fragilitatea anilor

și nici anii fragili nu pot să-i număr pentru că nu vreau

seara trecută te-am văzut și te-am auzit rostind cuvintele lui Tom, un personaj pe care cred că eu îl îndrăgesc ma mult… și aș lua acele cuvinte și le-aș împrăștia peste tot, în fața celor care, nu puțini, au spus vrute și nevrute despre tine

Tu spui că ai atâtea lucruri în suflet, pe care nu mi le poţi destăinui. La fel se întâmplă şi cu mine. Sunt lucruri pe care nu ţi le pot mărturisi ţie. Aşa încât, să ni le respectăm reciproc.

 

beta-17990-menajeria-de-sticla-i-mov-00-02-55-12-still002_04196100

(sursaa foto – TVR)

eu am avut șansa să beau de două ori cafea și să fumez o țigară cu tine, de fiecare în trei; nu știu dacă am dreptul să mă întreb dacă este drept că voi doi ați plecat dincolo de cinematograful din spatele atelierului de pictură și ceramică, iar eu acum încerc să mă mențin cu încăpăținare, pe linia de plutire

îmi lipsiți amîndoi, iar atunci cînd se întîmplă să mă întreb unde sunteți și ce mai faceți, promit să îmi amintesc cuvintele lui Tom, reauzie în această seară

Nu m-am dus în lună, m-am dus mult, mult mai departe … căci timpul este cea mai lungă distanţă între două locuri. Puţin după aceea, am fost dat afară din slujbă pentru că scrisesem o poezie pe capacul unei cutii de pantofi. Am plecat de acasă, am coborât pentru ultima oară treptele scării de incendiu şi de atunci am mers pe urmele tatălui meu, încercând să regăsesc în mişcare ceea ce pierdusem în spaţiu … Am călătorit foarte mult. Oraşele treceau prin faţa mea ca nişte frunze moarte, frunze viu colorate, dar rupte de pe ramuri. Aş fi vrut să mă opresc, dar parcă mă urmărea ceva. Ceva care venea întotdeauna pe neaşteptate. Uneori era un cântec cunoscut, alteori doar un ciob de sticlă străvezie. Merg câteodată noaptea singur, pe străzile unui oraş străin, — când nu găsesc pe nimeni să-mi ţină de urât. Trec pe dinaintea vitrinelor luminate ale unei parfumerii. Vitrina este plină cu sticluţe transparente, irizate ca cioburile unui curcubeu sfărâmat.

rămîneți acolo, departe, aici, astăzi lumea este luminată de fulgere …

Anunțuri

acel CEVA

acolo, în fiecare dintre acele clipe există CEVA

în fiecare strop de rouă sorbit de pe petalele sau de pe fruzele din grădina aflată dincolo de gardul curții, în fiecare nor de vată luat și topit înre buze, de pe cerul în care s-a răsturnat albastrul mării, în fiecare apă de izvor ori din fîntîna sau din valul înspumat, acea apă care îți dă putere nu doar pentru o zi 

în fiecare tresărire pe care minuța o simte la mîngîirea mînzului și la îmbrățișarea prietenului fidel care atinge piciorul, neștiind că, uneori, felul său de a-și arăta iubirea încurcă puțin mersul,

în fiecare măr sau cireașă luată pe furiș de pe ramură, în fiecare felie de pîine cu brînză sau cu untură și în fiecare bucățică de ciocolată, împărțite cu ceilalți (numai aș gustul acel se simte cu adevărat),

în fiecare jucărie și în fiecare joc bucuria cuprinde și întărește trupul, iar sufetul rămîne mereu liber,

în fiecare pagină de carte și în fiecare secvență de film povestea se prelungește și se regăsește în aventurile eroilor preferați,

în fiecare rugăciune spusă șoptit dimineața și seara , în fiecare sărut protector și de binecuvîntare primit pe frunte,

în toate acestea acel CEVA are toate culorile și toate nuanțele curcubeului și are cel mai frumos nume – SPERANȚA

și spun(em) din nou și mereu

La Mulți Ani, COPILĂRIE!