clivaje

O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! …

cam demult nu m-a mai atins atît de dur/eros abandonul bacovian între normal și ispite

dar dacă va fi un alt normal, voi păstra ispitele de acum

*

nu am ”asociat” niciodată, pînă acum primăvara sau cel puțin începutul ei cu suprarealismul, alta era perioada din an cînd sunt sau eram bîntuită, căutîndu-l eu însămi

într-una din săptămînile care părea a fi printre ultimele ale unei ierni care se încăpățînează să mă chinuie pînă obosim defintiv amîndouă, dar nu împreună, într-o astfel de săptămînă am găsit-o cu bucurie, cu surpriză și cu o curiozitate firească pe Nadja lui André Breton; am încercat să o cunosc, m-am apropiat destul de …atent …, dar la glasul acelei santinele cu întrebările care îmi redimensionau realul, am pus cartea deoparte, pentru mai tîrziu, cînd răspunsul, cu siguranță nu va veni, va fi mai ușor de acceptat : ”întreaga lumede dincolo se află în această viață,? nu vă aud . cine-i acolo? sunt doar eu singur? sunt eu însămi?”

*

pe lîngă problemele personale sau generale, ori, mă rog, globale și care rămîn la fel de apăsătoare, spectacoleoricît de mare sau mică ar părea suprafața pe care ele o cuprind sau chiar o stăpînesc/copleșesc, a existat intersesul sau indiferența față de alegerea unui nou Papă; vestea am aflat-o la un buletin de știri, la radio, apoi am deschis televizorul, nu știu exact ce reacție am avut cînd am auzit ce nume are, dar un amic, aflat în vizită, mi-a spus: tocmai de aceea îți doresc să nu fii dezamăgită, iar atunci am răspuns simplu – după privire și primele gesturi ale mîinilor pare bun și apropiat de ceea ce vrea să fie; am urmărit sporadic, cu ….neutralitatea … unui creștin ortodox, reacțiile care au urmat: pe lîngă bucuria și entuziasmul unora, analiza și explicațiile privind mai mult implicațiile geo-politice și sociale decît cele religioase, au apărut și dezvăluiri despre apartanența Cardinalului Jorge Mario Bergoglio la organizații mai mult sau mai puțin oculte, despre presupusa sa colaborare tacită cu dictatura militare a generalului Videla; văzîndu-l, atît cît am reușit să prind la tv sau pe net imagini de la slujba din Piața San Pietro, deocamdată, eu mi-l închipui pe cardinalului Jorge Mario Bergoglio citind sau spunînd în orele petrecute în afara zidurilor de rugăciune (de parcă ruga trebuie spusă/ simțită doar într-un anume spațiu…) nu Psalmul 140, ci fragmente din Cartea de nisip – oare Captivul ? U– a lui Borges, în timp ce bea un ceai maté și admiră florile de pe terasa lui Julio Cortazar

*

am văzut-o mai întîi într-o fotografie alb-negru dintr-o revistă, apoi la televizor în piese de teatru și acum îmi dau seama că erau/au rămas foarte puține; în film, am văzut-o, alături de Liviu Ciulei, tot la televizor, pe Sonia o așteptam de mult timp, cam de prin clasa a șaptea, cînd citisem Străinul, dar depășisem vîrssta sa, a personajului, cînd am reușit să văd filmul lui Mihai Iacob; am avut norocul să o văd aevea, pe scenă și să descopăr personaje atît de diferite unele de altele, dar toate și fiecare în parte(-i) avînd acea distincție proprie ființei sale (tatăl meu spunea că nu este o femeie frumoasă, ci este o femeie distinsă) : am recunoscut-o atît de ușor în Margot din Dimineața pierdută,

am cunoscut-o în năpăstuita Milordino, în acel hotar dintre basm si realitate, a lui Pirandello, am auzit-o spunînd de sub clopotul lui Sartre că se moare ori prea devreme, ori prea tîrziu, într-unul din cele mai ”asortate” spectacole -precum personajele- a lui Mihai Mănuțiu, într-un trio care cu greu va putea fi re-închipuit/reîncercat: alături de Mirela Gorea și Marcel Iureș, neștiind că după Maria Voinițkaia din Unchiul Vanea a trebuit să mă mulțumesc doar cu imaginea de pe celuloid sau cu puținele interviuri ale sale pe care le găseam…;

distincție și discreție – cred că prin asta și-a dorit să fie și să …impună…; distincția –a reușit, discreția, doar în parte și nu din vina sa, ci pentru că așa ceva nu este ”firesc”, nu se poate în lumea pe care a ales-o; iar dacă click-ul din butonul camerei foto sau video, ori cel al tastaturii nu pot fi oprite, se cuvine s-ar cuveni a fi strunite întru respectarea adevărului

