Ezitări și sentințe de cinci stele

             Seara aceea a de/curs sau s-a desfășurat, totuși, fără surprize, după ritualul serilor obișnuite, cînd nu se organizau evenimente deosebite și nici nu se sărbătorea ceva anume, aceasta aveam să aflu a doua zi de la Elvira, dezamăgită că puținii care venisreră dintre obișnuiții ”casei” nu reușiseră să asigure atmosfera pe care i-o promisese și de care îl asigurase pe însoțitorul său.Cînd Elvira făcu prezăntările, am înțeles că Anton încă nu-l cunoscuse încă pe Vlad Zărnescu, iar cînd acesta mi s-a adresat cu zîmbetul cald, ca unei vechi cunoștinte, spunîndu-mi pe nume, înainte de a-i întinde eu întîi mîna, nu m-am mirat, doar o cunoșteam pe Elvira. Abia ne așezarăm din nou pe scaune, proaspeții veniți consultînd meniul, întrebîndu-ne apoi pe mine și pe Anton, ce dorim sau dacă avem vreo preferință, cînd mobilul meu se auzea din geantă; m-am scuzat și cred că bucuria a fost vizibilă pentru cei din jur cînd am zărit numele pe ecran Tanti Leonora, care tocmai sosise în gara, venise din capitala de județ, unde o lăsase pe aeroportul modest, avionul ce aterizase, fără escală, de la Roma.I-am spus că în zece minute sunt în gara aflată în renovare, apoi, pînă să se ridice unul dintre cei doi bărați să mă însoțească, am alergat neglijent spre ieșire, dar după ce mi-am luat de la garderobă haina, m-am întors ca să o rog pe Elvira să-i spună lui Dan, în cazul în care apare, că Tanti Leonora este la mine.; am intuit întrebarea nerostită din privirea ei mirată și am încuvințat din cap, părăsind localul, fără să fiu sigură că am salutat așa cum s-ar fi cuvenit.

Cu toată nerăbdarea de o îmbrățișa, am izbucnit în rîs cînd am zărit-o așteptînd în holul gării, lîngă cele douuă valijoare de voiaj, – avea ceva din neverosibilul eroinei lui Sebastian, în armosfera de sfărșit de iarnă care accentua și mai mult aerul cenușiu de provincie, în acea după amiază de Duminică umedă și rece. Severitatea din ținuta și atitudinea sa în orice el de împrejurare, ea pretindea că sunt urmele educației de la Școala de Maici din orășelul ”celor șapte coline”, unde învățase în primii ani după război, făcînd parte din ultima promoție care a mai prins cursurile acelei forme de învățămînt, în locul căreia, uneori, Tanti Leonora regreta că nu a putut să aleagă o alta, i-ar fi plăcut să fie învățătoare… Trecuse frumos și demn prin și peste vreme șivemuri; nu am încercat să aflu ce vîrstă are, de ani buni, nu chiar puțini, de cînd am cunoscut-o, eu am asemănat-o mereu cu Deborah Kerr, cea de după acel Bonjour Tristesse; Dan îi moștenise finețea trăsăturilor, distincția și semeția ținutei, dar ce minunat ar fi fost să-i semene mai mult, aproape intrutotul, dacă ar fi fost posibil….

last judegement - L Maitani

                          Last Judgement, Lorenzo Maitani

 Ajunse acasă, după o inspecție discretă a apartamentului, a remarcat, puțin surprinsă, că nu s-a schimbat aproape nimic, astfel încît cadoului adus din Italia, i-a găsit loc în sufragerie și a trecut direct în bucătărie, întorcîndu-se în camera de zi cu ceștile pline de cafea, un platou mic cu ceva pateuri care arătau a fi, indubitabil din peninsulă, o sticlă cu un design ciudat și două ziare din aceeși zi – La Stampa și L’Osservatore Romano, iar dupa felul in care s-a așezat și după expresia feței, am știu că pot să mă joc în voie cu rotocoloalele de fum de la țigări, urmărind-i acoladele si parantezele pe care reușea de fiecare dată să le închidă potrivit; eu nu am drept de vot, deși am proprietate acolo, în Lombardia, dar, oricum nu aveam cu cine să votez, rezonabil pare Renzi, dar stînga se cam prăbusește peste tot, deveniți siniștri, într-adevăr și e păcat pentru democrație, în general, nici centru deapta nu stă mai bine, dar avem sau ajungem deseară să fim valoroși de cinci stele, alături de alți pricopsiți, vai de noi, așa că am cumpărat din aeroport un coniac de 5 stele, ca să nu mi se reproșeze ceva; despre situația de aici nu te întreb pentru că o să văd eu de mâine, nu am lipsit decît două luni; ‘ of! Telefoanele astea! Scuză-mă, te rog! E nepotul meu- da, Dan, am venit de curînd și da, vreau să te văd, înțeleg, grăbit, ca de obicei, bine, cobor în zece minute, dacă ești cu mașina, ne vedem, pa!Ana, mergem?’ ‘nu, eu nu vin, te aștept cu un ceai cald și vreau să-mi spui cîte ceva despre darul minunat pe care l-ai adus’ – în sufragerie era așezată o reproducere aproape impecabilă, dacă există așa ceva, după Ultima Judecată, sculptată de către Lorenzo Maitani la Catedrala Orvieto; am ezitat o clipă să îl caut pe Tomas pe Facebook, apoi am renunțat; el ar fi putut să îmi explice așezarea blestemaților în dreapta, iar a celor mîntuiți în stînga; mi-am pus coniac într-un pahar și ascultînd știrile la radio, în timp ce priveam figurile închipuite de către unul dintre maeștrii Clasicismului timpuriu, m-am pomenit zicînd ’ cumpătați sau exaltați, nebuni sau normali, autoînobilați cu cinci stele sau refugiați pe/ la marginea drumului, ca pe o dungă a unui orizont ce nu există, toți ajungem acolo’

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s