există posibilitatea realizării unor filme în care demonstraţia vizuală poate să fie mult mai percutantă decît zeci de dosare cu informaţii pe care omul nu mai are timpul fizic să le parcurgă.
– spune Laurenţiu Damian într-un interviu.
Iar în cele trei (pentru mine doar două), încercînd să vei, să ’prinzi’ c ît mai multe şi cît mai multe din oferta variată şi valoroaă ape care o oferă Festivalul de Film de la Sibiu, ai satisfacţia pe care ţi+o dă ccunoşterea şi înţelegereaa fie mai bine decît ştiaai, fie dintrr-o altă perspectivă.
Lumea este mare şi are atîtea înfăţişări, dar se confruntă cu aceleaşi probleme,deşi ele par total diferite.
De la chipurile luminoase de ale copiilor care au umplut sala de proiectie încă din prima zi a festivalului, ei fiind cei mai harnici , bucurîndu-se cu mirare curioasă sai veselă, dar cu o atenţie pe care am dori-o mai des la cei mai mari, ei au descooperit că au în fiecare colţ al acestei lumi un posibil prieten.
Inspiraţia organizatorilor, cred eu, s-a dovedit şi în alcătuirea programului zilnic şi sper să rămîn cu această impresie pîna în ultima zi a festivalului.
Astfel, după figurile sau ’ personajele’ din ’Dimineţile copiilor’ au apărut alte pesonaje, copii sau adulţi.
Daca Dado,( din LOST IN TRANSITION /RĂTĂCIŢI ÎN TRANZIŢIE- regia HOM VANDER BEKEN, Finlanda)
un copil născut în Croaţia cunoaşte drrama războiului şi a stămutării în alt oraş, cînd înă nu s-a a vindecat durerea unui suflet de copil ai carui părimţi pleacă în străinătate tocmai pentru ca lor să le fie mai bine în viitor,fără să se gîndească, probabil, la sufletele încă prea fragile pentru a înfrunta singure greutăţile zilei şi nepăsarea semenilor, rămînind, astfel, pentru toată viaţarărcit într-o lume căruia atîtt războiul , cît şi cauzele care l-au produs au spulberat o lume întreagă cu repere de valori, cu tot.
Soluţii salvatoare pentru alţi copii abandonaţi sau fugiţi de acasă, se caută şi în filmul GANDHI’S CHILDREN /COPIII LUI GANDI , regia David MacDougall, Australia, dar adesea virtuţile statului de garant se dovedesc neputincioase în faţa nevoilor tot mai numeroase ale unor copii.
Într+un stat totaltar, precum este Turkmenistanul ,din filmul regizorului finlandez Arto Halonen,SHADOW OF THE HOLY BOOK/ LA UMBRA CĂRŢII SFINTEm, copiii sunt obligaţi să înveţe Cartea Sfîntă, cea pe placul stăpînului dictator, cu complicitatea mai mult sau mai puţin tacită a marilor puteri; ca o părere personal, nu ştiu dacă trebbuie să mă bucur sau nu, că în acest film, unde se vîd imagini din multe ţări europene, România lipseşte.
Cînd ajungi, absolut din întimplare, la filmul Enduring Life / Preţul Fiecărei zile, regizat de către Brechtye Boeke, din Olanda, unde totul, viaţtaa familiei trecutee de prima tinereţe, chiar şi fiii, pare sau chiar este încremenită in obiceiuri respectate de cu o fidelitate şi cu o stricteţe, care, mie, oricît de frumos e făcut filmul, cu dialoguri fireşti şi imagini de o lumina pe care mulţi operatori cre că şi-ar dori-o, ei bine, mie mi-a lasat o stare nu tocmai confortabilă, aşa cum se simte în film.
În schimb, mi-ar fi este foarte greu să răspund dacă aş fi întrebată care film aş prefera dintrediuă filme anume: cel ukraineano-chilian, Absenţa, în regia lui Ricardo Green (film din care am pierdut primele 10 munute…), unde experienţa trăită de o menajeră sau clipele ei de reflexie asupra vieţii oamenilor printre care trrăieste şi trăim, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuti , îţi lasă pe retină cîteva imagini greu de uitat, dar şi propria sa ‚’concluzie’ asupra vieţii, atît de frrumos exprimată, încît te întrebi ce o fi dincolo sau sub statutul de menajeră;
Celălalt film este THE CROSS , de Anna Tokareva, Russia, un film trecut la categoria studenţi, dar în care se recunoaşte foarte uşor în tot şi toate, şcoala rusă de film…
Şi ne amintim cu resemnare asemenea Nataşei din acest film, că fiecaare avem de purtat o Cruce şi ne rugăm împreună cu ea să fim în stare să ne acceptăm Cucea.
(auzind, parcă, în acelaşi timp, cuvintele menajerei din Asenţa: ‘oamenii trăiesc mai mult sau alteori mai puţin’
Desore ceea ce am resit să văd în această zi de miercuri (textul l-am început la 23:50), dar şi despre bucuria de a-l regăsi pe Tudor Giurgiu ca regizor, întrr—un film despre condiţia romilor nu în altă parte, ci aici, la şi printre noi,
Dacă interesează pe cineva, în curînd …
Mai sunt multe, f multe de văzut, iar eu acum, nu prea mă impac cu vremea şi cu timpul…
(dați click pe imagine)
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 
