Jocul cu mărgele de sticlă

Oamenii mari sunt pentru tinerime  stafidele din cozonacul istoriei unuversale, ei formează, desigur substanţa-prpiu-zisă a acesteia, dar nicidecum atît de simplu şi de uşor cum se crede, să distingi pe cei cu adevărat  mari de cei doar aparent mari.

*

Pot să  vină vremuri de spaimă şi de cel mai profund dezastru.  Dacă în dezastru mai e posibilă vreo fericire, aceasta nu poate fi decît una spiritual, care să privească înapoi cu dorinţa  de a salva cultura vremurilor trecute, care să privească înainte cu hotărîrea de a reprezenta senin şi statornic spiritual într-o perioadă ce altminteri ar putea să cadă pe deplin   pradă materiei.

*

(…) Voi trataţi istoria unversală la fel cum matematicianul tratează matematica, în care există numai legi şi formule, dar nu realităţi, bine şi rău, în  care nu există timp, nici un ieri şi nici un mîine, ci doa prezent veşnic, neted, mathematic.

Hermann Hesse –  Jocul cu mărgele de sticlă, Editura  RAO 1994

Pasajele de mai sus le-am ales la întîmplare, dar aş vrea să pot şi să am curajul, ca luna viitoare, adică în anul care vine, în măsura în care Timpul va fi îngăduitor cu mine, să  revin asupra acestei cărţi minunate, fără de care marea literatură a acestei lumi ar fi, dac nu mai săracă, cel puţin, altfel.

Şi poate voi mai ‘scăpa’ de unele  restanţe .

[   două zile, cred, voi face doar vizite şi voi citi bloguri; voi reveni pentru cuvenitele urări de Sărbători; deocamdată,  am făcut un pact cu Cronos   – pare mai  înţelegător şi mai… ‘iman’ decît  credeam    🙂 ]