Cu o zi inainte de a fi nevoita sa iau pauza la ‘bloggerit’ pe unul dintre bloguruile care imi lasa mereu o stare de bine, am zarit o sculptura de Michelangelo.
Intr-una din zilele care au urmat, am citit citeva dintre poeziile sale:
132
Cind tot trecutul meu imi vine-n minte,
şi mie des imi vine,
o, lume falsa, imi dau seama bine
cum rataceste omeneasca ginte:
simţirea ce consimte
momelii si plăcerilor desarte,
aduce siesi o durere grea.
Azi stiu, c-am încercat-o mai-nainte,
cum tu promiti in parte
odihna ce n-o ai in zestrea ta
şi nici n-o vei avea.
Mai greu batrinul mintuirea stie,
decit cel care piere in pruncie.
Traducere de C. D. Zeletin
si mi s-a facut dor de unul dintre orasele dragi sufletului meu, unde nu stiu cind si daca voi mai ajunge… Florenta, orasul, care, oricit de ciudat ar parea, mie imi aminteste cel mai bine de Michelangelo. Pentru mine este foarte greu sa spun ce inseamna, cum simt sau ceeea ce imi place mai mult : imi este greu sa aleg ceva anume, dintre atitea locuri pentru care frumosul – ca adjectiv, dar si ca substantiv- cuprinde totul; intre Palatul Medici-Riccardi si Dom, intre Galeriile Palatina sau /si Uffizine sau si Biserica San Marco, intre Palatul Pitti si Biserica S Miniato al Monte.
Am luat de pe raft albumele aduse de acolo si am lasat gindu’mi si sufletul’mi, deopotriva sa alunnece, sa isi gaseasca linistea in Santa Maria del Fiore, sau sa priveasca riul Arno de pe unul dintre poduri.
Oricit ar parea de curios, pentru mine accesul in farmecul Florentei inseamna sau se face prin acea poarta de la Baptiserium
Unde nu ma voi indoi de adevarul acelei porti a Paradisului sau inspre Paradis, cum a definit-o Michelangelo, si nu ma voi incumeta vreodata la mai mult de o aminti, eu nevind suficiente cunostiinte teologice si nici artistice pentru a o interpreta fata de altii;
de fiecare data cind o pivesc, parca o inteleg altfel.
Si cum gindul meu a ajuns in aceste zile in Toscana datorita lui Michelangelo, ma voi opri doar la citeva dintre acele imagini din albume si carti sau vederi/ ilustrate care mi-au reamintit de el. Si am ales sa scanez unele mai putin ‘popularizate’/mediatizate, dar nu cred ca mai putin cunoscute (asadar, cele create in perioada sederii sale in Florenta):
La Muzeul National Bargello
Madone a l'Enfant - Tondo Pitti
se afla aceasta lucrare executata la cererea lui Bartolomeo Pitti.
Rasfoind albumele am revazut o lucrare de care, sincer, eu uitasem ca am vazut-o cindva:
Se pare ca aceata sculptura in marmura, considerata a fi una dintre cele mai incifrate opera ale artistului, este destul de disputata si controversata atit in ceea ce priveste scopul si destinati ei gindita de catre artist, cit si ca interpretarea temei sau/si a mesajului: astfel, daca unii considera ca ea ar fi fost executatapentru fatada Bisericii Saint-Laurent din Florenta, iar altii considera ca ar fi destinata sau maunui mormunt, cei care incearca sa o interpreteze fie o vad ca pe o alegorie politica aorasului priaat de libertate, fie, pastrind-o intr-o zona mai …’artistica’, gasesc o forma de reprezentare a dragostei platonice.
As fi vrut si as fi putut, daca m-ar fi ajutat mina si nu numai, sa scanez mai mult, dar am mai spus, eu nu sunt specialist si nu am darul de a interpeta liber pe blog, cu pricepere si har, arta sau opera de arta.; uneori, mai indraznesc doar sa o arat atunci cind gasesc ceva ce eu cred ca e mai putin cunoscut sau am … moment din acestea de refugiu prin albume si las mintea sa refac itinerarii cunoscute cindva sau unele imaginare, unde doar ea, imaginatia poate ajunge. Si dorinta pentru acele lucruri…
Un oras caruia un artist, denumit adesea Titan, i-a daruit atit de mult stie sa isi respecte si sa il onoreze pe cel caruia ii datoreaza mare parte din faima si splendoarea sa
Paolo Portoghesi scrie/spune ca printre operele arhitectonice ale lui Micelangelo, Biblioteca Laurentina este cea mai intense si cea (mai) desavirsita.
Biblilotheque Laurentienne - Salle de lecture
Uitati-va, Va rog, daca aveti bunavointa, cei care treceti peste sau pe linga aceasta postare la Sala de Lectura si incercati sa o comparati cu ceea ce cunoasteti fiecare, desigur…
Eu privesc scara din vestibul si amintindu-mi de cuvintele lui Kafka, -‘ atita timp cit nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasi tai care urcă, ele se vor inmulti la nesfirsit’.
Si gindul porneste spre un alt oras pe care niciodata nu cred ca il voi cunoaste pe deplin, chiar daca , printr-o minune, as mai avea sansa sa ajung acolo, in Praga.
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 