de sezon

(cum ar spune Elvira)

spirala morții

Azi mi-ai oprit plutirea cu-o simplă îmbrățișare
sună a vers? – nicînd; n-aș fi în stare
tu ești magicianul :
și foc și gheață și apă și văzduh
tăișul din privire, răceala-ți nefirească
cereau un ultim suflu, un ultim duh
și m-am prelins pe trupul lung, nemaidorit
lăsîndu-mi capul s-ajungă pe propriile-ți picioare
șoptind cu mîinile-nstrînsoare, o ultimă rugare
hai să jucam cu-adevărat finalul
tu vrei să strici magia? fie; și ce dacă ?
o singură și scurtă rotire pe călcîie
tu schimbi mîna, eu piciorul, nimic nu mai poate opri caruselul
aștept să-mi lași ca-ntr-o scăpare brațul
nici amețeală, nici durere nu pare a voi să fie
ci doar dorința de-a se rupe lațul
să m-adîncesc în lespedea ce va să-mi fie gheața
iar tu să faci ce știi mai bine: dansează-ți viața
–––––––––-
ți-am spus că nu sunt pricepută-n versuri
și nici nu mă descurc printre eresuri
și totuși azi pe lama rimei tale m-am jucat
ba chiar m-ai aplaudat
și nimeni n-o să știe, niciodată
doar locul acesta, unde nu vei mai apărea vreodată
[ah, nu e nimic serios]

[poate ca starea mea este de vina, dar, parca, nici patinajul nu mai e acelasi pe care il stiam eu –– si ESTE FIRESC sa fie asa]