gustul dulce-ademenitor al schimbării

Îmi amintesc că era una dintre acele zile (19 august 1991) libere pentru mine, ”în contul zilelor de sîmbătă și duminică lucrate”; mă trezisem pregătită sub toate formele (cum se spune) să merg la  Sibiu și urma să trec pe la sediul Tribunei , să-i las domnului V Domșa două articole (încă mai mergea colaborarea cu ei, iar acasă  încă nu  aveam internet; deschid print-un gest rreflex radio-ul și aflu grozăvia – lovitură de stat la Moscova, Gorby sub arest la domiciliu; cîteva telefoane, fiecare cu părera sa, pierd trenului, iar în autobuz nu mă pot obișnui cu vorbele, discuțiile, poveștile, preocupările celorlalți călători – cules, săpat, conserve, tractor, cal, pămînt, bani pentru pastile, alți bani pentru caite noi, de parcă eu aș fi auzit în vis sau am văzut un film despre puci; zilele trec cu treburile obișnuite la servici, acasă, radioul și tv-ul merg non-stop, ziarele țin loc de mîncare și totul se termină cu un fel de izbîndă a binelui– Gorby, marele reformator se întoarece ca să plece defintiv, unele teorii aveau să se adeverească în scurt timp, adică prăbușirea colosului URSS; începe să se simtă și în  acea parte a lumii sau de lume gustul libertății și al independenței, de care unii se vor sătura destul de repede, umbra Țarului Petru fiinnd ori mai prelungă, ori mai protectoare

și la fel ca pînă în acele zile, din acel an, tot așa și după aceea mirajul libertății, sub oice formă sau nume s-ar arăta,- eliberare, independență, legitimă apărare, stitpirea răului –ademenește o parte sau alta a acestei lumi către o mereu necesară schimbare, ademenitor fiind gustul și mirosul florilor,  al petrolului, al  prafului auriu de nisp, ori al boabelor de cafea, chiar dacă, uneori, schimbarea se dovrdește a fi o re-intoarcere la mai răul de dinainte;

dar acel movens mundi își cere și își arogă, totodată drepturile

și are, spre satisfacția sa, susținători fideli : politicieni,  afaceriști grupați  mai mult sau mai puțin discret,i armatori, analiști de profesie sau de ocazie, dar și  oameni obișnuiți, care dintr-un motiv  de frustrare sau de revoltă sinceră își arată cu patimă oful

 

iar alături de aceștia, există și trăiesc OAMENII cei mulți, tăcuți și așezați  în   firescul lor  liniștit

acestora le asociez acea atît de frumoasă și de sinnceră  imagine a libienilor – poate fi atribuită oricui de pe această  planetă neliniștită- de către Carmen Gavrilă în catea sa Revolta Orientului, apărută la Editura Polirom. s-au obişnuit să reconstruiască şi, mai ales, să trateze cu umor uşor resemnat perspectiva de a fi nevoiţi să o ia de la capăt, să revină la o viaţă normală…nu se ştie pentru cîtă vreme.

… cîtă vreme? Cît mai mult timp, pînă cînd răul nu-i atinge direct

și cum este  încă o vară frumoasă,, greul poate fi suportat, nu și ignorat, azi am însăilat ceva pentru invitația la P.A. oferit și găzdui/ăt de Călin, nedezmințindu-mă, adică lăsînd un comm neverificat si plin de greșeli

întrebîndu-mă nu fără un junghi unde au dispărut Invitațile Euterpei ?

de Seratele Muzicale nici TVR-ul nu-și mai aduce aminte

aștept să mă contrazică cineva

Marea, ca un posibil PDS

e vremea vacantelor,
mergem la munte
sau la mare

eu as prefera marea

rindurile de mai jos le–am gasit in urma cu citiva ani –multi- printre insemnarile mamei mele;
nu am intrebat-o atunci si nu am stiut niciodataa daca erau/suntt ale ei sau le-a intilnit ea undeva si i-au placut…
si pentru ca si mie imi plac si acum, indraznesc sa ma gindesc la ele ca un posibil PDS

‘geologii au vazut-o neagra, de aproape e verde, de departe, albastra, daca o gusti, e sarata,
In orice caz e delicioasa ‘

ilustrata scanata de mine

ilustrata scanata de mine

Si cum spune un poet controversat, dar de un talent urias incontestabil (am avut curajul sa o scriu …)

‘ si ride si plange si canta si doare
si se da tuturora
veniti catre tarmul de mare, e ora!