*

am auzit povestindu-se printre ai mei despre o emisiune ce se difuza Duminica la televizor în perioada copilăriei mele, emisiune pe care îmi era imposibil să o știu, să o văd – duminica eram cu trupa la cinema si la cofetărie; din cîte îmi amintesc din cele povetite și auzite, două ediții au avut rating mare (nu cred că pe atunci se vîna așa ceva) : una i-a avut ca invitați pe Ana Blandiana și Prof. Ștrefan Milcu, cealaltă, pe Irina Petrescu și Prof. Grigore Moisil

acum eu mi-aș dori să o aud pe Irina Petrescu spunînd o poezie de-a Anei Blandiana, mai ales că ieri Cineva a pus un fir de iarbă să crească in colţul ştiut al grădinii

*

altceva? astăzi oare ce se mai desprinde ca o lamă subțire? am obosit de instalații stricate, de lucruri căzute, de bugete proprii re-recalculate, de teama că au diispărut celelate anotimpuri

și decît să ascult Antiprimăvara –cîndva îmi plăcea pentru că nu simțeam rănindu-mă cu adevărat -mai bine curăț morcovi uitîndu-mă la … habar nu am la ce privesc

prozaic

ei bine, n-a fost să fie Toscana….

a fost un altceva, cu totul altceva….

se mai întîmplă (mi se întîmplă cam des)

și acum, ce?

cum adică, ce?

sau cum?

… incerc să gîndesc pozitiv, cam așa:

nu m-am întors acasă mai rău  decît am plecat (dar nici mai bine – gînd respins a priori, cum s’ar zice, pentru că strică toată autosugestia)

interdicții, destule, restricții – cu duiumul, unele chiar de neacceptat

1 oră pe net – de parcă aș găsi totul in cutia poștală, in locul facturilor, tv-ul pină la ora 22, de parcă aș putea eu să mut la orice oră vreau emisiunile pe caare le vreau, fidelitate față de galaxia Gutenberg, nu am acum bani pt e-book, dar și dacă i-aș avea, tot nu cred că ar fi printre priorități (am mai explicat că prefer cărămida caldă în mîini)

muzică și filme care bine-dispun, nu dintre-alea către sau înspre care am eu aplecare,

ș.am.d.

și atunci ce mai rămîne?

să-l rog pe un bun prieten să vină de departe, să coboare de pe scîndura pe care o slujește trăind și trudind, să îmi povestească acea seară de poveste adevărată, de care a avut parte, iar sufletul său frumos o merita, cu regi și regine, cu prinți și prințese aievea (oare nu s-a îndrăgostit niciuna de VOCEA sa frumoasă ? 🙂 ) – eu am ‘simtit’ acea seara deosebită doar pe sticla televizorului….

să deschid albume și să îmi amintesc că într-un interviu acordat lui Romulus Rusan, Liviu Ciulei spune că ”în pictură roșul lîngă verde nu se potrivește – nu merge!– decît atunci cînd merge”, alungînd regretul că eram prea mică pentru a înțelege emoția cu care mama-mare se uita la Leonce și Lena pe ecranul alb-negru;

să nu mă gîndesc că am ratat Festivalul de Film Documentar de la Sibiu,

că nu pot vedea nimic din minunile care se întîmplă pe scenele bucureștene,

că nu prea mai înțeleg nimic  sau aproape nimic din ceea ce se întîmplă în jur, în lumea mare sau mai mică din jurul meu,

că mă ademenește leapșa de la ANDI, dar dacă aș încerca să răspund sincer și serios (cum altfel ?!) ar ieși un dezastru….,

că tastez acum aiurea în timp ce ar trebui să scriu/sa chinui tastele și degetele cu ceea ce am promis în altă parte, dar mai am, cred, cam două zile răgaz (chit că încă mai am de parcurs juma’ din material…)

așa că, oricît am încercat și nu prea am reușit, să mă feresc pînă acum, nu voi reuși nici de acum încolo ( cît timp îmi mai este îngăduit … pre-simțirea devine simțire) și rămîn cît se poate sau cît pot de prozaică