chiar dacă ”democraţia nu-i poate seduce pe intelectuali”

ei sunt primii chemați și –poate- primii datori să o apere

în această după-amiază de duminică am răsfoit pe net presa de la noi și de aiurea, cu cel mai puțin interes pentru  alegerile prezidențiale ameriicane, unde am fost  mereu de partea democraților: anul acesta a rămas doar o curiozitate firească în privința cîștigătrorului.

la știri externe am gasit în cîteva ziare (majoritatea de stînga)  știrea/informația despre un manifest împotriva separatismului în Spania

necunoscînd  limba spaniolă, am încercat să citesc și să înțeleg din ziare în care mă descurcam mai bine.

scriitori, avocați, artiști, politicieni și economiști au semnat un manifest  împotriva valului secesionist alimentat de către OPC și guvernul catalan condus Mas Artur. Semnatarii atrag atenția asupra pricolului amplificării tulburărilor sociale generate de criza economică; este un manifest pariu, prin care toate  forțele democratice implicate caută o organizare mai bună instituțională pentru Catalonia, o finanțare mai echitabilă; pentru seriozitatea mesajului, a modului în care se apără valorile și ideile democratice, respectul față de particularitățile statului spaniol, cred că manifestul merită a fi cunoscut în întegralitatatea sa cît mai bine și de către cîți mai mulți.

unii dintre semnatarii textului manifest:                 

Aguilar, Miguel Ángel. Jurnalist.

Almodóvar, Pedro. Cineast.

Azua, Felix. Scriitor.

Barreiro, Betleem. Sociologul.

Caballero Bonald, Joseph. Scriitor.

Cortez, Matthias. Profesor de finanțe

Croissier Batista, Luis Carlos. Economist.

Goytisolo, Juan. Scriitor

Mare Almudena. Scriitor.

Guelbenzu, José María. Scriitor.

Julia, Santos. Istoric.

Laborda, Juan José. Senatorul constitutiv.

Lindo, Elvira. Scriitor.

Lopez, Cayetano. Directorul de CIEMAT.

Luna, Alvaro. Actor.

Mariscal, Javier. Designer.

Martin Pallin, José Antonio. Judecător la Curtea Supremă

Martínez Reverte, Javier. Scriitor.

Moneo, Rafael. Arhitect.

Muñoz Molina, Antonio. Scriitor.

Ontiveros Baeza, Emilio. Profesor universitar.

Probst Solomon, Barbara. Scriitor.

Quadra Salcedo, Thomas a. Profesor universitar.

Querejeta, Elias. Producător de film.

Rábago, Joaquin. Jurnalist.

Recalde, José Ramón. Fostul consilier al Guvernului Basc.

Ridao, José María. Diplomat și scriitor.

Rubio Llorente, Francisco. Professor de drept constituuțional

Sánchez-Gijón, Aitana. Actriță.

Vargas Llosa, Mario. Scriitor.

(că M V Llosa crede în puterea de seducție a democrației,  o slujește și o apără, o dovedesc cărțile sale   )

alunecări

din neatenția mea au alunecat de pe o altă pagină, aici, iar de data aceasta nu le pun la locul lor, pe simple însemnări, ci le las aici

… se mai întîmplă, voi avea grijă să se întîmple cît mai rar.

*

Recitind și răsfoind ceea ce mi-a mai rămas din Dimineața pierdută, a Doamnei Adameșteanu,  mă întreb din nou cum ar ”arăta o prelucrare după fascinanta Sală de așteptare a lui Bedros Horasangian.

*

Dintr-un volum  de Cocteau cade o fotografie cu Jean Louis Barrault, tînăr, dar este din Rinocerii și mă irită din nou ca nu înțeleg de ce întîlnesc tot mai des, uneori chiar alăturate unul lîngă altul, sub diverse titluri și în la fel de diverse dezbateri trei nume : Eliade, Ionesco și Cioran – să mă fi rupt atît de tare de lumea revistelor, a cărților, de lumea literară, nu îndrăznesc să  mai pomenesc; dintre cele trei cel mai puțin apropiat îmi este Cioran; asta e, nu am avut timp sau disponibilitate să îl înțeleg mai bine;

*

Deschid tv-ul, aceleași imagini și vești deloc aducătoare de liniște, găsite și în ziare (mai puțin cele de la noi, tot mai …”tabloidizate”) – se pare că mai marii lumii, dar și oameni mai modești, oamenii simpli nu înțeleg nimic din avertismentele istoriei si nici din cele ale naturii; dimpotrivă.

*

Foile împrăștiate și în mare parte necitite încă –s-au cam adunat…- îmi amintesc un nume și o ”idee-pt-reflecție”: Adam Michnik

”Unul dintre cele mai mari rele ale epocii totalitare este permanenta suspiciune cu privire la orice fel expresie de înţelepciune politică; s-ar părea că la zece ani după prăbuşirea blocului sovietic, nu suntem încă cu adevărat din „epoca totalitară.” –redare destul de aproximativă, deorece am avut împrumutată pt puțin timp, insuficient, chiar, Cartea A doua revoluție, scrisă de Michnik și tradusă în franceză; acum am recitit din nou interviul dintre Adam Michnik și Andrei Pleșu din luna februarie, la Ateneul Român.

și am regăsit din nou aceeași claritate, relevanţă, înţelegere, înţelepciune  – ‚marca’ A Michnik.

