o aroma aparte

bscap0008

daca as incerca sa scriu despre acest Film ( dar nu o fac, sau nu aici nu acum) as pleca de la aceasta imagine care ma urmareste obsesiv si obsedant de vreo doua saptamani; cine a avut sansa sa simta acel miros al plumbului topit si sa nu alerge sa curete de petele de pe haine sau de pe maini dupa ce isi vedea munca, uneori si numele insemnat cu acel tus negru, mai valoros decat aurul, cred ca imi va da dreptate pentru o clipa, ca, oricat de atractiva este generatia Touchscreenului si de fabuloasa era digitala, generatia sau Galaxia Gutenberg trece si ramane dincolo de nostalgie
[ despre acest film eu indraznesc sa cred ca TREBUIE VAZUT si nu doar de catre simplii cinefili!..]

si -cine stie?- poate voi duce cu mine, intr-o cafenea, DVD-ul primit, prima oara l-am vazut “luat” de pe net

chiar asa- cine stie ?…

fără ochelari şi (nu) cu mintea aiurea

gohome1aScriam în urmă cu cîteva zile că blogosfera salvează presa pe timp de criză, fără să menţionez atunci că am regăsit pe bloguri apartinînd unor personalităţi foarte cunoscute articole reproduce integral din reviste sau ziare centrale; desigur, motivele preluării lor pe blogurile respective, le-am înţeles.

Fără cea mai inofensivă idée sau pretenţie de a mă ’inspira’ din aceste lecturi sau acest tip de postare –am rămas doar cu plăcerea sau cu întelegerea, după priceperea mea, a lecturii — şi lipsindu-mi motivaţia acelor reproduceri- eu incerc acum să transcriu (este uşor cu Copy/Paste  🙂  ) unele texte care mi-au atras atenţia din ultimele lecturi din ziare şi reviste (nu îmi voi face un obicei).

Am ales doar cîteva, chiar şi aşa postarea fiind cam lungă:

’Am citit săptămîna trecută, în Evenimentul zilei, un text năucitor al lui Horia-Roman Patapievici, intitulat „Cultura democratică şi consensul urii“.(…)să consideri, cum face domnul Patapievici, că toţi cei care nu-l mai vor preşedinte pe Traian Băsescu, sau îl critică, sînt atinşi de ură e prea mult. Să găseşti similitudini între „ura“ faţă de Traian Băsescu şi ura „din mediile antisemite, în Germania anilor ’20“, e deja hiperdimensionat’ – si  dacă mă gîndesc ce bucurie sau satisfactie spirituala îţi oferă dialogurile lui H R Patapievici , cînd vorbeşte despre Copernic sau devoaluează experienţa de viaţă a interloctiorului său…

Întreg articolul este scris cu măsura bunului-simţ şi l-aş fi reprodus nu doar selecttiv aici, dar nu doar din considerente de spaşiu nu o fac. Cred că fraza următore, din finalul textului redă sau sintetizează o stare a unei părţi a spcietăţii’ în care eu, personal, mă regăsesc

‘Chiar atît de mărginiţi sîntem, să ne punem toate speranţele şi ţelurile doar intr-un preşedinte? Atunci, ne anulăm individualitatea şi spiritul critic.’ [Patapievici, Băsescu şi ura – Autor: Ovidiu ŞIMONCA, Observatorul Cultural, Numarul 488 din 20.08.2009]

Ce mă dezgustă în orice revoluţie este caracterul ei necruţător. Am citit un studiu despre derapajul democratic al Spaniei lui Franco, în care ideea principală era aceea că acolo au practicat amnezia şi amnistia. Nimeni din jurul meu nu l-a citit, iar dacă îl rezumam, toţi se uitau la mine ca la un nebun inofensiv. Ştiu că la noi nu se poate, dar eu nu-mi voi învinovăţi mama că a fotografiat la prima comună colectivizată, nici tatăl pentru că a lucrat la cenzură. Bine că m-au lăsat să cresc cum am vrut. Am altă obiecţie la prezent, fiindcă numai el mă interesează. (…)

Am fost şi la lansarea cărţii lui Adam Michnik, am întîlnit acolo cam acelaşi public ca la Antologia ruşinii, i-am ascultat pe vorbitori şi după ce am început să citesc cartea mi-am dat seama că nici unul nu ar fi capabil să-i pună în practică ideile. Ei nu-i pot pricepe antianticomunismul. Ei nu-l înţeleg cînd el cere să se renunţe la căutarea adevărului în dosarele Securităţii care deformează totul. Ei nu sînt în stare să judece ca el legea marţială din 1981 şi rolul lui Gorbaciov. Ei nu dau nici o importanţă faptului că el, fost comunist, cu tată comunist, nu se angajează la dreapta lor. Poate că el nu ar fi fost de acord nici cu apariţia Antologiei. În fond, lăudîndu-l teoretic, ei se dezic de el în practică, motivînd că Polonia nu e România. Nu e, dar în practică ei sînt mai aproape de fraţii Kaczynski decît de Michnik. Un Michnik e cvasi-imposibil la noi, tot aşa cum nu am putut avea un Havel care să-l ia lîngă el, la putere, pe un Dubcek. Cînd aud în 2009 că încă se mai întreabă de ce nu am avut un Havel, îmi vine să strig: din cauza ta, din cauza mea! Dar sînt un timid care nu se pricepe decît la rezistenţa materialelor.

