vreau o carte de TAROT !

A N G E L A, unde ești cu cărțile tale atotștiutoare?

De vise urîte pot să mă dezlege ????

Așa ceva nu iau cu mine în vacanță

Le jeu, c’est une lutte  corp-à-corps avec le Destin –   Anatole France

Era seara mea norocoasă :

aveam   doi Ași (cel de verde și cel de pică) și doi șeptari (de Carro și de treflă)

miza era mare și nu era în bani de arginți sau de aur;

era o înțelegere, nici ”tîrg”sau ”învoială” nu era;

am cerut o carte și am primit un al treilea șeptar, cel de verde;

am privit expresia partenerului de joc; era cea a jucătorului experimentat, nu trăda sau nu lăsa să se înțețeagă ceva

am pus cu satisfacție full-ul meu pe masă;

partenerul m-a privit atent și mai lung decît mă așteptam, apoi, după o  ezitare, a răsfirat cărtile sale :careu de Ași

încercam să înțeleg și nu reușeam — de unde patru Ași? pe cel de treflă îl purtam tot timpul în mînecă;

în clipa în care m-a întrebat dacă respect înțelegerea, am înțeles:  era cel care avea mereu toate cărțile.

Asul de treflă era doar o amăgire.

iar miza era chiar acea carte de joC.

(26 ianuarie 2010)

m-am săturat de jocuri mincinoase; de va fi să pierd, cel puțin să știu ce și cum

ha! –-  două perechi de cărți de joc tot voi lua cu mine    – voi avea toți așii care nu-mi vor fi de folos.

Pînă dimineață, cu un somn fără vise,  îmi revin. TREBUIE

update pentru mine însămi

     [ nu din lipsă de inspirațiune,
    deșiu atinsă  de boală, de griji, de  neputința de a face mai mult bine, eu găsesc timp să mă războiesc cu…. mine;; mai ales cu mine ! ]
O chemare în virtual pentru un joc
                               proprietari de albastru;

             plecarea unuia
             și refugiul celuilalt în alt loc;

            liniștea tăcerii
            și tăcerea împăcării;

            o frază folosită ca pretext pentru un text
             un oraș  lăsat pe o filă

             un epitaf  scris de altcineva
 
              plăcera aceluiași joc  înșelător

              se schimbă orașul, țara, chiar și continentul

              iar feedjit-ul indică în fiecare zi alt traseu;

 

                stop! am ajuns eu într-o zonă cu acces limitat.
                 în metropolele reale există
                                     taxiuri salvatoare
                aici eu nu găsesc vreunul

 

 

 

 

 

 

A reînceput jocul vieţii şi-al minciunii în adîncimile minţii;
dar în jocul tău e doar mintea mea;
iar miciuna este mai rea, mai crudă decît moartea, în care eu nu cred;
măştile sunt uzate, iar cele mai noi ( retuşate,parcă) sunt ale unui clown; încep să le recunosc!
Jucăm jocul pînă la capăt? ——— Fie!

ultima replică e scrisă demult….

ai epitaful pregătit ?

chipul celui care trage de şnurul cortinei nu poartă mască

 

 

RECURS LA O MEMORIE CIURUITA

TEXT(repostat)  SCRIS INAINTE DE APARITIA POSTARILOR APARTININD   ‘CONDEIELOR CONSACRATE’, DINTRE CARE UNELE CRED CA DOAR ELE AU LA DREPTUL  LA EXPRIMAREA VOCII CETATII SI INAINTEA UNOR EMISIUNI TELEVIZATE!

[ nu obisnuiesc sa ma iau dupa altii]

îmi propusesem înca  după investirea în funcția de Președinte

al ROMÂNIEI,  să nu îmi mai exprim în scris vreo părere/ opinie

personală despre modul în care Vă exercitați mandatul.;

astăzi, totuși, îndrăznesc să mă întreb, degeaba V-aș întreba pe   Dumneavoastră:
în luna noiembrie anul trecut, într-o emisiune electorală la TVR, nu știați de la consilierii Dumneavoastră situația reală a economiei atunci cînd ne-ați anunțat că sunt semne  că economia iese din recesiune?

sprijiniți un guvern despre care una dintre mințile cele mai autorizate în domeniu spune ceeea ce spune astăzi;
Vă asigur că înțeleg necesitatea unor măsuri restrictive, chiar dure, care, mărturisesc că în situția de acum pe mine mă afectează într-o măsură dramatica, dar le înțeleg necesitatea;

am, însă, o întrebare – sunteți sincer cînd afirmați că susțineti guvernul Boc, condus de către cine: de către  Dvs sau dl E Boc, sau…?

îmi cer scuze ptr al doilea videoclip, dar clopotele bat pentru noi, cei mulți, atît cei care V-au votat, cît și care nu V-au votat.

să  supraviețuim, dacă putem, bine!

O faţă a ADEVĂRULUI văzut de către un mare ARTIST

după ce văzusem filmele lui Cristi Puiu si  Corneliu Porumboiu, sub impresia puternică de atunci, scriam că sunt cele mai bune filme româneşti realizate în aceşti ultimii douăzeci de ani, dar acum vreau să precizez filmele: aparţinînd generaţiei tinere, ale noului val’ din cinematografia noastră;

pînă astăzi, pentru mine nimeni nu a egalat cu nimic   acel terifiant film al lui Lucan Pintilie,  Balanţa

şi pentru că  deşi este abia  la începutul său, actuala campanie electorală a reuşit să mă înepărteze de dezbateri televizate sau alte forme de … manifestare, exprimare… (nu găsesc şi nici nu caut termenul potrivit!), considerînd că eu deja am scris sau m-am ‘exprimat’ cam prea mult şi prea deschis -deşi este dreptul meu, înca!…- mă voi abţine de la a mai comenta ‘lupta politică’, pardon, competiţia  onestă pentru funcţia supremă în stat,

dar îmi permit să consider valbile şi actuale cuvintele din finalul altui film regizat de  către acelaşi Lucian Pintilie  – din Reconstituirea

(cerîndu-mi scuze pentru duritatea lor, însă nu şi pentru adevărul lor)

este adevărul mărturisit de către un mare artist care crede că:

..eu am sentimentul că mă mut. într-un alt spaţiu. Nu pot incă să-l definesc. E o noua locuinţă. Toate amintirile strigă dupa mine să nu le uit.’