Cizmulița Gretei

Greta s-a întors de la joacă mai devreme decît de obicei. Cu obrajii roșii, cu mînuțele reci, cu mănușile   atîrnînd pe sub mînecile paltonașului, s-a dezbrăcat în grabă, a mîncat tot ce-i pregătise mama, a mai răsfoit cărțile colorate, s-a uitat cu un aer plictisit la desene, a mînuit cu îndemînare tableta, neterminînd nici  un joc, apoi, spre mirarea celor din jur, a  hotărît să doarmă somnul de amiază;   întrebată dacă se simte bine,  Greta i-a liniștit- voia ca ziua să treacă mai repede, să vadă cînd vine Moșu’.  Seara, ghetuțele pe care Greta le pregătise meticulos, cu ajutorul mamei, așteptau, deja, pe pervazul ferestrei. Dimineața, fetița cu ochii negri și veseli le va găsi pline, bucurîndu-se de darul Moșului.

 

cizmulite

 

Greta, nuielușa găsită alături nu este o dojană sau un „avertisment”  pentru tine, ci  o poți folosi pentru a îndruma căluții de la săniuța ta fermecată. Și să nu fi supărată dacă acum nu ai găsit schiurile și nici patinele pe care le doreai atît de mult – le vei primi, cu siguranță, iarna viitoare, cînd tu vei fi și mai frumoasă și mai înaltă și vei putea concura cu mama pe patinoar și cu tata pe pîrtia de schi.

 

Pînă atunci, bucură-te de darul primit, joacă-te cu fanteziile iernii.  Zîmbește mereu, copil fumos și vesel. Tonifiant și binefăcător este zîmbetul tău!    bucuria-darului

 

 

 

 

 

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.