atunci,
”oare am dreptul sã închid chiar si o posibilitate imaginarã de contact cu oceanul, cãruia rasa mea încearcã sã-i întindã un fir de întelegere?”
Fraza din titlul acestei postări îi aparține lui Carl Sagan și se află pe frontispiciul blogului său , întrebarea – doar aparent retorică- este rostită /gîndită de către Kris Kelvin, personajul din filmul SOLARIS
Cînd Ellie Arroway, o femeie tînără, tenace, inteligentă, frumoasă, doctor în astronomie, cu merite recunoscute, împreună cu grupul de colegi/ colaboratori ai săi, primesc din spțiu un semnal radio, codificat matematic în numere prime, iar mesajul este autentificat ca provenind de pe steaua Vega, se confirmă că pasiunea studiului și a lucrului, precum și încăpățînarea de a crede în bogăția misterioasă a universului, întreținute încă din copilărie de către tatăl său, nu au fost zadarnice. Decodificarea mesajului oferă planuri pentru construirea unei maşini care permite ca o persoană să călătorească în afara galaxie. După ce se confruntă cu piedici și prejududecăți de tot felul – chiar și / sau mai ales religioase- Ellie Arroway reusește să își îndeplinească visul în care nu a încetat o clipă să creadă: acela de a pleca apre întîlnirea cu alte civilizații în univers.
(Pe) o altă navă (se) continuă deja un experiment ajuns într-un impas; se întîmplă fenomene ciudate, care, deși nu par credibile la prima semnalizare/avertizare, se dovedesc a fi cauzate de iradierea oceanului solarian cu un fascicul de raze X de înaltă energie (ucigaş pentru materia vie)
Între astronomul, omul de știință, care crede doar în teorii cu soluții verificate și verificabile,, în dovezi concrete , pe de o parte și un tînăr cu masterat în Teologie, devenit consilier spiritual de rang înalt la Casa Albă
-Ce, este rãu ca știința sã fie practicã? Chiar profitabilã?
-Deloc, atîta timp cît motivul este cãutarea adevãrului.Ceea ce de fapt urmãrește știința.
-Este o poziție interesantã pentru un om…aflat în cruciadã cu pãcatele tehnologiei…
Încercînd să se înțeleagă ceea ce se petrece pee Solaris și cu acel Ocean care pare a înghiți conștiințe, într-o discuție/ședință se afirmă:
Sondãm adevãrata frontierã|a cunoasterii umane.
Stabilind artificial o frontierã a cunoasterii,limitãm conceptia noastrã cu privire la infinitatea cunoasterii umane.
Este firesc ca oamenii – cu atît mai mult cecetătorii- să își pună întrebări și să caute răspunsul/răspunsuri.
Cei care se pregătesc să plece în spațiu, sperînd să întilnească alte civizații se întreabă sau/și se (auto)suspectează
– Suntem noi fericiți…ca specie umanã? Este cu siguranțã lumea un loc mai bun datoritã științei și teologiei? Cumpãm de acasã, navigãm pe Web, dar, în același timp ne simțim mai goi și separați unii de alții mai mult decît oricînd în istorie.Ne transformãm într-o societate sintetizatã…
– Cãutãm o semnificație.
¨–––––––––¨––––-¨
– ….despre depãșirea barierei sunetului…sau rachete spre lunã, sau energia nuclearã sau misiunea pe Marte?
– S.F., nu-i așa?
– Tot ce vã rog este sã aveți puținã imaginație.Un pas înapoi și sã vedeți marele tablou.
Sã acordați o șansã pentru ceva care ar putea avea un impact imens…pentru umanitate, pentru istorie…în istorie.
––––––––––––––-
In cazul celor care se află deja într-un spațiu străin Pămîntulkui și care se dovedește ostil și provocator, întrebările și soluțiile/răspunsurile devin dramatice.
– Ne-am gîndit cã întrucît oceanul extrage oaspetii nostri din noi în timp ce dormim, ar putea fi în interesul nostru sã le comunicãm gîndurile noastre din starea de veghe.
– Da, dar cum?
– Cu ajutorul radiatiilor X. Poate vor primi mesajul si ne vor scuti pe toti de aceste aparitii.
– Din nou teoriile tale stupide cu radiatii X despre mãretia stiintei?
– Vom modula fasciculul cu undele cerebrale ale unuia din noi.
-Unul din noi însemnînd eu, desigur? O transcriere a gîndurilor
Nu avem ambitia sã cucerim Cosmosul.Vrem doar sã extindem Pãmîntul pînã la marginea Cosmosului. Nu vrem alte lumi. Doar o oglindã sã vedem în noi însine.
Am încercat atît de mult sã stabilim un contact , dar ne este sortit sã eșuãm.
Arãtãm ridicol urmãrind un scop de care ne temem si de care de fapt nu avem nevoie.
