și marea are zimți

sunt locuri și sunt clipe cînd spuma din care s-a întrupat Frumusețea rănește; strivește castele de nisip, distruge jucării și cărți uitate deschise, retează nemilos elanul adolesctin al celor care merg pe valuri în picioare, șterge cu prea mare grabă orice urmă sau semn lasate de o palmă deschisă sau de o talpă șovăindă;

 

zimții plajei

(fotografie primită)

aici nu este permisă (nici) cea mai frumoasă poveste – nu sunt permise inocența și sinceritatea.

Anunțuri

Lipsă de originalitate

Cu ceva timp în urmă, în anii mei frumoși și adevărați, cineva apropiat mi-a vorbit desptre un pictor polonez, pe jumătate francez (încă de atunci îi admiram și îi pizmuiam pe polonezi…), despre  Balthasar Klossowski de Rola Balthus , un pictor căuia i-a plăcut să se joace cu ideea inocenței pierdute a adolescenței.  și cum calendarul meu arată o zi regăsită ca dată (calendaristică) doar din patru în patru ani, am luat o broșură –nu am album- și am văzut o pictură cu titlul  The Golden Days și uitîndu-mă la iarna încăpățînată de afară și la starea mea care nu se vede, ci doar eu o simt, am început să rasfoiesc broșura mai atent ;i am cxitit cam așa ceva (traducere aproximativă,  recunosc):

Balthus - The Golden Days

Eu văd adolescenta ca pe un simbol. Eu nu voi putea picta vreodată o femeie.Frumusețea unei fete/adolescente  este mult maiinteresantă .Adolescenta ”incarnrază”  viitorul, ființa  înainte de a deveni/a se transforma într-o frumusete perfectă. O femeie și-a găsit deja locul său în lume, o adolescenta, nu. Trupul unei  femei este deja ”complet”/împșinit. Misterul a dispărut 

m-am hotărît destul de greu care dintre reproduceile de acolo îmi place sau îmi plac mai mult, iar din motive ușor de bănuit/înțeles, am ales  aceasta

tematica ”dominantă” a acestui artist oferă subiecte generoase, dar eu, desigur, mă opresc doar la constatările și ”impresiile” proprii, păstrate acum în gînd

– Balthus – Solitaire – (Vignette)-

…..în agitația unui continent care nu se mai regăsește unit tocmai în jurul ‘leagănului democrației’, printre convulsiile sau contradicțiile unei țăriîn care trăiesc și unde prioritatățile diferă pe diferitele paliere ale puterii, eu găsesc să vorbesc/ să  scriu despre feminitate și alte aiureli

din lipsă de originalitate, firește

… revenire din spre inocență

Dar mai întîi salutăm și răspundem așa xcum se cuvine, pînă la Înălțarea Domnului nostru Hristos :

CELLEI, Rodicăi, DulceDeea,  Rokssanei,

lui Vania, lui Abbilbal, lui Klausen-Stefan, lui Teo Negură, lui Movie Zone

adevărat a înviat!

Iar celorlalți, cunoscți sau trecători pe aici

Hristos a înviat !

și

o Săptămînă luminată!

Sunt același de anul trecut, cel care se juca cu nisip, cel căruia i s-a spus că trebuie să se ”maturizeze” ;

am încercat și nu prea am reușit, poate pentreu că nu am vrut înde-ajuns;

acum am ajuns, pe aici, credeți-mă că nu știu suficient de bine cum, era calculatorul deschis și voiam să mă joc – sunt multe, multe jocuri și feluri de a te juca cu sau pe calculator- și voiam să dau search pe google cum fac și colegii mei de la școală,- , ca să aflu și să cunosc mai multe lucruri- dar calculatorul era deschis aici, am nimerit pe un blog și nu prea știu săce trebuie să fac; pînă mă lămuresc cît de cît, citesc frînturi din cele ce văd pe aici, norocul meu e că sunt poze și muzică, sper să îmi placă, măcar puțin, pînă reușesc să ies de pe/din acest … perimetru.

