dacă mai există astăzi gladiatori.

    Despre ”legenda” sau îstoria lor  – destul de controversate încă- se știu, din lecturi (începînd cu Ahile, eroul lui Homer), din filme și nu numai destul de multe, iar uneori eu am impresia că se încearcă un fel de ”recuperare” a spiritului acelor personaje-eroi (așa au rămas în memorie, prin timp, multi dintre gladiatori).

    adoptat de către romani de la estruci – civilizație din câte se cunoaște /cunosc până acum, superioară celei din marele imperiu- ‚oficializată’ pentru prima dată la Roma în 264 î.Hr., fiii lui Junius Brutus la înmormântarea lor, avea să devină, cu timpul un spectacol ciudat prin plăcerea cu care era savurat/gustat tragismul morții, îndepărtându-se, astfel tot mai mult de semnificația inițială; dar astăzi câte obiceiuri, ritualuri se mai regăsesc în esența lor ?

     în marea lor majoritatenfolosiți în cadrul spectacolelor erau sclavi, prizonieri de război sau condamnați la moarte care, odată cumparati de către „lanista”(proprietarii așa-zilelor scoli de gladiatori) erau antrenați pentru a satisface dorințele multimii dornice să vadă  astfel  de s”spectacole”; dar au fost și oameni liberi care s-au înscris ca voluntari pentru aceste lupte-întreceri care-pe-care motivati de avantajele materiale, ca de exemplu : bucurau de asistenta medicala , haine curate si trei mese consistente pe zi, mese ce erau menite sa le ofere surplusul de energie necesar antrenamentelor si luptelor dar si sa ii ajute la dobandirea straturilor suplimentare de grasime care impiedicau patrunderea armelor catre organele vitale,  de unele ceva mai personale, cum ar fi  compania unei femei din inalta societate, iar nu în ultimul rând, adesea, în caz de victorie ei își recăpătau statutul de om liber;;  astăzi, cu diverse motivații, voluntarii se înregimentează cu fiind motivați în diverse moduri, cu sau în scopul unei cauze pe care o consideră, cu mai multă sau mai puțină convingere, ca fiind o cauză nobilă.

    gladiatorii au fost instruiţi în şcoli speciale iniţial deţinute de către cetăţeni, dar mai târziu preluată de către stat imperial, unde depuneaub un jurământ și respectau ordinele comandandului școlii lanista, chiar dacă, așa cum citim în Satyricon scris de Petronius, ei se obligau să îndure să îndure lanţuri, bătăi crâncene, sau moartea prin sabie, dar în caz de victorie, erau venerați pentru loialitatea lor, curaj şi disciplină;  în școlile sau unitățile ultadodate de astăzi, biciul, bătaia fizică lipsesc, dar respectarea jurământului cu toate implicațiile sale rămâne valabilă, s-au diversificat si s-au perfecționat tehnicile de instruire dar și cele de pedepsirre în cazul  … nereușitei si a lașității ( aceasta, în vremea gladiatorrilor era damnată de către pubic, astăzi, în cele mai multe cazuri publicul are parte să asiste  doar la  omagiei oficiale, restul este.. secretizat sau pur și simplu dispariții ciudate, uitate reepede);

 

     oricât ar fi de greu de cezut că într-un imperiu sau în alte locuri cu civvilizații pe care omenirea cu omenia care i-a mai rămas se sprijină și astăzi, aveau loc lupte szângeroase, crude, șocante în care erau sacrificați deopotrivă oameni și animale fioroase, iar luptătorii purtau diverse feluri de veșminte și  arme – potrivit orgiinii lor si/sau diverseloir împrejurări: o sabie scurta (gladius), precum si cu aparatori de lana sau metal ale mainilor (manica) si ale picioarelor, coiful larg impodobit cu un grifon, scutul mic si rotund, precum si celebrul cutit dacic, inconvoiat (sica), identul, un pumnal si o plasa cu care incerca sa isi imobilizeze adversarul; în vremurile moderne se folosesc și avioane teleghidate care nu pot grși ținta, dar și bombe artizanale, simple pietre și bolovani, dar și lupta corp la corp….

