altele erau cuvintele

dar s-a ”nimerit”/s-a întîmplat să fie noaptea stranie și magică, în care gîndul, dorința și teama ispitei alungă somnul, iar curiozitatea mea este aproape inexistentă

… deși surprizele nu lipsesc niciodată, sau aproape…

lîngă roua cu care m-am clătit în zori, am păstrat-o și pe cea din urmă cu cîțiva ani, pe măsuță, alături de telefonul cu alarma de trezire setată, am găsit pusă atent și grijuliu o foaie cu un text copiat de mînă selectiv dintr-una dintre cărțile preferate de către fiecare sau ale amîndorura dintre noi

Am înţeles doar în după-amiaza asta. Am ştiut de la început … că mi-ai fost ursită, că am băut împreună din aceeaşi otravă… Ia seama! şopti el. Ai un camion în faţă… Simţi cum i se bate inima. Nu e încă miezul nopţii. „Ea are o viaţă întreagă înaintea ei.”  

  (fragment din Nopțile de Sînziene de Mirceqa Eliade)

nu, nu sunt cuvintele cu care aș fi vrut sau ar fi trebuit să revin; nu, în noaptea care atrecut (de ce se spune, oare, că e magică ?) nu ”am pus foc la rădăcina celor întîmplate”, cum se spune într-o poezie cîntată cu un of răvășitor pentru cei care o înțeleg și o simt, cum să distrug chiar eu cea mai frumoasă poveste fără de care nu știu cum aș fi rezistat în ultimii ani ? am privit de pe un trunchi de mesteacăn (sau era stejar?…) dansul zînelor și am avut două dorințe: sănătate pentru mine și fericire pentru tine și pentru ai tăi; am primit de la două fetițe din blocurile învecinate o coroniță foarte frumos împletită, pe care nu am aruncat-o pe acoperișul ”casei de reglare”(ultima dată am reușit -o în ultimul an de studenție și a stat acolo cîtva timp, dar eu credeam pe atunci în timpul infinit și nu mă temeam de hăul flămînd…), acum am pus-o pe părul meu care s-a închis la culoare, gîndindu-mă că, totuși, nu aș folosi foarfeca de tăiat flori rămasă de la mama și pe care tocmai am dat-o cu folos, [ 😉 ]penru că decît să fie tăiate pletele negre prinse cu șnur sau cu eșarfă cînd ajung pe o creastă de munte, mai bine le-ar veni contrastul luminos al florilor de sînziene 

și pentru că din exuberanța ta am învățat rostul tăcerii nu în toate limbile pe care tu le stăpînești – este de ajunss cea a sufletului, cred, am ales să caut liniștea din cuvintele unei rugăciuni într-o zi de mare sărbătoare creștină

Prostia mea de a avea un blog

… mi-ar fi plăcut să scriu altfel decît sau decum  o fac

cam așa:

 În întunericul albăstriu, uriașele siluete își regăsesc solemnitatea sacerdotală și cele mai profunde sensuri ale existenței. Prin aerul pur, stelele se văd cum numai în munți se pot vedea, necrezut de mari și vii, strălucind sub roua de diamant a eternității lor.

   Sub roua de diamant a eternității, necrezut de mari și de vii, vor strălucistele peste mormînntul mioritic de la Păltiniș.

 

Geo Bogza despre Consrantin Noica    –– o gură de rai

sau așa:

Demult, în îndepartata-mi tinerete, circula urmatoarea definitie a subtilului: un intelectual care niciodata nu citeste o carte, ci o reciteste. Mai târziu, a aparut o foarte generoasa recolta de subtili. În timp ce în jurul lor se murea în închisori, în munti cu arma în mâna, la Canal sau în adâncul minelor, nimic din toate acestea nu razbatea în  prozele sau în numeroasele lor jurnale. Ei respirau, chipurile, prin Horatiu si Virgiliu sau urmareau cu satisfactie cum îsi bea Socrate ultimele picaturi de cucuta. Sigur, nu erau chiar atât de orbi cum se straduiau sa para si, mai ales, nu erau deloc subtili cum se pretindeau, dar le era frica, fapt de înteles: nu toti au curaj, nu pe toti îi doare soarta celorlalti.

Augustin Buzura –- blestem ( 2011)

 

și mi-ar fi plăcut să înlătur ”sentimentul”/senzația de … prudență (cum să-i spun altfel, mai puțin exact? ) și să îmi mai exprim părerile, nemulțumurile, îndoielile, dezamăgirile, așteptările sau chiar și nevoia de a participa, în felul meu la viața cetății [a celei mici, a celei mijlocii, a celei mari, deopotrivă],dar nu doar lipsa de entuziasm și nici efervescența vîrstei de atunci, care înlătura(u) orice reținere în fața unui pericol real s-au atenuat atît de mult încît mă întreb dacă a mai rămas o …brumă… din ceea ce a(u) fost cîndva, ci, alături de alte motive, este teama de a nu  repeta ceea ce se spune/scrie/strigă/șopteșe (…|!!!…) de multe ori de către alții, astfel că prefer să citesc ceea ce se scrie pe la noi și prin alte părți, chiar dacă uneori îmi reprim cu greu întrebarea de ce nu suntem și noi asemeni grecilor sau spaniolilor, ori chiar germanilor neguvernanți

[îmi amintesc că în urmă cu cîteva zile am lăsat pe un blog un fel de comm legat de mituri și arhetipurile acestora, blogul Ginei amintindu-mi de Mircea Eliade

și parcă aș  vrea să alung gîndul că ar exista o oarecare sau o anume legătură …]

și mi-ar fi plăcut să am îndemînarea de a trece de la portretul Saskiei a (ea, Saskia, nu el, tabloul) lui Rembrandt (unul dintre ele…) la dantelăreasa lui Cl Goretta, mai puțin a celei imaginate de către   Vermeer Van Delft

și am mai crezut/sperat că pe acest cvartal virtual, oferit cu generozitate de către WordPress și luat în schimbul a … nimic, voi reuși să găsesc atunci cînd ascult Concertul pentru violoncel al  lui Mendelssohn Bartholdy voi ”auzi” altceva, mai potrivit, decît adevărul lui Paul  Valéry , acela că omul este singur cu sine însuși

și tare mult (nu, nu cred că e pleonasm…) aș vrea ca bucuria cît se poate de firească  adusă de succesul lui Cristi Mungiu de la Cannes să nu fie …umbrită… de interpretări care să depășească granițele largi ale ortoxosimului adevărat (am întîlnit cîteva bloguri care nu prea mă conving că democrația se îndreaptă spre religie….), ”căci” –scuze,,!- mă voi simți (ca și cum aș fi) răstignită între calmul și seninătatea de pe blogul teologic al lui Vania și  religia lui Descartes

… și tot așa cum nu reușesc să îmi întîlnesc nici cel puțin aici, pe blog, Risipitorii adunați pe și nu în Locuri comune, într-o Vreme a întrebărilor, unde și cînd Cultura face diferența(*),

nu reușesc să îmi explic mie însămi de ce  perseverez în încăpățînarea prostească de a păstra acest blog

iar pînă voi reînvăța să scriu  corect, mai ales fără greșeli de ortografie, pînă voi găsi radiera eletronică ( este o simplă tastă sau o combinație, cumva?), încerc să îmi răspund singură ce se vrea acest … colț de spațiu virtual, care nu e nici jurnal și nici ”forum”, privind dincolo de amuzament fotografia găsită pe net și care chiar cred că mi se potrivește a naibii de bine

––––––––-

(*) – SIBFEST 2012