[Dilema Veche – Anul VI, nr.287 2009-08-13, Radu Cosaşu]

Presa britanică
„Faust”, de la grandios la egocentrism
Primele reprezentaţii ale spectacolului sibian „Faust” la cea de–a 63–a ediţie a Festivalului Internaţional de la Edinburg fac valuri în presa britanică* Publicaţii binecunoscute, precum The Telegraph, The Independent, The Guardian, consideră că „Faustul” montat de Silviu Purcărete este grandios, cea mai ambiţioasă producţie a festivalului sau, dimpotrivă, o montare „egocentristă”* Transformarea Ofeliei Popii în Mefisto este văzută ca una excepţională*
„Faust”, spectacolul pe care Silviu Purcărete l-a montat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” în 2007, a făcut deja să curgă destulă cerneala în presa britanică, în publicaţii de prin rang. The Telegraph, The Independent, The Guardian sau BBC a alocat spaţii generoase spectacolului cu care România se prezintă în selecţia oficială a celui mai mare festival de artele spectacolului, cel de la Edinburgh.
Memorabil, senzaţional, grandios…
… sunt doar câteva dintre epitetele ce au fost aşezate de presa britanică în dreptul spectacolului de la Sibiu. Redactorii publicaţiei The Guardian s-au declarat impresionaţi de „cel mai ambiţios proiect teatral” al Festivalului de la Edinburgh, informează Mediafax.
[Tribuna, 25,08,2009]

azi aş vrea să scriu ceva, dar nu reuşesc….

.. încerc mai tîrziu  sau poate   …

să încerc să scriu , dar ce anume ?

metamorfoze (fotografie primită – nu cunosc, deocamdata autorul)

că Blogosfera salveză ziarele si presa, în general, pe timp de criză ? – că dacă nu mai cumpăr ziarul sau revista de la chioşcul de ziare obişnuit, unde nu mai e nevoie să las bacsişul de rigoare, găsesc ceea ce mă interesează nu doar pe editiile on-line, ci pe bloguri respectabile şi nu doar pe unul, ci pe două sau chiar trei, atît cît reuşsesc eu să caut şi să citesc (în afara listei afişate din blogroll-ul meu,

cel care era ‘la vedere’ pana astazi, 19.08.2009);

că nu se stinge sau nu se  ‘finalizează concluziile’ unui scandal politic că imediat apare altul şi mai ‚spectaculos’, parcă anume pentru a-l estompa pe celălalt; că se înfiinţează comisii de anchetă care sunt asemănate -după preferinţă sau după interes cu- cele staliniste sau, chiar onorabil, aş spune, cu afacerea Wategate, deocamdată de Mc Carthy s-a uitat;

că se regrupează din nou intelectualii, politicienii, oamenii de afaceri, că apare din nou noţiunea de ‚gaşcă’, ’golan’, şi altele cconsacrate şi parafate la nivel oficial; că eşti demn de luat în considerare dacă aparţii uneia sau alteia dintre grupări; era o perioadă cînd ‚dădea bine, era de bun simţ să fii antiprezenţia(bi)l, acum, situaţia s-a mai schimbat, fără nuanţe, însă ; eu încerc să disting, încă între a fi ’un tip mişto’ şi a fi miştocar;

că în luna obişnuită pentru concediul politicienilor, aceştia -guvernanţi şi parlamemntari deoptrivă- lucrează de zor la întocmirea planurilor de concediere saau somaj tehnic; că pentru a afla ce se îmtimplă în lume trebuie să cumpar reviste scumpe cu banii pe care i-aş da pe un album de artă sau pe o pereche de pantofi buni sau să stau ore bune pe net; eu, cel puţin nu mai prind nici CNN, nici RAI, nici TVE, nici BBC, cu toate că plătesc acelaşi preş al abonamentului de cablu, ca şi cei care au parte de asemenea programe; să fac  sesizare la OPC?– aşşşş!- egeaba…

că a fi sanătos sau mai puţin bolnav a devenit un lux greu de permis

că săptămînal constat că trebuie să aleg intre o carte bună, editată în condiţii care mă fac să o compar cu cele lăsate de ai mei bunici şi părinţi, scoase cîndva de o editură ESPLA şi alte plăceri sau bucurii la fel de necesare, dar care trec la opţionale;

că pînă şi cinematografele nu numai teatrele şi televiziunile au intrat în vaacanţă; chiar şi posturile de radio s-au aliniat vara asta…

Si dacă nu (mă) mai intreb unde este Societatea Civilă din anii ’90, nu mai întreb nici unde este Radio-Vacanţa, pentru că stiu că Vama Veche de acum nu este Costineştiul de odinioară;

Şi pentru că tot mă afund -se pare- în amintiri, cred că atunci cînd mîna mă va asculta aşa cum vreau,

voi urma ideea sau sugestia lui Andi şi dau timpul înapoi cu X ani că vor fi zece sau că aleg un număr sau o cifră din acel X (ics ?) va trebui, să scad, totuşi 2 sau 3 ani… şi tot va fi frumos in mintea mea….

––––––––

Este August, se simte sfîrşitul verii şi zilele acestea am încercat să ascult un cîntec despre dragoste şi primăvară, să privesc o fata frumoasă cu ochi negrii, dar nu am reuşit
Am obosit de atîtea plecări