vitraliile unor poeme postume

 

Copac

copac, mînă, soare.

și copacul a fost copac,

mînnă, mînă,

soarele, soare.

apoi degetul s-a cufundat

în sîngele cald

al caprei ucise,

a trasat semnul

și univesul și-a căpătat oglinda.

Dar în oglindă lucrurile

au rămas împrimate pentru totdeanua

drept mărturie a morții.

 

Enter a caption

Epitaf

… trebuie să existe

zone de liniște

unde să reînnozi

firele timpului.

Poeme postume scrise de Teresa Maria Moriglioni Drăgan

traduse de Florin Chirițescu, publicate îtnr-un volum de POEME apărut la Editura Uivers- 1989, cu o prefațăsemnată de Romul Munteanu

[este chiar un privilegiu atunci cînd îți permiți să cumperi mai multe cărți și -astfel- rearanjarea rafturilor bibliotecii îți reamintește bucurii aproape uitate….]

el, rotundul

 

                                                                                                                                                    (fotografie primită)

 atunci cînd gerul retează verticalitatea,

sfera, rotundul cuprinde împlinirea