șiragul de mărgele

Greta mergea grăbită spre banca unde mama ei lăsase cartea alături și își bucura privirea cu soarele blînd și culorile toamnei răsfirate peste tot. Fetița puse pe geanta mamei castanele din mînuțe, iar apoi își goli buzunarele.

– Uite, mama, am găsit pe jos castane. Mă ajuți?castane

– La ce să te ajut? Sigur, cu mare drag, dar cum îmi spui cum, scumpa mea.

– Am adunat castane, vezi?

– Da, zîmbi mama; ce vrei să faci sau să facem cu ele?

– Mărgele, tu ai o brățară din castane, tata are una la cheile de la mașină, dar eu vreau mărgele.

– Bine, facem împreună mărgele, dar cred că vor fi puțin cam grele pentru tine.

Peste cîteva minute Greta se întoarse la tobogan și la celelalte jucării și era convinsă că toți cei care o priveau îi admirau măgelele.

Cînd se apropie ora plecării spre casă, mama o strigă ușor și la sosirea fetiței o privi mirată și o întrebă zîmbind:

– Ce s-a întîmplat? S-au rupt mărgelele și s-au împrăștiat castanele?

– Nu, mama. Am întîlnit un alt copil care părea supărat, l-am întrebat de ce nu vrea să se joace și mi-a spus că îi e foame. V-am văzut pe tine și pe tata că mîncați castane de pe care luați coaja și i-am dat lui mărgelele. Poate că îi plac și îi trece foamea. Tu ce crezi, mama?

– Da, cred că îi plac, deși…

– Ce vei să spui?

– Așa, prinse în mărgele erau prea tari, ar fi trebuit să fie coapte.

– Bunica face piure de castane, mama, adunăm altele, le coacem, aducem și piure de acasă și i le dau pentru că vreau să se joace și el cu noi. E bine, mama?

-Este foarte bine, fetița mea bună.

Mulțumită, Greta mergea cu doi pași înainte, căutînd cu privirea castane mari și frumoase.

 

[Greta, nu te-am uitat, doar că am o peioadă mai grea, care va trece 🙂 ]

ar fi putut să fie un ‘regal’

(impresiile sunt aceleași și la o săptămînă după… eveniment)

ar fi putut să fie un ‘regal’ al filmului rus, dar din motive diverse, multe sau puține, nu a fost: timpul scurt? – au fost, totuși trei, zile de Festival, iar invitatul de onoare era anunțat filmul rus; este greu să faci o selecție dintre filmele oricărei cinematografii, iar între producțiile Mosfilm, cred că este aproape imposibil de realizat un fel de listă ce să nu nedreptățească, prin lipsă, din diferite motive, multe filme mari, indiferent după criteriu s-ar ”întocmi”, însă eu cred că dacă vrei să atragi publicul tînăr către/ spre o cultură față de care prejudecățile sunt întreținute zilnic, ori le prezinți realizări mai recente, cu probleme apropiate de cele ale generațiilor mai tinere, ori asiguri o ”inițiere” pentru înțelegerea unor teme/ subiecte/ situații atinse de harul celor care le-au lăsat aura capodoperei; orele de difuzare ale filmelor, probabil că țin de … organizare

mosfilm_logo_old

dintre cele opt filme prezent/at/e la MECEFF 2016, eu am reușit să văd doar trei, de fapt, să le revăd

primul film de lung-metaj al lui Andrei Tarkovski, Copilăria lui Ivan, l-am revăzut la o distanță de ani în care se poate cuprinde, așa cum se spune, o viață; cum siguranță nu numai timpul, vîrsta la care l-am revăzut acum, ci mai ales lecturile cărților scrise de el și cele scrise despre el, m-au ”ajutat” să disting, să observ mai bine în povestea unei copilării mutilate de război (doar cei care i-au simțit ghimpii în sufletul niciodată vindecat si -poate- cei care au rămas marcați de rănile ascunse celor apropiați- pot înțelege sfîșierea pe care filmul o strigă tăcut între secvențele de la început și cele din final) contrastul dintre realitatea întunecată a războiului și seninătatea, limpezimea și bucuria jocului copilăriei din visul care duce spre acel tărîm unde ajung doar cei care nu se tem în viața asta de nimic, tocmai pentru că ei au credință, speranță și iubire, cum inspirat este titlul cărții lui Costion Nicolescu; chiar dacă ar fi rulat la ore mai rezonabile cu programul meu, celelalte două filme ale sale tot le-aș fi ”amînat”, pentru că la întîlnirea cu filmele sale (era să tastez ‘sculpturi’…) este nevoie de o stare anume, una specială, nici prea-prea, nici foarte-foarte, așa ceva se simte după…

