cum adică ?

adică ”ce-ar fi  să-i batem?” aud la un post tv, într-un colaj de reclame, promo sau ce-or fi…

păi i-am bătut de două ori, în 1994, iar atunci, toată lumea a fost de acord că au fost cele mai frumoase meciuri de la acel CM

îmi amintesc mai bine de Mario Kempes și de Batistuta, strecurați printre tezele din anii de școală, mai puțin de Maradona sau de Messi

îmi amintesc și de  acea vară toridă pe stadioanele americane, cînd vedeam la tv cum jucătorii își turnau pe ei sticle întregi cu apă ca să poată rezista

și au rezistat, acolo, pe terenul de joc, au rezistat

pe terenul  celălalt, al afacerilor, al intereselor, al banilor au rezistat  mai greu, unii – se pare ori așa se vrea a părea!…- au rezistat mai greu, ba chiar au cedat, din păcate

pentru mine nu rămîne  întrebarea  de ce o sentință pronunțat/ă inițial cu suspendare,

a  devenit  cu executare, știu că Justiția este este dreaptă, imparțială și –mai ales la noi, independentă- iar cei care au greșit trebuie să plătească

ci  regretul că pentru o vreme, probabil se va vorbi altfel sau deloc despre acea ”generație de aur a fotbalului românesc”

așa cum îmi pare rău că nu mai am nici cel puțin ziare rămase de la acel Campionat Mondial de  fotbal

după ce am văzut cîteva articole din presa străină de sport, nu, nu cred că mă voi uita în această seară la meci

sunt destui care, pe lîngă cei care se bucură sincer și meritat de spectacolul oferit de  o mare  echipă,  își freacă mîinile a/cu satisfacție din varii și multe motive

aș vrea să cred că cei care  locuiesc acum în cîteva case construite după inundațiile din verile trecute ( și cele construite cu sobe de teracotă) se  vor uita la meciul de fotbal

la noi este un permanent meci……

lumea mare este prinsă din nou în zbateri, în frămîntări greu de doomolit și de stăpînit

pe mine mă chinuie nevralgia cervico-brahială, teama timpului care se scurge fără să-i pot prinde rostul, alte griji și lipsuri, iar în loc să caut un remediu, tastez aiurea despre fotbal

 balonul este rotund, totuși

minge-de-fotbal

un alt bănuț

Se  întîlneau de două ori pe săptămînă în acellași troleu și pe aceeași porțiune de tronson a metroului;

Nu au schimbat mai mult de zîmbetul politicos și discret ca un salut între două persoane care se cunosc ”din vedere”; fata era mai curioasă și încerca să afle cîte cea despre silueta înaltă, cu alură atletică și misterioasă; haina neagră, de iarnă, dintr-o stofă țesută din lînă neagră, nevopsită, cu un croi aparte, așa cum își imaginase mereu că purtau boierii din romanele interbelice, o ajutase să întuiască, dincolo de bănuială, locul sau zona aceea binecuîntată de către Dumnezeu, iar titlurile care se puteau citi  de pe coperțile care nu încăpeau prea bine în mapă, îi dădea de înțeles că și el, tînărul cu ochelari care nu abureau niciodată și cu o ramă subțire care strălucea la  fel și pe ger și în soarele începutului de vară, era unul dintre aleșii Vieții, căci așa considera îi fata  pe cei care puteau controla acele părți din inefabil: atomi, neuroni, quartzi.

Într-o după=amiază de primăvară, într-o altă stație, în care nu se mai întîlniseră din întîmplare,  aștepta fiecare, neobsevîndu-se unul pe  celălalt, un alt număr de tramvai; cu același aer care părea a spune ”priviți-mă cît și cum doriți, sunt frumos și deștept”, privea detașat de totul din jurul său înspre partea de unde aveau să vină, scrîșnind chinuit, cele două vagoane ; în agitația de pe postamentul îngust  din mijlocul bulevardului, cînd a scos legitimația, a alunecat din buzunarul mapei o monedă; după ce s-a mai domolit agitația pasagerilor, fata s-a aplecat să ridice moneda, însă prea tîrziu:  tramvaiul se urnise de plecare. Continua să privească zîmbind ușor distrată moneda din palmă pînă coborî cu o stație înaintea celei ca destinație inițială; traversă pînă în dreptul unei tejghele cu flori, zări o floare mică, cu trei frunze verzi; întinse moneda, apoi își  prinse părul cu o agrafă pe care potrivi floarea, îndreptîndu-se grăbită către bărbatul care o aștepta în stația următoare – aveau bilete la un concert de rock.

