una primavera perduta

spuneai cîndva că primăvara este anotimpul cel mai capricios și că, în timp ce eu asociam primăvara de sau cu impresionismul, tu te gîndești la Renaștere și abia mai tîr ziu am înțeles de ce pleci în fiecare an să te bucuri de inmugurire acoolo, unde nu se scrie, nu se descrie, nu se vorbește, nu se șoptește, ci se simte, acolo, unde, da, recunosc și eu, se simte

nu am găsit nici o vedere în vreo cutie poștală, nici reală și nici virtuală, doar semne de pe diverse meridiane la cîte o zi sau două distanță, încît îmi este greu să ghicesc ude ești; îmi imaginez ncă ești în orașul drag ție și lui Michelangelo, acum imposibil de atins pentru mine, char și gîndul mă rănește

și îmi spun că am mai pierdut o primăvară – una Primavera perduta….. și ca într-un frumos roman de dragoste irosită de vreme și de vremuri ingrate, îmi amintesc ”eu n-am resimtit vreo emotie;Timpul și-a desăvîrsit opera. nici eu, nici el nu mai eram cei de altadată”

dincolo de ferstre și de ziduri, Primăvara abia se străduiește să dea semne că, totuși, este locul, timpul și rostul său; caut ceva anume și îmi cade, pentru a cîta oară?, Filozofia Renașterii peste gamba stîngă, citesc, înainte de a o ridica, o frază cum că setea omului pentru fericire este mai puternică, mai mare decît setea de cunoaștere, ceea ce mă ajută să o închid mai repede și mă hotăresc să ies la aer, chiar dacă plouă mărunt, ca toamna

spre ieșire zăresc un obiect adus de prin locurile unde tu ai ajuns cu mult înaintea celor pentru care o călătorie în Asia Centrală este o excursie exotică sau o mostră de snobism și m-am gîndit, uite-așa, dintr-o dată, că poate îți este sete și am pus în attach o cupă din jad., acel Wine Cup despre care mi-ai povestit mai demult

și cam atît, deocamdată, pentru că am luat cheile casei de pe biroul unde e calculatorul -nu folosesc telefonul, să știi- și nu înțeleg cum a ajuns povestea nordică lîngă tomul în care Marsilio Ficino explică iubirea ca pe un factor cosmic

trebuie să plec, să simt ceva proaspăt, neștiut,un altceva mai firesc; neliniștea asta vecină cu teama, nu e de bun augur

pe gînd, un auguri

[despre povestea aceea, coborîtă sub soarele Lombardiei, din locurile unde cavalerii teutoni țin locul eroilor mitologici promit sa-ți scriu mai tîrziu]