Fascinația misterelor din manuscrise

sau un posibil prolog pentru seducătoarea aventură peste vreri și vremuri

Asstăzi , așa cum se întîmplă uneori, răsfoind, căutînd ceva, am găsit cu totul altceva care  mi-a  ‘adus’  în minte și au facut sa-mi sune  în urechi fraza: ”cei puternici iau de la cei slabi, dar cei deștepți iau de la cei puternici”

Sunt cuvinte care, alături de multe altele, de întregul roman, de întreaga carte, aproape, mă urmăresc adeseori obsedant. Mi-a plăcut mult această carte care dezvăluie Misterul unui Manuscris vechi, din perioada renascentistă; romanul este scris de către doi scriiori americani – Ian Caldwell și Dustin Thomason, iar titlul original este The Rule of Four.
Apărută în 2004 și editată la noi, în limba română în 2006, la editura RAO, eu, personal, nu cred că se dorește a fi o replică nici la cărțile lui Umberto ECO ( Numele trandafirului sau Pendulul lui Foucault), nici la Manuscrisul găsit la Zaragoza scris de Jan Potocki (despre acesta se pot afla multe pe blogul lui Gabilutza), și nici la controversatul Cod al lui Da Vinci și nici chiar la replica bunicică dată de Marc Sinclair lui Dan Brown, chiar dacă romanul cu întîmplările de la Priceton a apărut la o distanță mică în timp. Aventura lui Francesco Colonna și a sa HYPNEROTOMACHIA POLIPHILI.este cea mai frumoasă, cea mai credibilă, cea mai reușită dintre toate… și – poate- cea mai aproape de adevăr, chiar dacă este scrisă sub forma unei iubiri dintr-un vis.

Am pomenit mai sus cuvîntul ”prolog” tocmai pentru că nu vreau să vorbesc/ scriu acum mai mult despre această carte și nici cum am încercat și de ce cred că nu am reușit să trec eu REGULA de sau a celor PATRU peste celelte întîmplări, coduri, mistere, labirinturi cuprinse în celelalte cărți.

intr-o recenzzie mai puțin inspirată , în opinia mea, se scria că ”dacă Scott Fitzgerald,U Eco și Dan Brown și-ar fi unit eforturile pentru a scrie o carte, aceasta ar fi fost The Rule of Four” ( N DeMille).

Ar fi putut să se alăture și alte condeie consacrate și tot nu cred că ar fi reușit ceva atît de minunat și de convingător cum este cartea care rămîne de la cei doi buni prieteni în viață încă din copilărie și completîndu-se admirabil  unul pe celălalt în scris. Atunci cînd mă voi hotărî să scriu mai mult despre jocul meu cu șaradele și codurile fiecărui roman, poate voi aminti și despre mărturiile celor doi; și sper că mă voi convinge pe mine însămi că rămîne preferata mea nu doar pentru că –avînd o slăbiciune pentru finalurile deshise- mă ajută să regăsesc Florența Renașterii.

(înainte de a mi se aminti, recunosc eu însămi: intriga polițistă nu este punctul tare al acestei cărți )