Arhive pe etichete: omăt

atunci

Posted by anamariadeleanu on

…cînd totul mi-e potrivnic,

cînd  caut în zadar subtilitatea acolo unde știu prea bine că  există,

[ nu prin subtilitati se raspunde intepaturilor lasate ca pietre filozofale in… diverse stari de agregare fizica/e,( lasate) pe bloguri straine]

cînd blogul nu mai rămîne nici ca loc de refugiu,

cînd prieteniile virtuale nu se pot păstra mai sincer și mai durabil decît cele reale,

cînd într-o lună din an, obișnuită a fi a bucuriilor, îmi amintesc de beculețe colorate sparte cu răutatea și cu prostia ce trec peste orice timp și vamă,

atunci

uit și de simbolistica oglinzii și de ordinea cuvintelor, nu îmi amintesc  nici de posibile dialoguri-monologuri subiective, ceașca cu cafea alunecă din mînă peste icoane și agende, calendarele rămîn cu filele neintoarse, iar istoria clipei nu se mai regăsește în nostalgia sintezei

și o filă veche și îngălbenită, decupată și pusă cu grijă  spre aducere=aminte, alunecă, iar gîndul este cel ce cade  în locul fulgilor de omăt, peste țărîna care nu-și mai așteaptă colindătorii

Am uitat să fiu deştept

Pentru-o zi ori pentru-o viaţă

Cît înmărmurit aştept

Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:

Strîns în mine ca-ntr-un templu,

Însă demn în miezul meu,

Cu zgîrcenie contemplu.

                                                                                                           (versuri de Nicolae Labiș)