și ca într-un film mai mult sau mai puțin reușit/inspirațional, după cîțiva ani, destui pentru ca Viața să le arate fiecăruia propriile limite, nu doar năzuințe, în holul  mare și cochet al unei clădiri își zîmbeau politicos  și mai puțin timid

–          ce mică e lumea…

–          da, uneori

–          sărut mîna! Scuzați-mă, dar mi se reproșpează adesea că tot distrat sau zăpăcit aș fi rămas, deși eu chiar sunt foarte ”organizat”

–          versiunea Dumneavoastră o cred mai ușor

–          ma uit la cărtile și broșurile de pe măsuță și mă întreb de ce la un simpozion se cer bani chiar și pentru simple broșuri

–           suntem generația care l-a citit în școală pe Marcuse, ridiculizîndu-l în afara orelor de curs

–          aș fi vrut să iau o anume broșură, dar mu am bani mărunți, iar doamna care se ocupă de ele mi-a explicat că nu are să îmi dea rest, trebuie să mai iau încă ceva

–          dacă îmi permiteți o cumpăr eu pentru Dumneavoastră, oricum, V-am rămas datoare uitați, acum suntem chit și e ok

–          nu înțeleg…

–          nici nu este nevoie;

–          tot nu ănțeleg, în fine, mulțumesc mult și nu pun întrebări;  totuși, Vă pot oferi un suc, o cafea, o înghețată?

–          cu mare plăcre aș fi răspuns în alte circumstanțe sau cu altă ocaziem, dar sunt, ca de obicei, în mare criza de timp

–          chiar atît de gravă este criza asta încît nu puteți să mă așteptați un minut, cel mult două? Va asigur că mă întorc mai repede

–          Ok, dar nu se poate mai mult

–          un minut și cincizecișișapte de secunde, v-am promis, doar; și vă rog să primiți această floare

–          O, ce surpriză și ce frumoasă e floarea!

–          dar zîmbiți într-un fel cam ciudat și căutați cu privirea altceva… eu… eu imi cer…

–          nu,nu…, multumesc încă o dată, căutam un coș pentru ambalaj

–          O, Doamne, încă nu am învățat cum se oferă o floare – fără celofan

–          nu are nici o importanță aspectul acesta, nu va faceti pprobleme

–          sunteți prea amabilă

–          din păcate, trebuie să plec;  mi-a facut o reală și mare plăcere întîlnirea cu Dumneavoastră; va doresc numai bine si cine știe, poate..

–          un alt simpozion, o altă ocazie

–          locuiesc în alt oraș, dar nu se știe niciodată; la revedere

–          Sărut mîna!

afară,  în lumina ciudat de caldă pentru luna lui Florar, privind ceasul de la intersecție, văzu și data : primise o floare în ziua în care pînă nu cu mult timp în urmă, ea obșnuia să lase în cutia de scrisori, încă de la prima oră, o floare și același gînd într-un de fiecare dată  altt rînd

privi în jur, nu vedea nici o biserică sau un loc potrivit să lase floarea, iar timpul o presa; se apropie cu grijă și cu un fel de teamă de o fetîță ;

-te rog să mă scuzi și să primești floarea aceasta din partea mea;

nu îndrăzni să adauge că o primise la rîndul ei, dar că în următoarele trei zile nu avea cum să își respecte obiceiul-dorință-dor-durere

și cerîndu-și scuze în gînd față de vechea cunoștiință al cărei/cărui nume nu-l aflase, se îndreptă spre gară, amintindu-și o  expresie care, de obicei, o enerva, îi displăcea ; ”viața este plină de surprize”

mai privi o dată fetița care mîngîia floarea; era tare  frumușică– brunetă cu ochi albaștri

și auzi două voci cunoscute care îi aminteau ceea ce  ea știa, ceea ce trebuia să nu uite: viața merită a fi trăită frumos și adevărat

==================================================================================

