cuvinte(le) de azi permutate ale lui Sisif

astăzi ar trebui să credem că Sisif este fericit acolo, pe plaja sa

înainte de a ne îndemna să ni-l închipuim fericit pe cel care a fost stăpînul Corintului, Cineva ne reamintea că ”lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc”. El nu a ajuns de bună voienurile i acolo sus, pe munte, aproape de stele, nu a cutezat, asemenea lui Icar, să-și recîștige libertatea zburînd fascinat prea aproape de soare, prăbușindu-se cu aripile sale de ceară topite și nici nu a avut curajul lui Prometeu de a sfida zeii și de a-i ajuta pe oameni, suferind zilnic chinurile cumplitei pedepse.

Nu, Sisif nu se luptă, aparent nici ca într-un fel de joacă cu focul; el, cel renumit ca fiind șiret și descurcăreț, îl păcălește, se ”joacă” cu Thanatos pînă va fi pedepsit acolo, sus, pe munte, cu una dintre pedepsele care ard/e orice speranță; și totuși, acel(ași) Cineva

ne reamintește că ”Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile”

acum nu se gîndește la soarta sa și nici la ceea ce ar putea fi considerat ca o dramă a sa personală, ci, uitîndu-se trist și cutremurat în jur, obsedat de mult invocata cifră 3 cu multiplii ei, cu tot, se întreabă dacă în triunghiul echilateral sau inegal format de iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care rezultă din înfruntarea lor, înlăuntrul acestei triade se va afla ceva sau cineva anume, o vină, un regret sincer, o caznă care va fi dusă pînă la epuizarea sufltească

umilit de semenii săi el presară niște

umilit de semenii săi el presară niște puncte în loc de cuvinte îndoindu-se, el însuși de rostul lor

Rugul aprins

a ars stupid și nemilos

întreținut de inconștiența unora care se folosesc conștient sau nu pe suferința celor atinși de flăcări

oare câți dintre aceștia au habar de mișcarea ”Rugul Aprins” sau de filmul ceh cu același titlu (asta, așa, ca să ocolesc tangenta politică)

și ca într-un joc al unui străin într-o lume neînțeleasă a celor drepți murmură cuvintele lui 

Kierkegaard: ‘nulla dies sine lacrima‘

spirala morții

Azi mi-ai oprit plutirea cu-o simplă îmbrățișare

sună a vers? – nicînd; n-aș fi în stare

tu ești magicianul :

și foc și gheață și apă și văzduh

tăișul din privire, răceala-ți nefirească

cereau un ultim suflu, un ultim duh

și m-am prelins pe trupul lung, nemaidorit

lăsîndu-mi capul s-ajungă pe propriile-ți picioare

șoptind cu mîinile-nstrînsoare, o ultimă rugare

hai să jucam cu-adevărat finalul

tu vrei să strici magia? fie; și ce dacă ?

o singură și scurtă rotire pe călcîie

tu schimbi mîna, eu piciorul, nimic nu mai poate opri caruselul

aștept să-mi lași ca-ntr-o scăpare brațul

nici amețeală, nici durerenu pare a voi să fie

ci doar dorința de-a se rupe lațul

să m-adîncesc în lespedea  ce va să-mi fie gheața

iar tu să faci ce știi maai bine: dansează-ți viața

–––––––––-

ți-am spus că nu sunt pricepută-n versuri

și nici nu mă descurc printre eresuri

și totuși azi pe lama rimei tale m-am jucat

ba chiar m-ai aplaudat 

și nimeni n-o să știe, niciodată

doar locul acesta, unde nu vei mai apărea vreodată

[ah, nu e nimic serios]