SUBIECTIV, în loc de altceva

 Mă gîndesc:nu, nu în asta constă raritatea, Barbu era matematician, Blaga -filozof, Arghezi- romancier, Călinescu – dramaturg. Impresia de neobișnuit o crează nu polivalența, destul deobișnuită în epocă,ci eleganța și armonia acestei personalități; între atîtea corpuri strălucitoare (stălucirea este reflectarea razelor,impermeabilitatea) prezența aceasta nepătimașă, nesubiectivă,dispusă să absoarbă luminile pe care ea le întîlnește în drum și să le discearnă cu înțelegere și subtlitate – iată un lucru rar și impresionant. Gradul  de  maturitate al unei culturi este dat pentru obsevatorul atent nu de  numărul creatorilor –niciodată reprezentanți ai seriei, întotdeauna revoltați și intoleranți – ci de numărul celor care, oarecum nenuanțat, sunt numiți oameni de cultură, ființe supunîndu-se  cu grație legilor societății pe care o reprezintă într-un plan superior.

 

                                           ( fragment din … interviul … dat de Al Rossetti Anei Blandiana și publicat în volumul Convorbiri subiective, în colaborare [ori alături, mai corect exprimat, cred eu, de Romulus Rusan ], volum gîndit în redacția Vieții Studențești si apăruut la editura Albatros în anul 1971; pe una dintre filele cărții din bibloteca mea apare data ianuarie 1976, Copșa-Mică…)

aș fi vrut să redau/transcriu întrega discuție dintre cele două personalități,  ; volumul, de fapt sunt două volume, cred că ar merita și acum –sau mai ales acum- mai  multă atenție

eu l-am recitit acum cînd, căutînd cu totul altceva, l-am re-găsit  oarecum ”dosit”pe un al doilea șir de  pe un raft de cărți

și mi-am amintit  puțin amuzată, deși starea mea nu era deloc ”aservită” pt așa ceva, că în urmă cu cîteva săpttămîni sau poate luni, am nimerit mai mult dintr-un click și  întîmplător și curios pe un blog care se declara a fi intelectual; înspăimîntată, am recunoscut repede că am nimerit greșit și retrăgîndu-mă politicos, am pomenit, legat de subiectul postării de America ogarului cenușiu, întrebîndu-mă deloc retoric dacă sau cîți dintre noi își  mai amintesc de ea; mi s-a răspuns lăsîndu-mi, oarecum , senzația că aș fi în off side/offside; sincer, nu am încercat să rețin numele blogului, nemaitrecînd pe acolo, fiindu-mi dintr-un început inaccesibil;

ehei, mai am de acumulat, de digerat, de…evoluat, dacă timpul îmi va permite;

par schimbată, cumva? nu sunt nici ironică, nici invidioasă, nici rea, iar problemele din ultima vreme m-au ajutat să  înțeleg cu totul altceva decît răutatea sau rubedeniile acesteia;

spre finalul discuției, Profesorul Al Rosetti este întrebat de către Ana Blandiana:

     -credeți că zeii trebuie cunoscuți cu amănuntul? Credeți că e bine să știm despre ei totul ?

iar răspunsul :

       -totul? Cine știe totul?dar dacă ar fi posibil, de ce nu ?

zilele  trecute pomeneam/”scriam” în altă parte și în alt context despre zeii greci; azi nu mă gîndesc la Ahile, ci la Femios, pentru că, încercînd să înțeleg     zbuciumul și  binefacerile foarte interesate ale unei integrări nu adiacenteglobalizării, ci parte a unui corp aidoma celui din matematici, constat că este mai greu și poate de aceea mai de apreciat să trăieștti în condițiile unei permanente și teribile presiuni suspicioase.

… și știu că zeii sunt lăsati să moară singuri….

cît despre acel pahar de vin grecesc de care pomenea Ortega y Gasset, îmi doresc să fiu sănătoasă pentru a-l gusta la vară, pe Acropole

„Ave Caesar, morituri te salutant !”

 

( … se va continua în scris…)

 adică, am încercat cam așa ceva?

”Slavă Ție  Împărate, cei care se duc la moarte te salută!”   – sunt cuvintele pe care acei luptători, cunoscuți sub numele de gladiatori salutau  pe mai marele din timpul și din vremurile lor înainte de a intra în arenă, adică pe locul nisip unde urmau să se lupte pe viață și pe moarte.

    Dadr despre gladiatori se cunosc multe și totuși se pare că nu înde-ajuns, iar dacă cei  care – eventual- vor citi acest text, această postare vor întelege că nu mă hazardez la  a repeta și eu lucruri știute  mai bine de către mulți.

  nu întâmplător am ales videoclipul de mai jos și nu întâmlător am scris fraza pusă între paranteze;

  când am regăsit reproducerea acestui mozaic m-am întrebat dacă sau cât s-a păstrat din legenda lor sau dacă mai există astăzi gladiatori.