(text însăilat în această după-amiază de 13 mai, înainte de o altă zi, o după amiază, în care, plimbîndu-mă nelogată pe bloguri, Irina=Billy, prinzîndu-mă, m-a certat că pierd pînă și ziua de Duminica fără rost …. de parcă pierderea ar avea în sine vreun rost….)

zile, săptamîni amăgit(oar)e

( O, nu! prea sună sau pare a titlu de cu totul altceva decît de un simplu titlu de blog !…)

amăgite de la amăgind, care… de la a amăgi

de fapt, ce am vrut să amăgesc? Timpul , cel de imposibil de prins, dar atît de ușor de risipit ?

orice  sau aproape orice

facturile de/cu regularizările trimestriale – plătite pînă la ultimul bănuț – cu jenantul rest de pe card – un bonus autoacordat într-un magazin în care nu am înaintat spre raioanele scumpe ;

flacoanele cu pastile și siropuri, cu fructe și ierburi  pe cît de bine știute, pe atît de mult timp …neglijate… și ‘redescoperite’ ca o nouă ramură a farmacologiei (sîc !) – nu scriu/pomenesc de tratament ”naturist” ori homeopat(ic?…) pentru că sună prea modern sau cel puțin actual ;

neputința de a citi o carte pînă la ultima pagină cu răsfoirea revistelor mondene, dintre care unele chiar își merită prețul cam exagerat și ”indicația” pentru femei deștepte ( doar voiam să mă  amăgesc, nu-i așa ? ) ;

evitarea răspunsului la inevitabila întrebare ”cu cine votezi ?” cu resemnarea calmă că mai este timp pînă ajung la urnă;

inexplcabila mea lipsă de interes pentru politica autohtonă, cu toate schimbările din ultimele săptămîni și căutarea pe diverse căi (este mai corect ”prin diverse mijloace” ?) a evenimentelor din Franța sau de pe alte meridiane mai mult sau mai puțin îndepărtate, cu propria-mi nedumerire : unde este stînga politică modernă, nu cea făcută/altoită nu doar la noi, ca hibrid ?

dorința de a citi reviste  la noi sau străine, care, dacă se găsesc, sunt inaccesibile venitului meu mediu, cu răbdarea mea extinsă aproape de limita timpului meu pentru net (despre noua revistă Historia și vechiul Magazin Istoric, ori despre Foreign Policy, alături de diverse … suplimente cu caracter ce se vrea politic și revista din alte vremuri, Lumea, altă dată, poate…)

și uite-așa din film în film tot mai dulce și ușure, (rog frumos a nu mi se aminti de teatru, deoarece eu anul acesta nu…), cu înghețată și apă plată sau de la robinet, am ajuns din nou pe blogul ăsta negru, cel mic este mai răbdător, fiind mai …. special…[aiurea ! ]; cît și cum voi sta pe aici, zău că nu știu;

dacă aș fi ascultat de sfatul sau de semnale astrelor, cred că ar fi fost mai înțelept să nu fi scris astăzi vreun cuvînt

astfel că celor care trec și celor care nu au traiectoria clickului pe aici, TUTUROR Vă doresc o Duminică de florar așa cum V-o doriți

–––––––––

(încă mai caut apa de izvor, iar ieri am putut să îmi amintesc HASTA SIEMPRE! )

un inel și un minister

în urmă   cu cîteva minute  mă întrebam cine cui i-a dat/oferit inelul de logodnă;
apoi m-a lămurit singură, doar nu era greu;  ceva mai greu  este să înțeleg  ”mutațiile” unora pe locul de joc al politichiei  românești (cu același arbitru-jucător);
inelul s-a oferit, s-a primit, nu fără oarecare surpriză simulată, rămăne de văzut cit va dura această logodnă;
personal, nu cred că va deveni mariaj cu acte în regulă; cu sau fără dragoste, se va merge pe sîrmă, doar specialistul în salvarea  căderilor de la înălțime e prin apropiere; chiar dacă … vine o zi.….
deocamdată ”timpul” de și din împrumut vorbesc…, pardon!… vorbește , nu (mai) cîntă

sau poate cu menestreli talentați  Pasivul șli Activul vor arăta și chiar vor suna mai acordat.

ce pot să zic?
Doamne ajută(-ne) !