…. mda,
Nu! Nu ești javră
și ca CEVA DĂRuit, ești minunată, ești frumoasă, ești generoasă ( mai mult față de unii, mai puțin fată de alții, nu de fiecare dată după ‚merit’ – uite că nu m-am putut abține)
ești frumoasă, ești cea mai frumoasă, dar cum nu te compari cu nimeni – cum să compari CREAȚIA desăvîrșirea Creatorului- cu ceva, cu altceva?! nu ți se potrivește decît superlativul, iar pentru mine ești sublimă;
ești senină, dar și provocatoare, oferi cu ușurință și tăinuiești cu o griă sporită, ce seamănă a încrincenare, multe, ce anume? – nu știu să le găsesc un nume anume, dar sunt multe, multe și felurite [ se spune despre tine că ”ești plină de surprize”, o expresie care mie nu îmi place, a devenit tocită, chiar dacă se ‚dovedește’ a fi adevărată (acum chiar că nu mă gîndesc chiar și cu îndoială sau fără dacă adevărul, acela unic, se tocește), ori eu cam mulți ani la rînd am crezut că surprizele pot fi doar plăcute, le asociam bucuriei și micilor-mari bucurii]; dacă TU ai fi mereu dreaptă cu fiecare, aș crede că doar celor buni le este îngăduit să le afle, să le descopere, însă…;
hey,
dar eu mi-am propus să cad la pace cu tine, să fac un fel de înțelegere onestă și de durată cu TINE, mai mult decît un armistițiu;
nu renunț eu atît de ușor la luptă, o știi prea bine, dacă TU, care ești o MINUNE de VIAȚĂ nu mă cunoști, oare de la cine aș mai putea pretinde înțelegere?
accept în continuare obstacolele, sincer, mi-ar lipsi și nu ar mai avea rost și motivație ori justificare înțelegerea dintre noi, dar nu mă mai iau la harță cu tine, nu te mai jignesc iremediabil (?!?), nu mai răbufnesc necontrolat față de mesagerii tăi, sub orice formă mi s-ar înfățișa, fie chiar și mai marii wordpress-ului care continuă, observ resemnată (HA! Te miri, nu-i așa?) că îmi șterg toate tagurile, îmi trunchiază postări, dar nu voi renunța nici la ceea ce poate fi considerată o joacă, adică scrijelitul sau chinuitul tastaturii aici, pînă cînd nu mi se va șterge de către alții blogul
(hai, să-ți șoptesc în auzul tuturor cum cineva mi-a sugerat ieri, printr-o trimitere la o postare de a mea că ar fi …”recomndabil”, ”indicat”,”preferabil” să recunosc eu insămi că am un blog ratat; nu m-am supărat, nu m-am amuzat, doar m-am întrebat dacă, într-adevăr știind cine și cum sunt, abia acum a găsit întîmplător acest paralelipiped subțire, unde eu am pomenit chiar de la începuturi despre teama de așa ceva, cînd semnam Sisifratat; probabil stînd mult timp printre gîndurile înțelepților vechi, niciodată învechiți, ajungem să confundăm fulgul de nea cu o avalanșă pe care unii (dintre noi) chiar au trăit-o sau e posibil ca să se zbată pentru a nu se lăsa înghițiți de ea; atunci cînd ai avut șansa să cunoști succesul și împlinirea pe toate palierele vieții, jocul cu Sinele în căutarea aparentă a celuilalt ”partener” de conversație tăcută sau al unui tovarăș de drum virtual care să rămînă mut de încîntare la erudiția incontestabilă, este sau poate părea un capriciu sau un exercițiu de metodă);
Da! – știu , nu e nevoie să îmi amintesti: nu sunt rea, nu mă mai plîng de nimic, am deschis blogul ca să mă înțeleg cu TINE; draga mea prietenă, VIAȚĂ;
Nu știu exact dacă îți place să ți se aducă laude, ofrande – dar nu ești mai presus decît alți zei???-, să ți se facă compplimente, dar eu sunt chiar sinceră cînd spun că ești frumoasă și ciudată precum un paradox ; unul dintre mentorii mei spirituali, pentru cursurile căruia aș risca cu mintea de acum si repetarea unui an sau mai mult decît atît, Profesorul și criticul Eugen Simion scria sau definea la unul dintre cursurile la care mă strecuram clandestin,
Paradoxul ca fiind ”o finețe a gîndirii pe cale de a deveni viciu” – nu îmi amintesc foarte exact cum explica DomniaSa paradoxul ca finețe a gîndirii, dar era foarte convingător mai departe, arătind ”cît de ușor poate fi manipulată logica” și sfătuind că ”nu trebuie întîrziat mult în Paradox”;
Ești frumoasă, aproape perfectă precum cel mai frumos semn și ceea ce este dincolo de acel semn în matematica superioară – Integrala Beta: privesc instntaneu la un grafic de pe masă, făcut aseară, cam ciudat, pentru că dintr-un punt de inflexiune, linia urcă, nu coboară, sunt cam de un an de zile sub axa orizotală..,urcă, deci, asimptotic, spre minus infinit.; să mă mai mir că noi, majoritatea majorității –în lumea și în societatea în care trăiesc acum există asa ceva- căutăm derivate(le), ele fiind mereu ceva acel argument versatil al celui mai inofenasiv semn lăsat de noi pe hirtie, pe ecran sau pe nisip; uneori, reușim și noi să lăsăm chiar și pe apă, căci, oare ce-o fi o simplă picătură?
TU le cuprinzi pe toate, astfel că sau astfel încît nu mă mai mir cînd mi se pare că se confundă rafinamenrtul cu exhaustivitatea.
Pe fereastrsa deschisă pătrunde primăvara
și abia acum îmi dau seama că TU ești lumina de care m-am lipsit prea mult timp;
în fiecare primăvară mă îndrăgosteam de aceleași lucruri și ființe sau de altele nou-nouțe; cam prea străină mi-a devenit această stare;
am o datorie față de TINE, față de Cea și față de cei, care, rămînîndu-mi aproape în lunile lungi și grele, mă ajută acum să reînvăț să trăiesc și să mă regăsesc, am o dastorie chiar și față de mine însămi
privesc una dintre lucrările unui pictor decoperit de curînd, cam tîrziu, recunosc și asemeni fetei din tabloul lui Vladimir Volegov, îmi iau cartea, pălăria și ies afară=== vreau să simt Soarele
vreau să te regăsesc, VIATĂ!
Trebuie să mă regăsesc
Iar înd voi reveni pe acest blog, curînd sper, dar fără a zăbovi mult, voi încerca să-mi explic de ce mereu am asociat primăvara cu impresionismul și cu simbolismul.si ce-i dacă o vor face alții, înaintea mea ? eu o voi face în felul meu.
acest gînd alunecă de pe simple însemnări ?
nu cred, dar aș vrea să îl repet tot mai rar, oricît de apropiată mi-ar rămîne tristețea POETULUI:
tu, lume rea, ai fost vreodată și a mea ?
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 