Aflasem prin eter și de pe blogul lui Andi Bob despre acest eveniment deosebit și remarcam amar că prețul unei astfel de întîlniri este mai mic decît un pachet fast-food…

s-au scris și s-a comentat atît de mult, încit  chiar cred că ar fi inoportun ca eu să îmi ”dau cu părerea”, deși dreptul la o opinie încă îl mai avem…

sunt cîteva pasaje / idei care rămîn pentru multă vreme în minte și întrebarea firrască, noi cum ne raportăm la/față de ele:

Vreau să vă spun că Polonia şi România reprezintă nişte locuri deosebite astăzi. Toate visele fundamentale ale generaţiei noastre au fost realizate. Am visat libertatea – o avem. Am visat graniţe deschise – le avem. Am visat alegeri libere pentru Parlament – le avem. Am visat ca viaţa culturală să existe fără cenzură – ea există fără cenzură. Dar sîntem furioşi.  [poate în Polonia, da…]

Poţi să ierţi propriile lucruri, nu pe unele străine. Aceasta ar fi o condiţie fundamentală. Atunci cînd regizorul Krzysztof Zanussi, care îmi este un bun prieten, m-a criticat în presă întrebînd „De ce Adam Michnik iartă în numele meu?“, i-am spus: „Krzysztof, eu iert numai anii mei de închisoare, eu nu-i iert nimănui anii tăi de închisoare, asta o poţi face numai tu; iar faptul că n-ai stat în închisoare nici un minut este problema ta“. Problema e că nimeni nu este atît de principial precum „anticomuniştii de la ora 11“.

Doar că la noi, apar sau reapar unii, încoronați cu lauri și coroane/monede (nota bene)suedeze, transformate in dolari care se cred îndreptățiți să judece, așa, la  grămadă :

dacă am înţeles bine, Herta Müller le reproşa intelectualilor români că nu au fost eroi. Dar ai voie să pretinzi eroism doar de la tine, nu de la altcineva.(…) cînd în Polonia s-a instalat puterea sovietică, au avut de ales: sau intră într-o nouă mişcare conspirativă anticomunistă, sau emigrează, sau merg la universitate şi, plătind un preţ, predau lucruri adevărate. Eu le sînt dator, le mulţumesc că nu au intrat într-o mişcare conspirativă ori

mi-aș fi dorit să fiu și eu atunci, în acea sală, așa cum aș fi vrut să citesc mai mult/multe despre rolul Sanctității Sale Papa Ioan al II-lea, despre grupul KOR, despre scrierile și despre proiectele sale;

recunosc: mi-a plăcut mai puțin felul sau modul in care s-a facut  trimitere la Che Guevara –dar provocarea lui A Pleșu nu m-a surprins- , nu mi-a [lacut nivi raspunsul, în schimb m-a încîntat   „ascultă, dacă vrei să mă întrebi pe cine aleg între Hitler şi Stalin, am să-ţi spun că o prefer pe Marlene Dietrich“.

Dacă m-ar întreba la ce întîlnire cu un mare scriitor visez să asist într-o dezbatere despre libertate, moderație, toleranță, creație, democrație, răspund fără să mă gîndesc prea mult: Paul Varga Llosa.

(acum să caut o categorie, etichete, nu știu dacă mai are rost să pun)

da ??? – se pare că mai trebuie să învăț cîte ceva despre democrație

  pînă voi avea starea și liniștea necsară de a mă uita atent peste/ la picturile lui Caravaggio,
 încerc să mă conving singură că este normal ca șeful statului românsă fie invitat în centrul României de către oficiali de la Budapesta și de către … un vice-europarlamentar…care…
 voi incerca să urmăresc cît pot și poate voi înțelege altfel ceea ce am trăit în martie 1990  (care, cu siguranță, nu se vor repeta).

este vară și e frig

este rece, prea rece după  o primăvară capricioasă, iar în prima lună de vară, după ce canicula a încins minți și spirite de toate mărimile ca suprafață de cuprindere a ideilor și fapte, după toate resursele materiale, intelectuale și de bun simț

a venit acum zile care aduc nu răcoarea binefăcătoare, ci un val/aer /vînt rece și dătător de fiori – este frigul grijii de mîine și frigul fricii.

de cine sau pentru ce Vă temeți, DOMNILOR care ne ‘îndrumați’, ne guvernați și ne hotărîți temporar destinele ?

de așa ceva ?

sau de așa ceva ?

ori încercați să preveniți așa ceva…

eu  cred că Dumneavoastră încercați  să depășiți imposibilul, astfel încît o aemenra  alăturare  imagini să nu mai fie posibilă.

(fotografie primită)

–––––––––––––-

în urmă cu  cîțiva ani aveam  alt imbold de a screie și alta cadență (un fragment este rătăcit și aici pe blog);

eu încă mai cred în Statul de Drept, cred că trăăiesc în democrație, fie ea și originală, după chipul și asemănarea noastră, doar  noi am  votat, fiecare cum a… crezut…, cred că nu dăm acele timpului înapoi și nici nu ne mutăm pe un alt continent.

și repet :

EU CRED ÎN PUTEREA CUVÎNTULUI ȘI ÎN FORȚA ARGUMENTULUI

și cred în cel mai frumos cuvînt-argument L I B E R T A T E