acel cuvînt

Fetal by Pnina Evental

Fetal by Pnina Evental

e prea devreme? ori iar e prea tîrziu?

pentru noi niciodată nu va fi momentul potrivit”

acum! ––– sinapsele sunt fixate perfect

primul pas, prima întindere a mîinii – armonioasă coordonare și nu voi obosi auzind strivitor-obsedant

mișcare, mișcare, mișcare

iar ritmul vieții’n pas de dans îl voi deprinde lesne, oricum ar fi: ușor sau complicat; știi bine, doar c-am învățat, deja, mersul pe valuri în picioare”

vălul să nu-l înlături vreodată, căci sufletu-mi ți-e taina

altele erau cuvintele

dar s-a ”nimerit”/s-a întîmplat să fie noaptea stranie și magică, în care gîndul, dorința și teama ispitei alungă somnul, iar curiozitatea mea este aproape inexistentă

… deși surprizele nu lipsesc niciodată, sau aproape…

lîngă roua cu care m-am clătit în zori, am păstrat-o și pe cea din urmă cu cîțiva ani, pe măsuță, alături de telefonul cu alarma de trezire setată, am găsit pusă atent și grijuliu o foaie cu un text copiat de mînă selectiv dintr-una dintre cărțile preferate de către fiecare sau ale amîndorura dintre noi

Am înţeles doar în după-amiaza asta. Am ştiut de la început … că mi-ai fost ursită, că am băut împreună din aceeaşi otravă… Ia seama! şopti el. Ai un camion în faţă… Simţi cum i se bate inima. Nu e încă miezul nopţii. „Ea are o viaţă întreagă înaintea ei.”  

  (fragment din Nopțile de Sînziene de Mirceqa Eliade)

nu, nu sunt cuvintele cu care aș fi vrut sau ar fi trebuit să revin; nu, în noaptea care atrecut (de ce se spune, oare, că e magică ?) nu ”am pus foc la rădăcina celor întîmplate”, cum se spune într-o poezie cîntată cu un of răvășitor pentru cei care o înțeleg și o simt, cum să distrug chiar eu cea mai frumoasă poveste fără de care nu știu cum aș fi rezistat în ultimii ani ? am privit de pe un trunchi de mesteacăn (sau era stejar?…) dansul zînelor și am avut două dorințe: sănătate pentru mine și fericire pentru tine și pentru ai tăi; am primit de la două fetițe din blocurile învecinate o coroniță foarte frumos împletită, pe care nu am aruncat-o pe acoperișul ”casei de reglare”(ultima dată am reușit -o în ultimul an de studenție și a stat acolo cîtva timp, dar eu credeam pe atunci în timpul infinit și nu mă temeam de hăul flămînd…), acum am pus-o pe părul meu care s-a închis la culoare, gîndindu-mă că, totuși, nu aș folosi foarfeca de tăiat flori rămasă de la mama și pe care tocmai am dat-o cu folos, [ 😉 ]penru că decît să fie tăiate pletele negre prinse cu șnur sau cu eșarfă cînd ajung pe o creastă de munte, mai bine le-ar veni contrastul luminos al florilor de sînziene 

și pentru că din exuberanța ta am învățat rostul tăcerii nu în toate limbile pe care tu le stăpînești – este de ajunss cea a sufletului, cred, am ales să caut liniștea din cuvintele unei rugăciuni într-o zi de mare sărbătoare creștină

alege tu titlul

astăzi am intat într-o librărie mică, cochetă, dar foarte bine ”dotată” și chiar actualizată

am fost întrebată cum și cu ce anume pot fi ajutată; am răspuns nehotărît că acum caut Nichita tradus în irlandeză– ”în engleză desigur, avem, ce anume v-ar interesa?” – Necuvintele, ba nu, cred că mai degrabă Ordinea Cuvintelor”– avem și volume noi, în original, într-o grafică de excepție, dacă așteptați o clipă, Vă arăt – mulțúmesc, dar’..” și am continuat în gînd ”… dar ne-am contrazis și ne-am completat destul în zile și nopți, ca să știm cum și pe unde este fiecare dintre noi în această ‘zonă’ , ciudat de diferit preferată de către fiecare”; la întoarcerea doamnei, ca să-i răsplătesc amabilitatea, am ales preferatul tău din Oscar Wilde, într-adevăr, copertat părea și este o bijuterie, am mulțumit și mi-am plimbat privirea pe alte rafturi ” doriți ceva și în spaniolă?/” și cred că nu mi-am stăpînit o tresărire mai mult un spasm, pentru că m-am întors fîstîcită la standul de discuri și am ales asta

