scrisoare pentru Greta

Dragă Greta,

frumoasa și vioaia mea prietenă, îmi pare tare, tare rău că trebuie să îți scriu în mare grabă, înainte de plecare și nu cred că reușesc să îți scriu tot ceea ce vreau. Și tocmai pentru că mă grăbesc, te rog acum ca mîine, după ce te vei întoarce de la grădiniță, în prima zi a unui nou an de împărtășit multe lucruri și întîmplări împreună cu colegii și prietenii de acolo, te rog să mergi în căsuța de vară din curtea bunicilor, acolo unde sunt jucările tale și pe pătuțul mai mare al păpușilor vei găsi un pachet mai puțin dichisit ambalat de această dată, pe care îl vei deschide ușor, dar cu grijă și ochișorii tăi negri și veseli se vor lumina și mai intens de minunatul amestec de culori ale celor mai frumoase fruunze de toamnă – poți să o atingi, să o admiri și să o îmbraci; este rochia făcută anume pentru tine, din toate culorile unui anotimp generos. Alături, vei găsi inele, cercei, brătări făcute din fructele care îți plac ție. Acum nu trebuie să închizi ochii și să îți imaginezi ceea ce auzi șivezi în cărțile și filmele la care obisnuiești să te uiți; tatăl tău va dezlega poneiul și te va însoți de la distanță pînă în locul în care te vei întîlni cu prietenii tăi cu care, de obicei, te bucuri doar în lumea din căsuță, dar acum ve vedeea că ei exită cu adevărat. Pentru cei buni copilăria devine poveste, iar povestea se mută în copilărie.

Bucură-te de tot ceea ce meriți să ai, Greta!

La întoarcere vom bea ceai cald, vom gusta din jeleul de gutui și vom depăna povești.

Ție, care ești cea mai frumoasă poveste, îți las gîndul meu bun

cu mult drag,

chemare la drum

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi grâu de aur,

Fiecare fir va avea o mie de spice,

Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi struguri albaştri,

Fiecare butaş va avea o mie de struguri,

Fiecare strugure o mie de boabe,

Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi păduri uriaşe,

Păduri de plopi cu creştetu-n cer,

Păduri de stajar cu rădăcinile

Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,

Pătimaşa mea dragoste o vom găsi

Culcată în iarba coaptă de soare

Ori poate culcată pe un nor alburiu,

Pe un nor de argint alburiu…

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Din volumul Zaharia Stancu – Poezii, Editura Minerva, Bucureşti, 1987

de data aceasta voi merge singură, totuși; de ce? –  pentru că așa trebuie

[ dacă mi se va reproșa, într-un fel sau altul -s’a mai întîmplat- de ce am adus poeți și scriitori controversați pe blog, voi răspunde la întoarcere cu argumentul Poeziei]