este nevoie de prezenta ABSENTILOR

Nu imi plac si nu parcip la comemorari; mie imi este greu sa nu imi amintesc plecarea lui Augustin Buzura dincolo de Zidul Mortii, exact in urma cu un an. Astazi am reusit pentru cateva minute sa rasfoiesc din nou volumul in care sunt … adunate … cateva dintre zecile de articole, de fapt, sutele de articole scrise si publicate de catre Domnia Sa. Chiar si daca as fi avut mai mult timp pentru lectura, nu cred ca as fi putut sa citesc mai multe – adevarul cuprins acolo astazi parca atinge si doare si mai cumplit; nu imi fac iluzii ca isi vor aminti multi de el, desi am o curiozitate pentru care, probabil, voi reveni cu un UPDATE, dar, nu cred ca va fi cazul (sunt alte evenimente stringente si poate si ordin de la … partid)

607913

Dupa aproape o suta de ani, nu mai avem nici o obsesie nationala, nici un model, nici o istorie, ci doar niste mediocri care, de dragul unor posturi trecatoare, negociaza totul, vând totul. Se comercializeaza limba, drapelul national, istoria si geografia, trecutul si viitorul. Dar, având asemenea lumini în frunte, nu se poate mira nimeni ca nu mai însemnam mare lucru în lume, ca suntem ocoliti si ironizati. Ma gândesc ca în viitor, cei ce se înghesuie sa ne conduca, pe lânga un control riguros al sanatatii mentale, ar trebui supusi si unui examen sever al cunostintelor de istorie în speranta ca vor descoperi un adevar simplu: ca am iesit din obscuritatea veacurilor datorita scolii. Si ca suntem mai dotati pentru performante din sfera cunoasterii, decât pentru meseria de ospatar, tinichigiu, bodyguard etc.

Decembrie este luna victoriilor noastre: Unirea si Revolutia. Daca nu mai suntem în stare de altceva, daca nu ne deranjeaza umilintele la care, clipa de clipa, suntem supusi de catre niste activisti aroganti si ignoranti, s-ar cuveni macar sa strabatem cu mintea drumul pâna la cele doua victorii. Poate ca astfel ne vom speria de pustiul în care ne-am ratacit.

*

Deocamdată se pune problema existenţei noastre, iar fără foarte multă educaţie nu putem spera la un loc mai bun sub soare. Pentru a exista cu adevărat trebuie să vedem cum s-a realizat cel mai important moment al istoriei noastre, Marea Unire, şi în ce au crezut artizanii ei. Au început cu cartea şi au avut o încredere uriaşă în forţa şi în destinul naţiei lor. Noi ar trebui să începem prin a ne întreba: de ce lipsim din propria istorie? Cum de ne-am ticăloşit atât?

cum???… eu cred ca dupa ce am invatat libertatea de a trage cu pusca prin versuri inspirate, dupa ce am cunoscut libertatea de a huidui, de cativa an suntem”dresati” din toate partile, prin metode parsive, sa cunoastem libertatate de a ne uri; ma tem ca nu avem anticorpii necesari; si totusi!!!

DA! Eu il astept si-l voi astepta mereu pe Helgomar sa vina cu acea candela care sa sparga intunericul fricii si al deznadejdii

ESTE MARE NEVOIE DE PREZENTA DUMNEAVOASTRA, DOMNULE AUGUSTIN BUZURA!

Reclame

dincolo de blog – între opacitatea virulenței și naunțe

Abia începusem să  citesc zilele trecute dialogul sau dialogurile Domnului Daniel Cristea Enache cu Profesorul  Paul Cornea, adunate în volumul Ce a fost – cum a fost, apărut la editura Polirom, și am avut surpriza să găsesc în recentul număr al Observatorului Cultural două articole   dedicate aniversării istorcului și eseistului, cu ocazia împlinirii unei foarte frumoase  vîrste.

   Mărturisesc că nu este printre eseiștii și nici printre istoricii mei preferați, că am citit puțin din scrierile Domniei Sale, dar studiul despre Originile Romantismului m-a cucerit de la primele fraze.

Convorbirea cu Dl Daniel Cristea Enachete ”prinde” și ssurprinde prin naturalețe, sinceritate și ineditul –pentru unii dintre noi, cei care citim- (al) faptelor, întîmplărilor, conjucturilor și -de ce nu?- al surprinzătoarelor dezvăluiri a ceea ce s-a trăit și s-a simțit de către un spirit cultivat într-o viață care a străbatut un secol, prelungindu-se în celălalt, cel prezent, adică.

atunci cînd reușesc citesc ediția tipărită a unei publicații,   abia pe urmă, dacă am timp, mă uit peste eventualele opinii.

și de această dată am întîlnit comentarii pertinente, gînduri frumoase către/ pentru Profesorul Paul Cornea, cele în dezacord mi se par, de regulă, la fel de firești într-un schimb de opinii în cadrul libertății de exprimare.

  dar unele au depășit atît de mult perimetrul subiectului, al temei  în cauză, de o violență a limbajului și de un radicalism greu de închipuit că fi apropiate de preocupări intelectuale.

