am primit o carte cu poezii, frumoase, dar nu sunt scrise și nici cel puțin tălmăcite de către tine
Dar sunt frumoase; redeschid cartea și citesc la întîmplare (oare ?…):
Lumina a-ngheţat casele cele mai frumoase
Lumina a crăpat lemnul pietrele marea
E-o zdreanţă rufăria iubirii aurite
Las cartea pe caloriferul lung și alb care ”încălzește” neputincios – șemineul și soba din teracotă au rămas undeva departe, în casa părinților sau in cea a bunicilor, niciuna păstrată…- mă înfășor mai bine în șalul cu desene ciudat de frumoase și
atît de îndepărtate, precum anul în care am primit cașmirul, mă ridic și mă apropii mai bine de fereastră
(fotgrafie primită)
Privesc dincolo de … dincolo de tine și văd un oraș înghețat, care, din alte pagini rămase lîngă locul unde capul se odihnește, fac în felul lor anume, ca
Freamătul viselor s-aude
Atunci – si parcă le și vezi.
În rîndul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-asezi.
Noaptea asta se spune că va fi eclipsă de lună și nu știu, nu vreau să știu de va fi de bine sau de rău: sub pleoapele lăsate văd, aud și simt
Freamătul viselor s-aude
Atunci – si parcă le și vezi.
În rîndul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-așezi.
O voce ca un foșnet mă-mbie afară-n vis
Nămeți pe-acoperișuri, cum iernii îi stă bine!
Ies sa mai fac micșare și-n ușă dau de tine.
Esti fără pălărie si, Doamne, n-ai galoși!
Ai strâns în mâini zapada, framînți un cocoloș
Iți scapă bulgărele dintre mîini căci e greu
De adevăruri, cum răzbat.
Ca aerul îți e-nțelesul,
Ca el de dezinteresat.
Privirea-mi și dorința-mi strînse’n în gînd cu anii
Se succed grămadă
Ca aceste vorbe
Scrise pe zăpadă…
Nu-ntreb cînd, cum și nici de ce au fost scrise de vîntul Saharei ori poate de cel al Siberiei pe omăt
în gînd în vis în amintire rămîn
dar știu că datorită lor
Ningea, ningea pe-ntreg pămîntul,
În toată zarea.
Ardea lumînarea pe masă,
Ardea lumînarea.
Așa cum știu că aici, în această noapte versul dragului tău Éluard
Focul nebunilor nu mai e bîntuit de stafii, e un biet foc
nu-și găsește loc
pentru că=ți repeți mereu, necontenit dorința :
Şi vei reveni la mine din negura depărtărilor
Caldă ca vântul,gingaşă ca sărutul zăpezii.
și ca fantasma unui vis de/din tinerețe nicînd neisprăvit, din troica ce-alunecă printre nămeți spre nicăieri se-aude o șansonetă cîntată pe o balalaică
nicăieri? niciunde? Eu plec și vin, fără un punct final, spre infinit,
aici, … … …, da, aici
[poezii de Boris Pasternak și Paul Eluard ]
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 