bucuriile și tristețile unei veri

oare trăirile mele, putința sau nputiunța mea de a percepe senzații și ”sentimente” urmează ori se adaptează schimbăilor climat(teri)ce?
am traversat -cum se spune- o vară pe care am așteptat-o și pe care mi-am dorit-o plină de soare, de căldură frumoasă, de sănătate, cu tihna popasurilor scurte între călătorii lungi, cu întîlniri sperate și programate, dar și cu multe altele inedite, cu vederi și fotografii, cu plase pline de cărți pentru serile de acasă, cu înghețată, cu dulceață de zmeură și apă rece prospăt scoasă din fîntînă, o vară ca în anii mei buni și frumoși;
a fost o vară prea puține din cele dorite

într-una din rarerele bucurii de care am avut parte am găsit cuvintele care exprimă mult mai bine adevărul acestor luni decît aș reuși să o fac eu

Au fost şi zile negre
au fost şi nopţi alb
și vreo cîteva ore astrale
și multe ceasuri rele…

– versuri de Vasile Gogea-

pe lîngă fireasca lectură a unor texte mai vechi și altele recent apărute, a fost revelația acelui scris care îți dă o stare înaltă atît de necesară și binefăcătoare, încît uneori te întrebi dacă o meriți:
PAVESE.Omul Jignit
A nu asuma iubirea cu întreaga ei distanţă ce ne separă de iubită conduce la situaţia în care obsesia posesiei, a achiziţiei definitive a celuilalt cu tot cu transcendenţa naturii lui, anulează jocul de prezenţă-absenţă din care se compune dansul erotismului, glorifică rictusul searbăd al unei izbânzi definitive, în pofida zâmbetului incert pe care chipurile iubirii le eliberează capricios.
-Vianu Mureșan, fragment din eseul PAVESE. Omul jignit, Edit Limes 2011-
despre cele cîteva filme prezenteanul acesta la Tiff și văzute pe înregistrările unor prieteni, despre acel Stckholm (care nu este preferatul meu), cu acea tristețe sfîșietoare pe care Angelo Mitchievici ne-o stecoară subtil pe sub piele, făcîndu-ne să o simțim ca fiindu-ne proprie, despre acestea , pe blogul mic sau, poate aici, pe Filele răzlețite….

stagiunea de vară de pe MEZZO Tv mi-a adus un foarte reușit Trubadur de la Metropolitan Opera, în rest, îndrăznesc să spun că din cele văzute, m-am convins încă o dată că montărie văzute la Opera din București pot fi la fel de bune ca cele ale uunor regizori celebri la Arenele din Verona, iar Corul Operei din Cluj poate rivaliza cu altele cu mai mare faimă;

și ca un reproș mă gîndesc acum și la un DVD rămas pe raft și la unele urgențe casnice, în timp ce mă uit ca într-o joacă de copil autorăsfățat la accesoriile și la parfumul de a căror utilitate nu mă prea îndoiesc

este încă vară, ultimele săptămîni de vară … calendaristică, iar eu aproape că nici nu m-am bucurat cu adevărat de flori; observ de pe balcon că în părculețul din fața blocului mai este înflorit un trandafir alb, cobor, îl privesc și îl ating, nu îndrăznesc să-l rup, chiar dacă aud mai altfel decît altă dată : ”culege-l cît încă mai poți”. NU! am hotărît pe la începutul verii să mă gîndesc altfel la plecări și la despărțiri și -de fapt- același lucru sună și altfel: Carpe Diem


”O Captain, my Captain.”
Who knows where
anybody?
It’s from a poem by Walt Whitman about Mr Abraham Lincoln.
Now in this class you can either call me Mr Keating… or, if you’re slightly more daring,
”O Captain, my Captain.”

(…)

now… Mr Pitts?
that’s a rather unfortunate name. Mr Pitts, would you open your hymnal to page 542.
read the first stanzaof the poem you find there.
– ”to the Virgins
to make much of time”?

”old time is still a-flying. and this same flower that smiles today, tomorrow will be dying.”

-thank you, Mr Pitts.

”gather ye rosebuds while ye may.” the latin term for that sentiment ”Carpe diem. ”
now, who knows what that means?
-Carpe diem, that’s ”Seize the day.”
– Very good, Mister– Meeks.
”Gather ye rosebuds while ye may.”
Why does the writer use these lines?

– because he’s in a hurry.
– No! because we are food, because, believe it or not,
each and every one of us in this room… is one day going to stop breathing, tur cold and die
I would like you to step forward over here… and peruse some of the faces from the past.
You’ve walked past them many times. I don’t think you’ve really looked at them.

dacă pe Profesorul Keating îl voi revedea sub un chip sau altul, însă cu același zîmbet, pe un alt profesor va trebui să-l caut anevoie în singura carte pe care o am scrisă de Domnia Sa, ferindu-mă de ”nostalgie” și reînvățînd sinteza, ori așteptînd să-l regăsesc în secvențe dintr-o arhivă pe care cei care se ocupă cu așa ceva sunt datori să oDan Hăulică

îngrijească; pe un cont de FB, aparținînd unui critic literar, mi-am permis să scriu cam așa: ”  rămîn cu amintirea unui spirit ales de la care am învățat să disting nuanțele rafinamentului și detaliile sintezei; fie ca sufletul Său să se odihnească în linistea armoniei la care a ținut atît demult ”

mai mult decît meritam, poate, mai puțin decît aș fi vrut, totuși a fost vară, mai sunt cîteva zile din ea și cred că asta trebuie luat în serios: CARPE DIEM!

