Știam că, oricît de tare a smucit ușa de la intrare-ieșire, Dan nu ar fi trîntit-o zgomotos și așa s-a și întîmplat. Mi-am dat seama că nu venise cu gîndul să rămînă la discuții, deoarece am auzit mașina demarînd încet și atent, ca de obicei. În timp ce fiecare căuta sau încerca să treacă peste incidentul neplăcut dintre cei doi, dintre Aura și Dan, fiecare dintre cei prezenți părînd preocupat de ceva anume, eu am primit un sms: ”nu am facut-o pentru tine sau pentru vreunul dintre noi, nu am vrut să o jignesc, dar cineva trebuia să îi spună; nu strica povestea Cafenelei cu prostiile astea; seară placută!”. La un moment dat, s-a auzit glasul lui Tomas, abia revenit printre noi, ceilalți: ” și cum spunea Dan, ne-am adunat să ne bucurăm de reîntîlnire, să bem o cafea sau apă plată, dar să și povestim, subiectul hotărît de voi fiind unul generos; eu vă anunț de acum că încă mă simt obosit după un zbor cu două escale, voi vorbi mai puțin. Cu ce începem ?”
– Dacă pînă la miezul nopții mai este încă luna lui Florar, mi se pare normal să începem cu cel mai parizian, sub semnul căruia stă tot anul acela și cam multe evenimente și situații care au venit după, a spus Liviu, poetul.
– Nu exagera, filofrancezule, înainte de Sorbona au fost răbufniri, ba chiar răzmeriță serioasă în Polonia, și în Cehoslovacia lui Dubcek, desigur, fiecare de altă intensitate, dar nu de mare anvergură, i-a răspuns Anton.
– Și totuși ce a fost, în esența ei, această revoltă? a întrebat Ionel, colegul lui Tudor Noi am prins relatările și opiniile apărute după 1990 și depinde de care parte, ca orientare politică, este poziționat cel care comentează, care scrie.
– Asta cam așa este, interveni Matei, un sociolog, care a lucrat cu Tomas la planul și lucrările de restaurare ale orașului vechi. A început ca un protest al studenților, într-o perioadă în care, după așezarea, ca să-i spunem așa, a lumii într-o relativă liniște, după mai bine de douăzeci de ani de război, a lumii, se căuta tot mai mult libertatea de expresie, egalitatea în drepturi, fără discrimnări sexuale, dar și recunoașterea libertății pentru consumul de droguri, ceea ce însemna implicit renegarea oricăror restricții sexuale. Una dintre primele lozinci era ”Libertate, Egalitate, Sexualitate”.
– Se clamau zgomotos, de fapt și asta în condițiile emanicipării sub toate aspectele a mișcărilor și organizațiilor de stînga. Probabil, ba eu chiar cred că protestele studenților nu ar fi avut amploarea și ecourile în timul care au urmat dacă nu li s-ar fi alăturat sindicatele mari și bine organizate, nu ca acum, eu nu sunt de acord cu unii intelctuali de atunci că a fost revoluția sau revolta clasei mijlocii împotriva celor mai săraci.
– Nu te credeam, stîngist, dragă Anton, i-a eplicat Elena, o profesoară care lucra la unul dintre cele două muzee din oraș.
– Garantez eu că nu este preciză Liviu, eu da, am fost mereu de stînga, și dacă atunci stînga nu era atît de divizată, cine știe care ar fi fost situația și atunci și peste ani.
– Tocmai asta se cam uită sau se trece sub tăcere acum, se auzi vocea calmă și joasă a lui Cornel, un tehnician electronist, un prieten mai în vîrstă care venise împreună cu Vlad. Rămași singuri, studenții s-au reîntors cum-necum, unii din arest, în sălile de curs, dar revendicările s-au simțit sau au apărut ca realități în timp; s-a intrat într-o nouă perioadă a înțelegerii libertății sub formele cerute și strigate atunci și poate că ceea ce avem , la noi, aici, astăzi ca forme al societății civile, s-a germinat, ca să mă exprim neinspirat, atunci,pe baricade și pe bulevarde.
-Tudor, dumneata, abia intors din Irlanda, ce părere ai? se potrivesc lozincile de atunci cu cele dauzite și văzute la voi,la Haștag Rezist?
– Eu nu eram născut în acele timpuri, dar cred că în esență, unele dintre ele, da, îmtr-o oarecare măsură.
– Eu o prefer pe asta, care mi se pare etern valabilă: ”Il est interdit d’interdire! ”, a ales Vlad
– Mie îmi place aceasta ”Soyez réalistes, demandez l’impossible!” spuse altcineva
– eu nu aș strica asfatul sau trotuarul, dar recunosc, îmi place nu doar ca imagine, chestia cu ”sub pavaj se află plaja”, am auzit-o pe Elvira, pe care am sărutat-o pe obrazul stîng, ca semn de mulțumire.
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 