    Despre ”legenda” sau îstoria lor  – destul de controversate încă- se știu, din lecturi (începînd cu Ahile, eroul lui Homer), din filme și nu numai destul de multe, iar uneori eu am impresia că se încearcă un fel de ”recuperare” a spiritului acelor personaje-eroi (așa au rămas în memorie, prin timp, multi dintre gladiatori).

    adoptat de către romani de la estruci – civilizație din câte se cunoaște /cunosc până acum, superioară celei din marele imperiu- ‚oficializată’ pentru prima dată la Roma în 264 î.Hr., fiii lui Junius Brutus la înmormântarea lor, avea să devină, cu timpul un spectacol ciudat prin plăcerea cu care era savurat/gustat tragismul morții, îndepărtându-se, astfel tot mai mult de semnificația inițială; dar astăzi câte obiceiuri, ritualuri se mai regăsesc în esența lor ?

     în marea lor majoritatenfolosiți în cadrul spectacolelor erau sclavi, prizonieri de război sau condamnați la moarte care, odată cumparati de către „lanista”(proprietarii așa-zilelor scoli de gladiatori) erau antrenați pentru a satisface dorințele multimii dornice să vadă  astfel  de s”spectacole”; dar au fost și oameni liberi care s-au înscris ca voluntari pentru aceste lupte-întreceri care-pe-care motivati de avantajele materiale, ca de exemplu : bucurau de asistenta medicala , haine curate si trei mese consistente pe zi, mese ce erau menite sa le ofere surplusul de energie necesar antrenamentelor si luptelor dar si sa ii ajute la dobandirea straturilor suplimentare de grasime care impiedicau patrunderea armelor catre organele vitale,  de unele ceva mai personale, cum ar fi  compania unei femei din inalta societate, iar nu în ultimul rând, adesea, în caz de victorie ei își recăpătau statutul de om liber;;  astăzi, cu diverse motivații, voluntarii se înregimentează cu fiind motivați în diverse moduri, cu sau în scopul unei cauze pe care o consideră, cu mai multă sau mai puțină convingere, ca fiind o cauză nobilă.

    gladiatorii au fost instruiţi în şcoli speciale iniţial deţinute de către cetăţeni, dar mai târziu preluată de către stat imperial, unde depuneaub un jurământ și respectau ordinele comandandului școlii lanista, chiar dacă, așa cum citim în Satyricon scris de Petronius, ei se obligau să îndure să îndure lanţuri, bătăi crâncene, sau moartea prin sabie, dar în caz de victorie, erau venerați pentru loialitatea lor, curaj şi disciplină;  în școlile sau unitățile ultadodate de astăzi, biciul, bătaia fizică lipsesc, dar respectarea jurământului cu toate implicațiile sale rămâne valabilă, s-au diversificat si s-au perfecționat tehnicile de instruire dar și cele de pedepsirre în cazul  … nereușitei si a lașității ( aceasta, în vremea gladiatorrilor era damnată de către pubic, astăzi, în cele mai multe cazuri publicul are parte să asiste  doar la  omagiei oficiale, restul este.. secretizat sau pur și simplu dispariții ciudate, uitate reepede);

 

     oricât ar fi de greu de cezut că într-un imperiu sau în alte locuri cu civvilizații pe care omenirea cu omenia care i-a mai rămas se sprijină și astăzi, aveau loc lupte szângeroase, crude, șocante în care erau sacrificați deopotrivă oameni și animale fioroase, iar luptătorii purtau diverse feluri de veșminte și  arme – potrivit orgiinii lor si/sau diverseloir împrejurări: o sabie scurta (gladius), precum si cu aparatori de lana sau metal ale mainilor (manica) si ale picioarelor, coiful larg impodobit cu un grifon, scutul mic si rotund, precum si celebrul cutit dacic, inconvoiat (sica), identul, un pumnal si o plasa cu care incerca sa isi imobilizeze adversarul; în vremurile moderne se folosesc și avioane teleghidate care nu pot grși ținta, dar și bombe artizanale, simple pietre și bolovani, dar și lupta corp la corp….

      Gladiatorii de odinioară dădeau sau ofereau spectacole  în arene somptuoase – este greu de crezut, totuși că acel Colloseum a fost construit pentru așa ceva…- ori în locuri mai simplu amenajate, dar tot în aer liber; nisipul vechilor arene nu mai corespunde și se luptă acum și pe iarbă, pe asfalt, in aer și pe mare, pe stradă sau în munți stâncoși;

    unii  dintre împărați au vrut și chiar au luat parte la lupta din arena gladiatorilor, dar pe cine mai miră un Caligula sau un Nero?  Astăzi, capriciile și grija pentru imagine sa-au schimbat – se preferă umbra cabinelor de comanda, sau pt unii mai ”excentrici” înregistrările video;

        înfruntările de odinioară aveau loc într-o atmosferă de multe ori pasionata, şi  și pasionala, cel care pierdea, în cazul în care nu era ucis, apela la public: culcat pe spate, el a ridica mâna stângă să cerşească mila sau îndurarea, în timp ce câştigătorul, întors către mulţime, care dădea  verdictul: degetul mare ridicat, însemna  iertatrea, degetul mare în jos însemna moartea ( metodă păstrată în alte scopuri, pe alocuri și astăzi…)

            jocurile cu gladiatori au fost în cele din urmă suprimate de către un decret al împăratului Honorius în anul 404; acum ele se întâlnesc sub formă de jocuri mecanice si jocuri pe net.

    Iar eu mă întreb: au dispărut cu adevărat gladiatorii și/sau plăcerea unora pentru ”spectacolul” morții ?

[nu cred că este întrebare retorică, cel purtin îmtr-o țară unde spectacolul este zilnic prezent]