Reclame

un fel de refugiu

mă încăpățînez să cred în cuvintele lui Albert Camus, cel(e prin) care ne asigura că arta ni s-a dat pentru a înțelege și pentru a învinge o soartă dificilă
nu este nici motto, nici citat cuprins între ghilimele , iar ideea găsită cu muuuuult timp în urmă în Notele de la Tipassa este redată aici cu aproximație … lejeră;
am înceut blogul jucîndu—mă și semnînd ca Sisif_ratat și am explicat atunci de ce; acum mă joc, mai puțin pe aici, de-a bolovanulluiSisif, pe care îl port între mîini, de fapt, pe brațe pentru că am cam obosit; adevărul este că degetele au slăbit nu din finețea mișcărilor, ci, mai degrabă din putere, si-au pierdut forța, le este cam greu să țină creionul mai mult timp în mînă, dar se desprind și mai greu de tentația/ chemarea de a atinge tastatura
iar în momentele grele, ingrate caut refugiul în ceea ce ne-am obișnuit a numi artă, ori pe acea cale a lecturilor pe care ne amăgim că formează/ sunt o punte între noi și Divinitate, chiar dacă în cele mai multe cazuri chiar sunt de ajutor, alteori, tot mai rar, din păcate, eu mai cred că starea de bine o pot găsi și în ecuația care duce spre o elipsă ori în suprafața unei secțiuni dintr-o prismă cu bază neregulată;

gîndul este liber și ajunge oriunde și oricum; chiar oricum? o fi bine ? îmi amintesc ”instantaneu, brusc și dintr-o dată” că am citit într-un dialog primit pe mail de la o prietenăsuper și ultra ”orientată” și mereu updated, dintre Dalai Lama și un teolog brazilian, Leonardo Boff, un promotor de la Théologie de la Liberté (temă care merită
aaplecare mai alicată…), îmi amintesc, care va-să-zică, de atenționarea sau de îndemnul înțeleptului tibetan, cum că trebuie să avem grijă ale noastre gînduricare sunt purtate de cuvinte, care devin acțiuni și obiceiuri, îndeletniciri de care trebuie să se țină atent seama tocmai pentru că acestea formează caracterul care va stabili/ contura destinul care, de fapt, este însăși Viața (traducere f liberă și personală din franceză)
apoi urmează o frază care poate să surprindă în mai multe feluri: ”nu există religie mai are decît Adevărul”,
dar în Sfânta Scriptură creștină Logosul suprem : Iisus Hristos – Calea, Adevărul și Viața

poate că altă frază este mai surprinzătoare, șocantă prin duritatea greu de recunoscut și de acceptat : ” ei (oamenii) trăiesc ca și cînd nu vor miuar mă uri vreodată și mor ca și cum (nu ) ar fi trăit niciodată”
…… cît de ușor și de firesc privirea-mi caută cartea Credința, nădejdea și iubirea în viața și opera lui Andrei Tarkovski…..
(încă nu i-am găsit locul potrivit, deocamdată stă pe măsuță alături de Cartea Neliniștirii a lui Pessoa…)

în zilele în care nu pot să scriu îmi caut refugiul în lectura unor bloguri familiare sau mai noi, astăzi, am găsit o fotografie superbă, cu un pod peste un rîu, știu și podul știu și rîul, dar am făcut imprudența de a lăsa două versuri dintr-un poem al unui oet care le iubește (și dincolo de moarte) infinit mai , poetul care a auzit și a scris Cîntecul esențial

mă refugiez în reviste tiărite sau online, am revelații ale unor tineri critici și eseiști cum sunt unii care scriu în laPunKt.ro
găsesc cîte o frază cum este cea care încheie cronica semnată de Daniel Cristea-Enache în Observatorul Cultural : ”Romanul, remarcabil, este dintre cele care se pot şi citi.”, un îndemn care chiar îmi schimbă starea de spirit și îmi intește că am ferestre luminate de soarele primăverii, am cărți, filme, înghețatolă și ciocolată
nu aleg nici Mozart, nici Mendelssohn- Bartholdy, ci Sonata 111 de Beethoven, care a salvat un muzician sud-americanîntr-o temniță și despre care Sonată, Radu Cosașu scrie ”nu aș putea să-i mai spun altceva”

și îmi hrănesc și îmi întrețin cu drag propria-mi singurătate, e care nu o regret și pe care nu vreau să o schimb decît dacă as putea să cad la învoială cu destinul

filme? aș vrea să văd filmele nominalizate la Oscar, categoria cel mai bun film străin, ca să pot să înțeleg de ce și cu ce au fost mai bune decît bijuteria lui Călin Peter Netzer, Poziția Copilului
și ajunsă aici, cu mîna obosită, nimeni, altcineva, doar eu știu de ce se pliază finalul cronicii acestui film, cronică scrisă de Angelo  Mitchievici, pe rîndurile tastate acum și aici