      Gladiatorii de odinioară dădeau sau ofereau spectacole  în arene somptuoase – este greu de crezut, totuși că acel Colloseum a fost construit pentru așa ceva…- ori în locuri mai simplu amenajate, dar tot în aer liber; nisipul vechilor arene nu mai corespunde și se luptă acum și pe iarbă, pe asfalt, in aer și pe mare, pe stradă sau în munți stâncoși;

    unii  dintre împărați au vrut și chiar au luat parte la lupta din arena gladiatorilor, dar pe cine mai miră un Caligula sau un Nero?  Astăzi, capriciile și grija pentru imagine sa-au schimbat – se preferă umbra cabinelor de comanda, sau pt unii mai ”excentrici” înregistrările video;

        înfruntările de odinioară aveau loc într-o atmosferă de multe ori pasionata, şi  și pasionala, cel care pierdea, în cazul în care nu era ucis, apela la public: culcat pe spate, el a ridica mâna stângă să cerşească mila sau îndurarea, în timp ce câştigătorul, întors către mulţime, care dădea  verdictul: degetul mare ridicat, însemna  iertatrea, degetul mare în jos însemna moartea ( metodă păstrată în alte scopuri, pe alocuri și astăzi…)

            jocurile cu gladiatori au fost în cele din urmă suprimate de către un decret al împăratului Honorius în anul 404; acum ele se întâlnesc sub formă de jocuri mecanice si jocuri pe net.

    Iar eu mă întreb: au dispărut cu adevărat gladiatorii și/sau plăcerea unora pentru ”spectacolul” morții ?

[nu cred că este întrebare retorică, cel purtin îmtr-o țară unde spectacolul este zilnic prezent]

pentru cei care nu au ajuns încă acolo, merită, cred eu, a fi văzut

de aceea l-am ”adus”mai sus (dar și pentru a ascunde cîteva zile cana aceea pentru cafea )

Din multe, diverse și mai ales ingrate motive anul acesta nu am reușit să am vacanța pe care mi-am dorit-o: poate ca o ”încercare” de… compensație, un vechi și foarte bun prieten, cu un ”suflet-bijuterie” mi-a trimis un link nu doar cu imagini despre un loc unde oricine și oricînd ar vrea să meargă sau să revină.
Dacă se dă un simplu click, se ajunge într-un loc din ROMA, pe care eu nu știu cum să îl numesc: nu i-aș spune nici muzeu, nici obiectiv turistic, nici biserică, ci mai simplu – lăcaș.
Cred că este unul dintre locurile pe care de fiecare dată cînd ai ocazia să îl vezi sau să îl privești, îți apare altfel, sau, mai bine spus/scris, cred eu, cu ceva ce pînă atunci nu ai observat.
La prima deschidere a linkului, imaginile de ansamblu îmi erau mai mult sau mai puțin cunoscute, dar, la o apăsare a mouse-lui, imaginile au început să se miște, să se rotească, să se miște în spațiu și… nu mai adaug nimic…
Cine dorește o desfătare a privirii și nu numai, poate să dea un click

(știu, pentru mulți nu va fi sau nu este ceva nou)

BASILICA DI SAN Paolo FUORI LE Mura

De fapt, am primit două link-uri, cel de mai sus, regăsindu-se în acesta:

http://www.basilicasanpaolo.org/

un loc unde mergi și de de unde revii de fiecare dată altfel…

Din multe, diverse și mai ales ingrate motive anul acesta nu am reușit să am vacanța pe care mi-am dorit-o: poate ca o ”încercare” de… compensație, un vechi și foarte bun prieten, cu un ”suflet-bijuterie” mi-a trimis un link nu doar cu imagini despre un loc unde oricine și oricînd ar vrea să meargă sau să revină.
Dacă se dă un simplu click, se ajunge într-un loc din ROMA, pe care eu nu știu cum să îl numesc: nu i-aș spune nici muzeu, nici obiectiv turistic, nici biserică, ci mai simplu – lăcaș.
Cred că este unul dintre locurile pe care de fiecare dată cînd ai ocazia să îl vezi sau să îl privești, îți apare altfel, sau, mai bine spus/scris, cred eu, cu ceva ce pînă atunci nu ai observat.
La prima deschidere a linkului, imaginile de ansamblu îmi erau mai mult sau mai puțin cunoscute, dar, la o apăsare a mouse-lui, imaginile au început să se miște, să se rotească, să se miște în spațiu și… nu mai adaug nimic…
Cine dorește o desfătare a privirii și nu numai, poate să dea un click

(știu, pentru mulți nu va fi sau nu este ceva nou)

BASILICA DI SAN Paolo FUORI LE Mura

De fapt, am primit două link-uri, cel de mai sus, regăsindu-se în acesta:

http://www.basilicasanpaolo.org/