cuvinte(le) de azi permutate ale lui Sisif

astăzi ar trebui să credem că Sisif este fericit acolo, pe plaja sa

înainte de a ne îndemna să ni-l închipuim fericit pe cel care a fost stăpînul Corintului, Cineva ne reamintea că ”lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc”. El nu a ajuns de bună voienurile i acolo sus, pe munte, aproape de stele, nu a cutezat, asemenea lui Icar, să-și recîștige libertatea zburînd fascinat prea aproape de soare, prăbușindu-se cu aripile sale de ceară topite și nici nu a avut curajul lui Prometeu de a sfida zeii și de a-i ajuta pe oameni, suferind zilnic chinurile cumplitei pedepse.

Nu, Sisif nu se luptă, aparent nici ca într-un fel de joacă cu focul; el, cel renumit ca fiind șiret și descurcăreț, îl păcălește, se ”joacă” cu Thanatos pînă va fi pedepsit acolo, sus, pe munte, cu una dintre pedepsele care ard/e orice speranță; și totuși, acel(ași) Cineva

ne reamintește că ”Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile”

acum nu se gîndește la soarta sa și nici la ceea ce ar putea fi considerat ca o dramă a sa personală, ci, uitîndu-se trist și cutremurat în jur, obsedat de mult invocata cifră 3 cu multiplii ei, cu tot, se întreabă dacă în triunghiul echilateral sau inegal format de iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care rezultă din înfruntarea lor, înlăuntrul acestei triade se va afla ceva sau cineva anume, o vină, un regret sincer, o caznă care va fi dusă pînă la epuizarea sufltească

umilit de semenii săi el presară niște

umilit de semenii săi el presară niște puncte în loc de cuvinte îndoindu-se, el însuși de rostul lor

Rugul aprins

a ars stupid și nemilos

întreținut de inconștiența unora care se folosesc conștient sau nu pe suferința celor atinși de flăcări

oare câți dintre aceștia au habar de mișcarea ”Rugul Aprins” sau de filmul ceh cu același titlu (asta, așa, ca să ocolesc tangenta politică)

și ca într-un joc al unui străin într-o lume neînțeleasă a celor drepți murmură cuvintele lui 

Kierkegaard: ‘nulla dies sine lacrima

Sisif între Icar şi Prometeu

soare1aCeara picată de  pe aripile lui Icar pe rănile trupului lui Prometeu nu sint menite să alunge vulturul,nici să stingă flacăra ori focul răpuit de acesta; ele ajung, poate puţin si uşor, doar ca stropi, pe stînca lui Sisif;
Toţi trei au fost pedepsiţi de zei pentru că au îndrăznit să aspire la ceea ce le era inerzis lor;
Pe muntele său, Sisif privste către o stea – un soare mai mic- şi simţnd căldura şi lumina atingîndu-i atît corpul, cît şi stînca, ştie că nu e imic în zadar şi se întreabă dacă zeii cunosc semnificaţia şI preţul sacrifciului şi dacă îşi amintesc vreodată că şi ei zeii, chiar şi ei, zeii mor singuri.
Dimineaţa, priveşte in jur şi întelege că dacă te apropii prea mul de lumină ea nu are culoare şi nici nuanţe, dar aici, pe muntele său, Lumina se revarsă frumos şi generos.
stanci Zîmbeşte discret şi mulţumit – ştie de ce .