mărțișor pentru Greta

mică, veselă, vioaie și zburînd-săltînd ușor,

de pe migălosul șnur, cel al  dragostei și-al vieții,

ce topește cu făptura-i colorată ceara gheții,

sărutînd prima petală, ea devine mărtișor

martisor1

[Greta, te rog frumos, lasă-mi puțin timp și voi încerca să scriu povești pentru tine ❤ ]

Anunțuri

simțul distanței

în ultimii ani nu am reușit să văd filmele nominalizte la Oscar,înaintea Galei de decernare a Statuelei/lor și nici anul acesta; de fapt, mă interesează mai mult categoria filmului străin

zilele trecute am văzut un film tulburător, The Fencer, o coproducție finlandeza-estoniana-germana, în regia lui Klaus Härö, care a candidat anul trecut pentru Oscar

profesorul Endel Nelis le spune copiilor din Haapsalu, la prima lecție de scrimă, că în acest sport cel mai important este simțul precis al distanței și este un film despre distanța dintre curaj și demnitate, dintre devotament și datorie, dintre așteptare și speranță, dintre pritenie și sacrificiu, dintre nedreptățile istoriei și viața trăită într-o lume fără abuzuri și fără teamă

mă vor urmări mul timp, cred, alternanța și cadența cadrelor în care copiii se antrenează pentru concursul pe care îl vor și cîștiga, pe de o parte și febrilitatea cu care agenții poliției politice caută prin dosare dovezi de compromitere a profesorului, pe cealaltă parte

sincer, acum, eu cred că acest film era mai îndreptățit să fie premiantul de anul trecut

pentru anul acesta, eu ”merg” pe/cu The Salesman , mărturisind sau recunoscînd prețuirea mea pentru regizorul iranian Asghar Farhadi, dacă ar fi săamintesc doar de A Separation, o lecție care m-a lăsat fără respirație și fără gînd articulat/ bine încheiat, într-un punct, undeva, pe distanța dintre adevăr și minciună.

scrisoare de Drago-bete

mereu mi-a plăcut să scriu scrisori.

uneori, cănd voiam ca gîndul să atingă cît mai repede, luam o vedere și aruncam pe ea cîteva semne; deobicei, preferam să scriu după miezul nopții, iar în zori, cînd închideam grăbită ușa casei, se întîmpla să uit să iau ceva cu mine, dar plicul timbrat ajungea de fiecare dată în prima cutie poștală din apropiere; peste cîțiva ani m-a salvat e-mailu-ul, cu al său ”send”

nu am scris vreodată acele două cuvinte (în limba noastră, sau trei, în alte posibile limbi), foarte posibil, ba chiar cu siguranță, în alte locuri, pe ale hîrtii, în alte situații, verbul l-am scris, dar fără pronume

și chiar dacă nu mă interesează prea mult dacă pe Portland Vase sunt nereide, precum Thetis, ori frumoase pămîntene ca Elena din Troia sau Dido și Aria, surorile lui Augustus, romanul, deși o poveste de dragoste are fiecare dintre ele -și chiar mai mult de-atît- de fiecare dată cînd privesc îndelung imaginea cu vasul realizat în tehnica numită cameo, mă încîntă și mă linistește, totodată, îmbinarea fascinantă a albului cu albastrul nuanțat gradual, iaaaaaar astăzi am simțit răcoarea blîndă a spumei mării și mi-am amintit aproape involuntar că în urmă cu cîțiva ani aduceam pe unul dintre blogurile mele cîteva rînduri din scrisorile de dragoste ale lui Nichita, da, din acel volum în care erau și Respirările

Sentimentul este forma cea mai curată a adevărului.

tu care esti îndrăgostit, habar n-ai ce este acela un sentiment.

Tu vrei să ştii pentru că eşti îndrăgostit,– dar sentimentul razelor de lună, l-ai uitat, tu?

Tu eşti îndrăgostit, nu mai ştii nimic.

Îmbrăţişarea e un sentiment.

Uită-te şi tu, prostule, la orizont!

Nimicirea sufletului se aşează in nedragoste, dupa cum fiinţa se aşează în trup

Noi nu suntem

Noi suntem clipa care a trecut prin poarta existenţei!

Odată ai amintit de Telegrame

acum, imi amintesc, doar una : „contactează imediat aer. Anunţă dacă ai reuşit. Dacă sunt alte propuneri, telegrafiaţi cifrat”

și tot mai crezi că vreau să impresionez, cînd acum, acum, cînd am cam o juma’ viață de inutilitate îmi amintesc si am curajul să scriu ‘ dezasperant este, nu locul fiinţei noastre, trupul, ci locul petrecerii—timpul’

*

în acele prime seri spuneai că una dintre cele trei dorințe pe care le-ar putea îndeplini acel pestișor de aur ar fi să revezi Egyptul (de celelalte două știu că ai avut șansa să te bucuri)

am găsit în cutiile mele o imagine cu un papirus egiptean și m-am bucurat sincer că estepapyrus

nescris; eu nu știu si  nici nu cred că aș putea să scriu ceva, nici cu spuma valurilor, pe care…

recunosc- Nu știu să scriu scrisori de dragoste, dar este o zi în care cei mai mulți își iau liber la dragoste, trăind-o

pentru alții, puțini, este o zi în care, în cutia poștală, reală sau virtuală, găsesc o coală simplă, fără verb, fără pronume și fără nume.

Portland Vase

in aceste săptămîni am încercat să mă reîntorc la Legendele Olympului și am găsit, din întîmplare (cu noroc), o minunăție care, descoperită în primul secol după  Hristos, se pare că are o ‘finalizare’  artistică în epoca Victoriană

 

portlandvase1

(imagine scanată )

despre aceasta sper să reușesc să mai adaug cîteva rînduri; acum las antichitatea, modernitatea și pstmodernitatea,   mă depărtez de istorie și de artă și reiau lectura unui roman polițist.

pe curînd!

(urare, adresată cui?…)

atunci cînd adjectivul e de prisos

Francesco Gabbani nu a fost preferatul meu, dar mă bucur  că a că a cîștigat fr-gabbani-sanremo2017

nu găsesc și nici nu caut un adjectiv pentru textul melodiei interpretate de el—–––– ar fi de prisos….

dar cred că aș putea să iau/ aleg un singur vers, sau două, ori trei, ba chiar mai multe, să fac pancarte si bannere, că tot îmi e dor de un miting civilizat, nepartinic, ci pentru a salva ceeea ce se mai poate păstra/ apăra/ ”asuma” din genericul ‘umanitate’

iar din acest an, eu voi păstra momentul lui Zucchero