eu evit înmormîntările (cel cu care am împărțit mai mult decît copilăria, colacul-covrig din Piața Romană sau suta de lei a avut grijă să nu suport tragismul acelor clipe, durerea, oricum, nu se…..) și ocolesc cimiterele
ziua de Sâmbătă, 13 august, o zi în care am ales să aflu din alte surse decît de pe net ce întîmplă mai aproape sau mai departe de mine, iar ziua ar fi trecut aproape ”domestic”, dar seara am revăzut după treisprezece ani un înteviu cu amprenta inconfundabilă a profesionalismului Eugeniei Vodă, un dialog ce va rămîne peste timp un reper despre virtuțile adevăratei nobleți aristocratice (nu, nu cred că este un pleonasm)
sunt și rămîn, așa cum am recunoscut, un om cu opțini de stînga, un republican convins, am crescut într-o familie unde se întîlneau adeseori la aceeași masă ilegaliști comuniști autentici și monarhiști care au crezut pînă în utima clipă a vieții lor în sistemul monarhiei constituționale
și mi-au rămas în minte, în mod deeosebit, două fraze spuse de către cea care, dincolo de controversele celor care ciuruiesc istoria, rămîne, prin distincție și dezarmantă naturalețe, Regina ANA
întotdeauna trebuie să oferi dragoste, daca poți
a plînge la moartea cuiva ar fi prea simplu
azi dimineață, căutînd, nu chiar întîmplător, o carte a unui scriitor sud american, am deschis la o pagină pe care am citit :
că moartea este altă poveste, delicată și profetică, unică și personală, subtilă și profundă ne-a demonstrat ieri prin singurătatea imensă pe care balerina a reușit să o creeze în jurul ei: o galaxie de durere și de pustiire.
ceea ce ar putea uni, într-un anume fel – și nu cred că forțat…- cele două posibile povești de viață ar fi acel element inexorabil pe care nici istoria nu-l poate anula și nici măcar nu-l mai poate îmblînzi: exilul.
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 