Oamenii au nevoie de oameni (Snout)
Si oare am dreptul sã închid chiar și o posibilitate imaginarã de contact cu oceanul,
cãruia rasa mea încearcã sã-i întindã un fir de întelegere? (Kelvin)
Poate că ajuns acolo, pee o altă planetă, omul re-descoperă, în moduri și modalități diferite, esența și profunzimea lumii căreia îi aparține:
Natura l-a creat pe om astfel ca el sã poatã acumula noi cunostinte.În marsul sãu spre adevãr, omul este condamnat la cunoastere.
Restul este fãrã importantã (Kelvin)
––––––
Sunteți o specie interesantã…o amestecaturã interesantã.
Sunteți capabili de visuri atât de frumoase și de coșmaruri oribile.
Vã simțiți atât de pierduți pãrãsiți, singuri.
Dar nu sunteți. În cãutãrile noastre tot ce am gãsit și care face golul suportabil este cel de lângã noi.
(tatăl lui Ellie)
Scriam în ‘postarea’ anterioară că există acel liant între poezie si dorință, dintre lege și morală,
În numele ei se fac compromisuri tacite:
– Ce voiai să îmi spui, Palmer?
– Ellie, vreau să tii că nu te-am votat pentru că nu voiam să te pierd.
și tot dragostea face posibilă depășirea granițelor ”impuse” de diferențele de religie, rasă, sau altele.
-Reverend Joss! Ce credeti?!
-Ca om al credinței, am alte convingeri decît Dr. Arroway,Urmarea adevãrului.
Eu unul, o cred.
–––––––
Nu transforma o problemã stiintificã într-o nesemnificativã poveste de dragoste.
Poate aparitia ta este consideratã o torturã, poate oceanul te-a trimis.
Dar tu însemni pentru mine mai mult decît ar putea vreodatã aceastã stiintã sã însemne!
și tot acel CEVA ce nu poate fi înțeles și nici explicat științific, face posibil sacrificiul suprem:
” Kris, îmi pare rãu, trebuie sã te dezamãgesc.Nu a existat nici o altã cale.
Este singura solutie pentru noi amândoi.
I-am întrebat eu însumi. A fost decizia mea Nu acuza pe nimeni pentru asta. Harey.”
Dacă astronomul Ellie Arroway crede în acel princpiu de Occam’s Razor,conform cărria ”cea mai simplã explicație tinde în general sã fie cea bunã ”,
Kris Kelvin, după experiența trăită pe Solaris, în apropierea enigmaticului și devoratorului Ocean, are revelația că ” Pentru a pãstra toate adevãrurile umane simple, -misterul fericirii, al mortii, al iubirii.!”
Am precizat și repet: nu m-aș înumeta la o ’comparație’ între cele două filme – Contact în regia lui Robert Zemeckis și Solaris, filmul lui Andrei Tarkovski; primulamintit mie mi-a plăcut mult, celălalt este un film de artă, un film mare.
De aceea nu aș putea să fac o asocxiere sau comparații cu privire la scenografie/ decoruri, la efecte vizuale, la poezia și chiar metafora unuia și simbolistica celuilalt [aș aminti doar că într-unul se pomenește de o Enciclopedie Galacttică, în timp ce în apropierea oceanului gelatinos se citește Cervantes, se pomenește de Faust și alături de picturi flamande se poate observa o icoană ortodoxă]; mie mi=a plăcut -și îmi place, mai corect scris- atît muzica lui Alan Silvestri, cît și Bach, alăturat în film de muzica lui Eduard ARTEMIOV.
Aș îndrăzni să scriu că mie mi-a plăcut mai mult finalul cărtii lui S Lem decit ‚parabola’ întînirii-reintoarcerii lui Kelvin-fiul cu tatăl său, pe pragul casei care se află pe un fel de insulă, intr-un ocean, care pare a fi Universul (eu, personal, vreau să cred că Universul nu se aseamănă (cu) și nu este acel Ocean ciudat și nemilos…; și mai cred că unii îl vor sau îl ”percep” pe Tarkovsky mult mai mistic (era să scriu ”ascet”) decît era sau și-ar fi dorit el însuși.
și cum de la fiecare întîlnire benefică și binefăcătoare, pe care o consideri un dar, pleci/ramîi cu cîte ceva anume, mai puternic/adînc întipărit, impregnat pe acea retină care nu este descrisă în manualul de anatomie, eu, din cele două bucurii de care am avut parte, aleg acestea:
Singurul lucru ce îmi rãmîne de fãcut este sã astept.
Sã astept ce? Nu stiu … Un nou miracol. (Kelvin)
și
Universul este un loc destul de mare.Mai mare decât orice a visat cineva vreodatã. Dacã suntem numai noi ar fi o uriașã risipã de spațiu.