poate par piuțin schimbat, dar tot cel căruia îi place joaca și pozele am rămas;

cineva, nu știu exact cine anume, mi-a făcut o fotografie și chiar nu înțeleg de ce a scris pe spatele fotografiei ‘I don´t want to pose’, poate pentru că am avut o mică reținere, de fapt mă uitam fascinat la aparatul foarte frumos și cred că foarte bun, dar și foarte scump

acum este tîrziu, dar mîine vă voi povesti – dacă am ”subiect”- despre cele zărite și văzute aici, unde este o dezordine în gînduri și în scris, greu de imaginat chiar și pentru mine;

un sub-subiect ar fi darul primite de mine de la iepuraș și cele găsite/aflate în devălmășie aici, pe blogul Anei

era să uit: pînă mă strecor prin talmeș-balmeșul de pe blogul acesta –parcă astfel i se spune , ”blog”, vă las o floare de salcîm – am … rupt-o din fața blocului unde am poposit, unde stă Ana (ȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘT, să nu mă spuneți….)

Drum interzis

          Degeaba vă uitați curios la mine;

          Degeaba vă  amuzați pe seama mea;

           Degeaba mă certați;

           Nu sunt murdar și nici bosumflat nu sunt: am urme de nisip pe piele pentru că am încercat să îmblînzesc și eu valurile, așa cum am citit pe aici, pe undeva, pentru a construi și eu un castel de nisip; nu valul cel frumos, cu spumă, mi l-a stricat, ci un picior neatent;  am încercat să îl apăr, aplecîndu-mă peste el, dar am căzut, strivindu-l…; poate data viitoare, cînd mă va învăța și pe mine cineva să nu fac un pas greșit sau o alunecare.

           Tocmai începusem să fac un altul, mai frumos și mai semeț și cu siguranță mai durabil, cînd, lîngă uneltele mele am zărit o carte, uitată, probabil, de cineva grăbit, acolo;

           Plimbîndu-mi degetul de-a lungul rîndurilor și al cuvintelor, firește, am început să citesc:

       Créon și pajul său:

–          tu chiar ești nerăbdător să crești mare?

–           Așa-i, Domnule!

–          Ești nebun, copile! trebuie să nu-ți dorești niciodată să crești mare.

            Nu am reușit să citesc mai departe– o pală de vînt, mai puternică și mai puțin blîndă decît o adiere, a închis cartea; am văzut titlul și autorul, cred; Jean AnouilhAntigona, iar mai jos scria ”teatru”– oricum, nu era pentru lecturile mele de vacanță, mai mult sau mai puțin obligatorii, iar eu chiar nu voiam să cresc  mare: vîntul se simțea tot mai tare, așa că mi-am adunat jucăriile, unltele mele de lucru și am alergat să le las  în căsuța de lîngă faleză, de unde urma să le iau a doua zi, de dimineață. În locul gărdulețului cu portiță, lucrate în lemn,  m-am oprit încremenit în fața unui zid pe care scria:

          Nu știu cînd și unde  au dispărut găletuța, lopețile și toate celelalte, simțeam că nu pot să fac nici un pas, în nici o direcție și nu rewuseam să îmi desprind privirea de pe acel zid; cînd am reușit să o fac – nu știu cum-  mi-am privit palma, pentru că tot pe aici,  pe  acest paralelipiped abia perceptibil la o simplă privire, în acest spațiu, despre care se spune că ar fi rudă cu realul, aici, așadar, am aflat că privind în palmă poți vedea și poți înțelege multe ; mi-am privit și eu palma, încă micuță, m-am uitat îndelung și atent , dar nu am zărit decît două imagini, două fotografii pe care mi le lăsase cineva în colecție (am uitat să Vă spun: îmi plac la nebunie pozele, dar deocamdată nu am aparat…)

și astfel, dacă în prima clipă am simțit că mă îneacă nu doar tristețea,

în clipa următoare am strîns  pumnii și îmi repetam mereu că ceea ce alunecă pe față și pe întregul corp sunt picăturile de ploaie.

                                                             photo by M. Zafar Rabbani

 

 

 

tears of children by Carlos Chavez

   Ajuns în fața ușii, curat și uscat, am auzit o voce de care îmi era dor, totuși :                                            

                                     Era timpul să te maturizezi!

        Am întrebat aproape în șoaptă:

          la ce bun ? pentru ce?

                                                   (mă ajută să revin mai ușor aici? NU CRED asta ….)