Singur sunt si ma sprijin
de ‚A’ frumoasa vocala
matricea literelor toate….
(Nichita )
Incerc si mă desprind şi pasesc pe poteca pe care cineva a presarat ‚’farime de litere şi de cuvinte’ .
Merg cu grija , cu oarece temere, dar şi ceva speranta:
” Acel cuvint il visez
care a fost la-nceputul lumilor lumii
plutind peste intuneric si departind
apele de lumina
nascind pesti in ape şi nascind
ape şi lumini in lumina …. ”
( Nichita – Necuvinte)
Nu ştiu unde voi ajunge şi nici nu şti ce anume voi gasi
Litere, silabe, cuvint si ma opresc in fata unui zid––un zid de cuvinte, intend mana, il ating si ma simt absorbita de catre el.
E firesc, este Zidul care nu desparte lumea mea de cealalta, ci pe aceasta de , de restul , de celelalte….
Caut un punct de sprijin, altul decat Zidul si dau tot peste el, Cuvintul.
Se spune ca la inceputul lumii a fost cuvintul, iar la inceputul societatii moderne a fost un obiect.
Intr-o societate, in care, mie personal, imi e greu sa inteleg foarte clar in ce masura religia si morala mai reusesc sa fixeze cadrul si reperele existentei, consumul devine liber-arbitru, iar el presupune, implicit, obiect.
Desi nu imi place, incerc in fiecare zi sa ma adaptez unei lumi in care omul este dominat de catre obiect. Si de aceea ma incaptanez sa cred in puterea gindului si a magiei sale fara de’nteles si fara posibilitatea de a fi cuprins. Cu ceva timp in urma scriam ca lumea virtuala adusa de Internet certifica geniul eminescian, cu acel haos si sete de repaos; acum nu as putea sa raspund foarte sigur de ce .
Cautam cu aviditate lumea virtuala– din nevoia de informatie, din placerea jocului, sau de multe ori e vorba de acea dorinta de evadare din real intr-un al spatiu, intr-o alta lume pe care am dori-o sa fie asa cum ne-o imaginam. S-ar putea sa fie din toate acestea cate ceva, ba chiar mai mult si pentru fiecare in masura propie cautarilor sale. Si pentru ca aici gindul si nu obiectul este atotputernic, se plasmuiesc bune si mai putin bune, frumusetea si dezagreabilul, darul si rasplata, farmecul si pericolul si uite-asa, am putea continua insiruirea pe cateva ecrane, dar toate sunt izvorate din gand, iar expresia gindului este cuvintul.
Se cuvine,deci, sa fim atenti la puterea cuvintului. Intr-o tesatura frumoasa, pot fi binefacatoare dar si ademenitoare spre un ceva ascuns;
Cuvintul care face posibila lumina , cuvintul care prin aceasta lumina desparte apele si-ndeparteaza intunericul , cuvintul , da , el , Cuvintul se incumeta sa cuprinda gindul.
Cuvintul , ca expresie a gindului uman , este cel care il insoteste pretutindeni si il ajuta de cele mai multe ori sa se defineasca . Cuvintul mijloceste comunicarea dintre oameni ; cuvintul ii apropie si tot cuvintul ii desparte uneori ; el ii uneste si tot el ii tradeaza .
Este greu de inteles cum simpla alaturare de doua vocale , de doua sunete nearticulate poarta in sine o asemenea forta , capabila sa influenteze fiinta umana in(tru) devenire. Cuvintul alina , dar si raneste ; cuvintul innobileaza , dar si injoseste , cuvintul salveaza , dar tot el tradeaza uneori ; atentie! – cuvintul este fragil , dar e si puternic , este duios, dar poate fi si periculos .
Prin cuvinte omul isi dezvaluie partea sa cea mai vulnerabila , dar si mai trainica , cea mai fragila , dar si cea mai atinsa de inefabil ––sentimentele. Dintre acestea , cuvintul a modelat si a slujit de-a lungul vremurilor , cel mai bine si mai fidel , nu intimplator , pe cel mai inaltator dintre toate , acela care’este in stare sa mute muntii si stelele din loc’ : Dragostea .
Si aici ma opresc;
… pentru ca…. pentru ca !
dar,
pe o margine de lume , cuvinte si taceri ingemanate intr-un cintec esential/primordial
in care ramine ceva : ceva nespus de tot .
„El n-a fost cintat deocamdata
e verde ca iaba crescind
da’n muzica lui luminata se-aseaza cuvintele-n rind .”
(Bulat Okudyava –Cintecul esential)
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 