paradoxul – finețe sau viciu?

 

de cîteva zile, de cînd am găsit sau regăsit cele două cunoscute imagini ca exemple de iluzie/i optică/e, încerc să îmi amintesc ce spunea Eugen Simion despre paradox, dar nu reușesc decît parțial

”Paradoxul este o finețe a gîndirii, pe cale de a deveni un viciu”

Cel ale cărui cărți îmi stau la Căpătîi și rămîn pentru mine de căpătîi, spunea că paradoxul este un viciu pentru că arată cît de ușor poate fi manipulată logica; din păcate, nu îmi amintesc cum explica Domnia Sa că paradooxul este o finețe a gîdirii…. cocluzia era că nu trebuie întîrziat prea mult în pardox.

Și totuși, dacă încerc să evadez din lumea reală în cea virtuală și invers, granița devenind tot mai imperceptibilă, mă lovesc de paradox sau mă izbește el

iar dacă nu reușesc să aleg potrivit sau bine ce este după ax – axilar sau axiologic, fără vreun axonometru, mă mai învîrt în jurul celor două imagini, riscînd un axel fără patine

Fraser Spiral Illusion

la o primă privire, egmentele de arc negru suprapuse par să formeze o spirală și totuși, incercînd să urmezi firul spiralei, constat//ăm că arcele sunt o serie de cercuri concentrice.

 

dacă acopăr sau se acoperă jumătatea superioară a imaginii cu palma, se va presupune în mod automat că colțul ferestrei acestei clădiri este convergent, iar dacă se repetă pentru jumătatea inferioară a fotografiei, se va percepe colțul interior al clădirii (de data aceasta concav).

Ce minuat este acest fin viciu și nu această finețe viciată!