între două povești

 

                              rămîne magia visului

 

                                   

 

                          de-o clipă doar

                         e prea subțire gheața pentru noi, nu vrei să bagi de seamă

spirala morții

Azi mi-ai oprit plutirea cu-o simplă îmbrățișare

sună a vers? – nicînd; n-aș fi în stare

tu ești magicianul :

și foc și gheață și apă și văzduh

tăișul din privire, răceala-ți nefirească

cereau un ultim suflu, un ultim duh

și m-am prelins pe trupul lung, nemaidorit

lăsîndu-mi capul s-ajungă pe propriile-ți picioare

șoptind cu mîinile-nstrînsoare, o ultimă rugare

hai să jucam cu-adevărat finalul

tu vrei să strici magia? fie; și ce dacă ?

o singură și scurtă rotire pe călcîie

tu schimbi mîna, eu piciorul, nimic nu mai poate opri caruselul

aștept să-mi lași ca-ntr-o scăpare brațul

nici amețeală, nici durerenu pare a voi să fie

ci doar dorința de-a se rupe lațul

să m-adîncesc în lespedea  ce va să-mi fie gheața

iar tu să faci ce știi maai bine: dansează-ți viața

–––––––––-

ți-am spus că nu sunt pricepută-n versuri

și nici nu mă descurc printre eresuri

și totuși azi pe lama rimei tale m-am jucat

ba chiar m-ai aplaudat 

și nimeni n-o să știe, niciodată

doar locul acesta, unde nu vei mai apărea vreodată

[ah, nu e nimic serios]