cenușa din cuvinte

urâtă toamnă!

are culoarea durerii, culoarea disperării, culoarea aceea a neantului

sânge, cenușă si fum

culorile groazei, ala fricii intretinute conștient si perfid

culorile minciunii, ale urii si ale imposturii

dez-gustul lor îl simțim cu toții

sau aproape

 

 

 

 

Speranța nu moare, dar poate fi ucisă (ciuruită) într-o societate … perfectă

A trăi în funcție de o morală este o dramă – în revoluție, ca și aiurea’ –- spune un personaj din romanul scris de A Malraux, Speranța.

Aș fi vrut să redau această frază pe blogul meu simplu în alt ”context”, într-o eventuală încercare de a scrie ceea ce cred eu despre acel CEVA numit SPERANTĂ

nu a fost să fie… poatee altă dată…

În ultimul timp, ultimele săptămîni,  o situație neplăcută, la care  nu vreau să mă gîndesc (mă străduiesc…) ș idespre care îmi este și mai greu să pomenesc, m-a ”ajutat ” să folosesc mai des telecomanda televizorului și să răsfoiesc ziare adevărate, din hîrtie….

și am înțeles lucruri care m-au îndepărtat tot mai  mult de imboldul de a scrie despre Speranță, înțelegînd, de fapt,  tot mai bine în ce fel de societate trăiesc, țara rămînînd aceeași (… deocamdată…)

este o societate în care  postura este dominată de impostură sau noțiunea de postură este (re)definită prin impostURĂ (mereu actual,  tot mai actual romanul lui Marius Ghilezan …)

este o societate   care nu mai are timp, răbdare și ”resurse” de tot felul pentru bolnavi, sărmani, neajutorați, handicapați fizic (cu dezabilități, cum se spune acum)

este o societate  cu pensionarii fără de care cei aflați în diverse ”posturi” (a se alege semnificația dorită de fiecare) nu  ar  fi ajuns, probabil, acolo ori în acea … ipostază

este o societate mult prea ocupată de imaginea ei în lumea largă, care lume nu o prea observă  în modul cuvenit, pentru a ști ori pentru a-și aminti că sunt copii care  nu mai cer jucării moderne sau sofisticate, ci o pereche de cizmulițe, un fular, caiete și un creion, că sunt oameni mai tineri sau mai în vîrstă a căror viață depinde de o pastilă sau o perfuzie care le sunt inaccesibile, că acea haină în plus nu mai există

este o societate în care luxul unei cărți, al unui album, al unui film, al unui concert este  permis doar celor care au știut să se descurce într-o lume unde se respectă legile junglei, doar de aceea există animale politice

este o societate în care la orice sau pentru orice nemulțumire sau nedreptate ajunsă la limita suportabilității și exprimată după priceperea și posibilitățile fiecăruia, se invocă apelul la decență

neputînd să fac prea multe, deja brațul nu mai vrea  să ”aștern electronic”  alte constatări, caut un documentar sau un concert (ei, încă se mai găsește  pe cablu RCS….  ) și mă întreb retoric

o societate normală sau o societate handicapată moral?

răspunsul vine de la sine în clipa următoare:

atunci cînd cei amintiți mai sus nu vor mai fi cuprinși în statisticile oficiale, atunci va fi, desigur, o societate perfectă

pictura de Georges Braque

RECURS LA O MEMORIE CIURUITA

TEXT(repostat)  SCRIS INAINTE DE APARITIA POSTARILOR APARTININD   ‘CONDEIELOR CONSACRATE’, DINTRE CARE UNELE CRED CA DOAR ELE AU LA DREPTUL  LA EXPRIMAREA VOCII CETATII SI INAINTEA UNOR EMISIUNI TELEVIZATE!

[ nu obisnuiesc sa ma iau dupa altii]

îmi propusesem înca  după investirea în funcția de Președinte

al ROMÂNIEI,  să nu îmi mai exprim în scris vreo părere/ opinie

personală despre modul în care Vă exercitați mandatul.;

astăzi, totuși, îndrăznesc să mă întreb, degeaba V-aș întreba pe   Dumneavoastră:
în luna noiembrie anul trecut, într-o emisiune electorală la TVR, nu știați de la consilierii Dumneavoastră situația reală a economiei atunci cînd ne-ați anunțat că sunt semne  că economia iese din recesiune?

sprijiniți un guvern despre care una dintre mințile cele mai autorizate în domeniu spune ceeea ce spune astăzi;
Vă asigur că înțeleg necesitatea unor măsuri restrictive, chiar dure, care, mărturisesc că în situția de acum pe mine mă afectează într-o măsură dramatica, dar le înțeleg necesitatea;

am, însă, o întrebare – sunteți sincer cînd afirmați că susțineti guvernul Boc, condus de către cine: de către  Dvs sau dl E Boc, sau…?

îmi cer scuze ptr al doilea videoclip, dar clopotele bat pentru noi, cei mulți, atît cei care V-au votat, cît și care nu V-au votat.

să  supraviețuim, dacă putem, bine!

Nu este o postare de sau pentru weekend

ci  una care, poate şi-ar fi avut rostul sau locul mai potrivit altă dată, dacă ceva anume, întîlnit undeva, aici, în blogosferă, pe un blog care mie îmi place mult, nu mi-ar fi amintit  de o realitate pe cît de  dură, cu atît mai mult aducătoare de  nelinişti

nu mi-ar fi amintit deceeea ce repetam doar in

Nicolae Labis

Nicolae Labiş - din Albumul Memorial editat de revista Secolul 20

gînd în urmă cu douăzeci de ani şi  care se vor, se cer, parcă, a fi rostite răspicat acum, pentru a alunga temerile care devin tot mai acut simtite,în condiţiile în care minciuna, răutatea şi impostura devin tot mai agresive şi ameninţătoare;

speram -şi încă  mai sper- ca Timpul să mă lase să scriu un gînd/rînd  despre cel care credea  că „s’a născut într-o zodie bună”, dar  priveşte de-acolo, de sus ‘ împietrit şi mut’, încercînd să înţeleagă ‘o clipă neînţelesul grai/ plin de jalea unui veac trecut

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Anda Călugăreanu – Noi Nu. versuri N Labiş