la ieșirea din librărie, pe drum nu înțeleg cum repetam mereu siempre, siempre printre versurile lui Lorca armoniat de Alifantis, așa cum numai el reusește să o facă

am trecut pe lîngă două ageții de turism, iar la ce-a de-a treia, din apropierea blocului unde locuiesc, am intrat și am comandat două bilete într-un loc dintr-o țară unde noi nu ne-am întîlnit vreodată, la completarea formularelor am fost întrebată ”nu sunt pentru dumneasvoastră?” – ”nu, este surpriza mea pentru un cuplu care îmi sunt prieteni dragi

abia acum mă întreb dacă ai văzut insulele Thassos din Grecia

și un amănunt ca amuzament: un disc rock și o pereche de ochelari de soare moderni, așa mi s-a spus, negri, desigur

în rest, azi, pe aici a fost soare și cald și plăcut

cuvintele unor poduri și măști

– ecco te! avete riapparso dopo una giornata; nu am înțeles bine de pe căsuța vocală

– de ce-om fi luat telefoanele cu noi? în vremurile astea nu poți evada cu adevărat nicicum, nicăieri

– totuși, dacă nu sunt prea curios, unde?

masca1– am dat o fugă pînă la SanRemo, încercînd cu greu să îmi rezerv un loc pentru Gala finală de sîmbătă; nu am reușit, poate merge și acolo biletul în plus al cuiva

– aha, așadar, mergi la ediția aniversară,; am auzit că sunt invitați unul și unul; ai vreun preferat, vreau să spun, vrei să vezi și să aculți pe cineva în mod cu totul și cu totul … deosebit?

– vin sau mai corect, sunt anunțați mulți, așa că e greu; scuză-mă, poate se vor găsi chiar două bilete, dar știu că pe 14 februarie trebuie să fi în alt loc; cum te-ai distrat ieri?

– o, da, voiam să…; bine, char foarte bine, doar pentru asta suntem aici, nu-i așa? cred că am reușit ceea ce pretinzi tu că aș ști să fac eu cel mai bine; am cucerit nu una, ci două perechi de ochi ce nu puteau fi ascunși de vreo mască, o pereche precum mierea, cealaltă precum cărbunele abia aprins; seara, firește că am fost la bal, dar peste zi am savurat două baloane comestibile pe care le-am prins și nu am recunocut nici unul dintre gusturile pe care le știam, m-am uitat amuzat la jonglerii, l-am convins pe un menestrel să îmi împrumute pentru cîteva minute lira lui, am improvizat ceva și am primit ca răplată cîteva aplauze firave și zîmbete îngăduitoare, sincer pînă la capăt, recunosc că am degustat tot ce mă ademenea, astfel încît, voi sta cît mai mult la munte, tot am schiuri noi, nu știu dacă ți-am spusmasca2b

– frumos! și azi? ce facem, vrei să ne plimbăm?

– desigur, să caut o gondolă

– nu, te rog, hai să mergem pe jos pe străduțele și pe podurile vechi, pe care le știm

– bine, dar pune-ți mănuși mai groase, altfel te va durea mîna și mai tare, iar sîmbătă seara…

– să organizezi minunăția asta în plină iarnă, dar, de…, asta e; este greu să îmi închipui orașul de azi pe vremea lui Antonio și Bassanio

– uiți de Shylock

– este plină lumea de cei ca el, sunt cei care se adaptrază din mers cel mai bine oricărei situații; așteaptă o clipă, te rog – priveam la ghivecele de flori de la fereatra de peste drum și mă întrebam, mă întreb cum pot rezista în atîta umezeală și pe un zid invadat de igrasie;

– tu chiar crezi că este un oraș care moare puțin cîte puțin?

