cu ceva timp in urma am spart din neatentie sau din neglijenta – nu imi mai amintesc exact- citeva piese din menajeria de sticla; pe cele ramase le-am orinduit in alt loc, asa cum m-am priceput: o perioada le ~ingrijeam~, le priveam, le vorbeam, ne ascultam: obiceiul a devenit tot mai rar, nu mai era obisnuinta necesara, dar nici “capriciu” nu devenise—le stiam acolo si era de-ajuns; in rest, pierdeam;
într-o zi CINEVA a schimbat acele filigrane –nu erau obiecte si nici ~lucruri~ nu erau~- cu piese de sah tot din sticla: tabla parea obisnuita, piesele aflate pe ea erau mai degraba ciudate:
Max Ernst -~immortel~ (1966)
am incercat sa refuz gindul pina cind am inteles ca nu pot ocoli provocarea; la ce sa ma astept? Cu toata logica mea (așșș!!) pentru care ma ”invidia” firea ta de artist,
in putinele cazuri sau ”ocazii” …bune … pentru mine reuseam doar remiza;
acum, o remiza ar insemna pentru mine mai mult decit o revansa – am invatat ca armistitiul, uneori, este mai …. pretios…. nicidecum doar avantajos decit revansa, nu voi mai arunca nici o provocare
nu-i voi mai spune nici javra, nu o voi mai cerceta calculindu-i suprafata, adica dimensiunile (marimea, durata ??!?…), atribuindu-i dupa propriu-mi plac asimtote la pluss si minus infinit, dupa niste reguli arbitrare, neinvatate si neintilnite decit intr-un sisstem de ecuatii nedeterminat(e) ale haului flamind
si pentru ca mereu imi spui,
da! – continui sa-mi spui ca sunt mai puternica decit par si decit ma cred sau ma vor unii,
privesc la zilele care vor veni altfel decit intr-un intuneccat april
si repet
priviri, la matca va-nturnati
ca ploaia, ca izvoarele.
orbul care v-a pierdut, cere sa-i redati
luna si soarele.
Voi, cei care treceti pe aici, mai de aproape sau mai de departe, secind mari sau oceane ori imblinzind deșerturi si care imi sunteti dragi, tare dragi, oricit de ingrata (a)par ,
Va rog sa va patrundeti, sa simtiti si sa Va bcurati de LUMINA acestor zile si saptamini
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 