în limita timpului legal

nu mi-a plăcut niciodată Caragiale (cînd aveam posibilitatea, la teze sau la examene, alegeam celălalt subiect), pînă de curînd, cînd am aflat cum este Caragiale după Caragiale [minunata carte a lui Angelo Mitchievici]

se spune – cu prea multă ușurință, cred eu- ”Caragiale, contemporanul nostru”; personal, cred că nici Domniei sale și nici personajelor sale nu le-ar conveveni, nu le-ar place asemenea contemporani ca noi, cei din toamna lui 2014;

cea mai intersantă propoziție în această campanie electorală am auzit-o rostită chiar de Șeful Statului – Dl Traian Băsescu:

în democrație poporul alege, nu justiția”

mda!

Poporul a ales de fiecare dată, iar de cîteva ori s-a ales praful de votul său, de decis, au decis alții

acum, pentru că știu foarte bibne cu cine nu voi vota, îmi amintesc un film văzut înn vara din 2013, cînd scriam cam așa

dacă acelea erau posterele, spoturile si tehnica de atunci, de la sfîrșitul anilor ’80, atunci campaniile noastre electorale din secolul XXI par … desuete…. [greu de închipuit/imaginat o campanie mai dezagreabilă – eufemism !!!- decît cea caredse încheie la miezul nopții; de luni, intrăm în faza a doua, sau în … prelungiri]

și mi-aș dori, mi-ar place să văd pe la noi o imagine a bucuriei ca aceasta

bucuria_victoriei-no

dar mai contează? – desigur că nu!

SUCCES TUTUROR !

😉

… şi alte Ziceri

tot  de pe vremea cînd aveam timp şi bunul obicei de a ’decupa’ frînturi din ziare şi reviste …]

La vremea cind apar aceste rînduri, Gabi Dobre si Adriana Istodor negociază probabil cu Sf. Petru punctajul pentru

 primul lor interviu cu Dumnezeu. Eufemistic – putem spune că „au plecat putin“, dar malţios trebuie să recunoastem că s-au săturat de-o lume care nu le-a apartţnut lor, tinerelor generaţii, ci posesorilor de feude publicistice, acareturi numite simandicos „publicatii“.
Pe forumul de pe Internet al breslei s-au facut dese apeluri pentru sustinerea morală şi materială a celor doi, smulgindu-se chiar o sumă consistenţă din visteria guvernului, asta la presiunea celor mulţi – a căror semnătură a fost si este omonima cinstei, acurateţii, responsabilităţii. Tinerii colegi jurnalişti au facut tot ce omeneşte era posibil.

(…)

Au fugit la Fundeni să doneze grupa de sînge cerută, au renunţat la cîteva drepturi de autor pentru semenii lor in suferinţa, au strigat în pustiu „Ajutor!“, raminindu-le doar dreptul la lacrimi pe morminte.
Jurnalistii tineri si-au strigat neputinţa in fata morţii. Rudele şi-au stors ultimele lacrimi. Autorităţiile au trimis coroane. S-au publicat ferpare, în spaţiile dedicate editorialelor, spaţiu din care – de obicei – samsarii de presî mai ciugulesc de-o friptură.

 

În acelasi timp, jucătorii de valoare ai tinerei generatii, oameni nemistuiţi de temerile „de dosar“, nu au unde să scrie. Locurile neprihăniţilor sunt demult ocupate. Mai precis, nu s-au scos încă la concurs. Şi nici marii investitori nu au de unde să-i cunoască. Nu apar la televizor.

Pînă la curăţenia din sufrageria Clubului, Adriana Istodor a plecat puţin sa vestească îngerilor ca pe pămînt a mai rămas ceva curat.

Ziaristii morti sint mai buni decit cei vii Marius  Ghilezan ( iulie 2005)

Preluat dintr-un interviu dat de Mugur Isărescu lui Tiberiu Papahagi  „El speră să-şi facă un restaurant cu gândul că va bea gratis, fără să se gândească cum îşi va aproviziona unitatea în luna următoare”

Cotidianul din 27-28 iunie 1998-

Observaţia lui  Belu Zilber : „La noi comunismul este o combinaţie de stalinism şi Caragiale”;

Patria poate să-mi ceară să mor pentru ea, nu are dreptul să-mi ceară să mint (Montesquieu);

 

şi un fragment dintr-un interviu citit ieri, care mi-a plăcut mult ; l-am recitit de cîteva ori – este viziunea unui tînăr scriitor asupra societăţii în care trăim .

eu l-as fi numit astfel : ’ Cînd politicienii se distrează, scriitorii  trăiessc, observă şi analizează lucid’

Intectualul are doar două variante, n-are altele de ales. Fie eşti în exil (interior, geografic) faţă de Putere, fie eşti „intelectual de curte“. Mai mult, orice discurs intelectual trebuie să-şi asume riscuri. Dacă nu sînt riscuri în ce scrii, acele rînduri nu mai sînt discurs, sînt marfă. Între a vinde castraveţi, BMW-uri şi texte nu mai există nici o diferenţă.

–    interviu cu Vasile ERNU-