– vino pe podul de pe cealaltă parte

– ce faci? nu este o fîntînă, doar dacă vrei tu să crezi astfel

– am găsit în buzunarul mănușii trei monede; un franc elvețian, o liră veche și un eurocent

= trei dorințe? și un gînd de răzbunare??

=- fără dorințe și fără răzbunări, oricum, eu nu am economii în bănci

– nu ai obosit? am încercat să mă stăpînesc, dar tot întreb: ce încălțări ai, pentru că se aude un zgomot ciudat?

– cizmele cu pinteni, împrumutate de la onorabila Doamnă Mervyn Talboys, doar nu se putea să nu ți se amintească de compatrioți

– și cravașa?

– – aici nu este nevoie de așa ceva, doar de bunătate, bucurie și împăcare cu tine însuți, cu mine însămi

– mergem să cumpărăm cîte o lumînare și să spunem rugăciunea ?

– aș vrea tare mult, dar…

– nu vei auzi Concertul în D minor al lui Marcello, crede-mă, a fosst ieri, în alță parte a orașului

– sună telefonul tău, nu răspunzi?

– o, da, scuză-mă o clipă…; va trebui să mă îerți sau să mă renegi, dar sunt nevoit să plec deseară, au apărut probleme urgente și…

– da, am înțeles, nu explica nimic, te tog la rîndul meu și poate este mai bine așa

– mergem să ne facem fiecare bagajul și privim mai atent cetatea

– ce facem cu măștile?

– le păstrăm, dacă tot ne-au fost dăruite

– se potrivesc la fel cum ne sincronizăm noi timpul, adică deloc

– să vii iarna la Veneția… ”singura dragoste care contează e cea pentru care ești gata să mori”

cum ai spus?

– nu eu, e o frază din Veneția iarna, scrisă de E Robles

– oare cum arată și cum m-aș simți eu vara la Veneția?

– deschide palma și nu închide ochii: se spune că poartă noroc

– un trifoi cu patru foi !

– este un fel de mărțișor pe care nu ți-l voi putea da de 1 Martie…

– mulțumesc, dar eu…, eu nu am…

– tu îmi vei arăta în felul nostru cum a fot la SanRemo, ok?

– Ok!!

– și ai mai multă grijă de tine

– da, am înțeles; cu bine.

Veneția, iarnă, munte, măști, SanRemo, cîntec, dorințe, dor

cred că în Muntele vrăjit al lui Thomas Mann am citit că depărtarea este ca vîntul stinge focurile mici și le întețește pe cele mari ”

nu se înserase pe deplin cînd am început să caut pe telefon preferatul meu pentru Oscar –Boyhood (și nu doar pentru replicile din final)

[ da, aud: ar fi bine să folosești ciorna, tastele-radieră și să nu mai lași atîta tranparență]

prima notte …

îmi reproșezi că din cauza problemelor mele aiurite am pierdut încă două seri și două zile de bucuria frumuseții ascunse sau afișate dinadins ostentativ, te-ai privat de farmecul jocului ascuns și de alunecarea în dansul ce adulmecă pentru a subjuga și cîte altele ai pierdut din pricina ifoselor mele (chiar așa? tu stăpînești mai mult decît destul de bine esența cuvintelor.. )palatul-dogilor

și totuși, uite, în această seară am reușit să ajungem la Palatul Dogelui ( și al meu, cel de la Chenonceau, este frumos și poate găzdui oaspeți de vază…), am dansat, am savurat delicatesse și cît vom sta aici, între palate și pe ape, nu vom rata ceva; e tîrziu, e răcoare, oprește taxiul acela, ce norocoși suntem că am găsit o gondolă, ne vom opri fiecare la palatul unde i-a fost rezervat apartamentul, iar mîine, cît mai devreme ne vom relua aventura, descoperind multe altele, și cîte sunt- –- multe și diverse

ți-am tecunoscut glasul pe care-l știam : Ci vediamo domani.