și m-am aventurat și eu să mă ”prind în horă”

   ”….. timpul disidenţei încă nu venise. Singura posibilitate rezonabilă ce-mi stătea la îndemînă era (o spun cu tristeţe, dar acesta e adevărul) să continui a juca dublu în spaţiul public, aşa cum deja mă învăţasem, cum făceau toţi prietenii mei, cum făcea toată lumea“.  (din textul Dlui Ovidiu Șimonca)

oare cîți dintre neștiuții, necunoscuții dizidenți, aprigi și convinși anticomuniști apăruți și autodescoperiți după 1989 se pot regăsi sincer în cuvintele, in amăraciunea din cuvintele Profesorului ?

 nu întenționez să întru in polemică cu cineva la comentariile dintr-o revistă, la un articol care are meritul de a aduce mai aproape un intelectual veritabil

dar să înțeleg din comentariile unora că acei care formau crema întelectualității de după 1989 și corifeii lor, care se recunosc cu emfază anticomuniști, sunt:

nişte „intelectuali” MOTOTOI, intelectualii de azi, nişte „Epave” doldora de cărţi şi de clişee teoretice, şi doar ATÎT ! Fără pic de SEVĂ şi ZVÎC !”

 

???

 

cu respectul cuvenit fiecăruia,

 

Eastman Color – Duminica, 3 Noiembrie 2013, 22:42

Cu tot respectul Doamnă AnaMaria Deleanu,

Nu este CLAR şi Limpede ce se întîmplă-n România de după decembrie 1989 ?

Chiar NU VEDEŢI în jurul dumneavoastră realitatea ?

Nu vă este de ajuns să remarcaţi că „intelectualii veritabili” NU au ştiut şi NU au pregătit nici Adevăraţii Intelectuali care să preia continuarea Educaţiei tineretului acestui Neam şi nici nu au fost în stare să producă o emulaţie în jurul Adevărului şi ieşirii României de sub imperiul fostei nomenklaturi care controlează azi oligarhic mafiotic întreaga ţară.

Poate reuşiţi dvs. un exemplu clarificator, concret realist cu rezultate fiabile, viabile, valabile ?

Oare ştiţi ce înseamnă un OM ADEVĂRAT , „intelectual veritabil” sau nu ?

Nu am pus la îndoială deloc calităţile „intelectualului veritabil” Paul Cornea .

Am ATINS cu totul altă nuanţă a condiţiei de „intelectual veritabil” şi urmările „dezastruoase” în mersul istoriei României .

Dovezi aveţi la Tot Pasul ! Priviţi în Jur ! Vă place ce „vedeţi” şi ce se întîmplă

 

 

 

anamariadeleanu – Luni, 4 Noiembrie 2013, 12:27

[@ Eastman Color]

pentru care ar trebui să vă mulțumesc = și  o fac

dar oare nu s-a înțeles că observ și simt dureros unele aspecte ale vieții pe care o trăim

sau ceea ce se întimplă în jur?

însă eu cred că volumul Dlui Daniel Cristea-Enache încearcă și reusește – și în cazul de față – să ne dezvăluie mai bine calităţile „intelectualului veritabil” Paul Cornea, pe care afirmați că nu le puneți la îndoială.

sunteți ori prea dezamăgit ori prea radical pentru a mai da o șansă generațiilor care

au supraviețuit cum-necum prin cultura – de multe ori cu un rol ”subversiv” -, dar și generațiilor tinere,

răsfoiți atent revista: aceasta și altele și veți observa niste raze plăpînde de lumină

în rest, poate timpul îmi va îngădui să ”explic” și să nuanțez în altă parte,

 

fie și numai pentru mine însămi

 

 

 

iar acum, dacă aș încerca să…. explic… aici – cui? Ce anume?- aș resimți durerea și neputința pe care le-am avut la    atacurile împotriva memoriilor adunate de către Prosesorul Ion Ianoși în tomul care stă pe masa cu laptopul (încă nu i-am făcut loc în bibliotecă….) Internaționala mea; dar cum să îndrăzneșcsă-i răspund   ori să încerc un contraargument dnei Dorli Blaga fiica, Marelui Poet și al suffletului meu?…

și în locul unor așezări pe aceeași linie a unor cunoscuți intelectuali, de profesii diverse, atît de stînga cît și de dreapta, contemporani într-o perioadă fără de care nnu ar mai i posibile confruntările mai cavalerești ori mai virulente de astazi,

mă gîndesc cu oarecare surprindere că dacă aș relua unele dintre așa-numitele lepșe, inspirate din chestionarul lui Proust, aș alee ca personaj preferat pe Helgomar  din Dumul Cenușii al lui Augustin Buzura și o carte citită  de  mine în toamna anului 1989 – Însoțitorul, romanul lui Constantin Țoiu

de ce doar atît? de ce nu merg mai departe, argumentînd și nuanțînd?

pentru că în vacarml stresant în care ne zbatem să supraviețuim nu mai este nici timp,

nici apetență și nici loc pentru așa ceva

și pentru că este o toamnă frumoasă, cu o ofensivă benefică a festivalurilor de tot felul la care eu asist de pe margine