re/venire nu ca un vîrtej

greu de crezut chiar și pentru mine, dar revin aici, sau cell puțin încerc, cu o postare de pe Facebook :

de când sunt victimă colaterală covid (și sper să rămân în stadiul ăsta) mă plimb pe net mai mult decât ar fi bine și sănătos pentru minte și suflet, ale mele, desigur; pe un site cu filme de artă am reușit să văd un film vechi despre care citisem ăhăăă, în revistele de cinema ale mamei – Whirlpool, regizat de Otto Preminger; la sfârșit, făcând câteva capturi de ecran, m-am simțit din nou aruncată în vârtejul realtății, întrebându-mă care dintre personajele scenariului negru în care suntem prinși cu toții se pot recunoaște sau se pot asemăna cu cele din film, când si cum ne vom trezi din starea de transă întreținută și prelungita periculos de aproape de linia pierzaniei, dacă cei care ne văd fericiți și sănătoși știu că suntem atât de bolnavi și nenorociți; da!îmi este greu să aleg cuvintele pentru că nu prea mai am de unde: au acaparat,au terfelit cuvintele, golindu-le de conținut; adevăr și minciună, curaj și lașitate, prosperitate și sărăcie, loialitate și trădare,demnitate și nemernicie, jocuri și uneltiri, compasiune și nepăsare, știință și ocultism, viață și moarte, etc,etc,etc ;poate că pentru crizele prin care trecem se va da socoteală (oare???), dar pentru Limba română?

(când eu am pomenit cu ceva timp în urmă cuvâtul ‘viclenie’, câțiva prieteni nu au mai vorbit cu mine vreo trei ani, acum… )