preferatul meu dintre filmele lui Grigori Ciuhrai este și va rămîne Al 41-lea, dar am revăzut cu emoția de fiecare dată drumul lui Alioșa spre casă, în permisia de trei zile care vor fi numai tei minute, minunînd-mă și acum de mesteșugul prim-planurilor și de toată iscusința imaginilor, întrebîndu-mă în cîte filme rusești și nu numai, se regăsesc, într-un fel sau altul, alergarea mamei prin lanul de porumb sau graba printre linii si trenuri în plin război după cîțiva stropi de apă și scriu aici ceea ce am spus cînd am văzut pe la începutul anilor 2000 la un post tv, această tulburătoare Baladă a soldatului într-un ciclu intitulat ”filme cae au speriat Estul” : ‘sunt filme care au speriat Vestul, pentru care nu gasea/u destule premii, noi, cei din Estul cenușiu, știam ce și cum suntem, stiam ce și cum anume putem face’

poate că în fiecare vară zboară cocorii deasupra Moscovei, ca în filmul lui Mikhail Kalatozishvili/ Kalatozov, căutînd bucuria din ultimele zile dinaintea războiului , cînd zîmbetul Veronicăi și al lui Boris aveau să se regăsească în cea mai impresionantă nuntă surprinsă de camera de filmat, atunci cînd cel care nu are nimic, doar că l-a atins glonțul tece într-o lume mai liniștită, împreună cu visul pe care nici chiar moartea nu i-l mai poate lua; poate că vor vedea cocorii și privirea împietrită a Veronicăi, acea privire rece care ucide și dușmanul nevăzut cae i-a omorît părinții și i-a distrus casa, acea privire cu care ar vrea să se ucidă singură atunci cînd face neiertatul compromis; și nu știu dacă în zborul înalt al cocorilor se va regăsi ceva din sublimul gestului cu care florile, aduse pentru omul iubit care nu se va mai întoarce de pe front, sunt dăruite cu durere și cu recunoștință celor mai norocoși – recunosc: m-a urmărit de cîteva ori în viață această imagine

și am așteptat cu nerăbdare să văd expoziția de afișe

ce am găsit, se vede mai jos –NU  am avut timp să ”prelucrez” imaginile de pe mobil 

Jpeg

Jpeg

și chiar nu mai chinui tastatura

 

Jpeg

Jpeg

(au mai fost cîteva semne de întrebare pentru mine, ca să nu folosesc alt/e cuvint/e, spre exemplu prezența unui pretins écrivain G Cartianu chiar și la Festivitatea de premiere , pe podium, primind el, ca intermediar, Marele Premiu, precum și numărul redus de spectatori; să rămînem optimiști și dacă vom mai fi prin Mediaș, sperăm într-o viitoare ediție 2017, cu surprize frumoase)

MECEFF 2016 – ce fel de ediție?

și a fost ediția a șasea a Festivalulului MECEFF

scriam în altă parte, pe contul meu de FB, că a fost o ediție cu un start ratat; impresia mea rămîne aceeași și la cîteva zile după încheierea evenimentului, acum, cînd am cîteva clipe pentru a veni pe propriu-mi blog

în fiecare an au fost proiecții ale unor filme, unele aflate în competiție, cu cîteva ore înainte de deschiderea oficială, din Piața Primăriei; așa s-a întîmlat și anul acesta

nu știu cîți spectatori, cinefili sau nu, au fost în Sala Traube cînd au rulat, unul după altul, trei dintre filmele care își disputau unul dintre premii sau chiar marele premiu – Koza din Slovacia-Republica Cehă, regia Ivan Ostrochovský, urmat de FRAŢII ŞARPE -Republica Cehă, regia Jan Prušinovský și filmul lui László Nemes (Ungaria), care avea deja un Oscar și un glob de Aur, pentru cel mai bun film străin, Fiul lui Saul

personal, eu am ajuns la Sala Traube după cîteva minute de la începerea filmului lui Tarkovski, Copilăria lui Ivan, film care ”a precedat” discuția (ar fi prea mult să scriu așa cum era trecut în program Colocviu: Sărbătoarea cinematografiei ruse) . Cu toată jovialitatea și gentilețea Doamnei Natalia Mujennikova, director la Centrul Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din Bucureşti și cu generozitatea cu care ne-a împărtășit experiența sau, mai degrabă, impresiile trăite personal în lumea filmului de la Moscova, de către Doamna Ruxandra Cernat, preşedinteAsociaţia Artiva, eu nu cred că o temă sau un subiect de discuție cum este filmul rus(esc) poate fi ”expediat” în 30 de minute

la festivitatea de deschidere din Piața Primăriei am ajuns spre finalul prezăntărilor de rigoare a invitaților și a organizatorilor, cu cîteva clipe înainte de începerea filmului documentar, realizat de Radu Gabrea – Împărăteasa roşie – Viaţa şi aventurile Anei Pauker , un film bine făcut, dar din care nu am aflat date noi despre un personaj mai mult decît controversat, față de ceea ce știam din mărturiile auzite sau citite ale celor cu care s-a realizat filmul (istorici și politologi)

la sfîrșitul primei zile am rămas cu regretulcă nu am reușit să văd un fil rus, regizat de Serghei Popov în anul 2015, Drumul spre Berlin, singurul film mai recent din țaa invitată (prohramat la o oră tîrzie, în paralel cu proiecția din Piață….)

cea de-a doua zi de/ din Festival am ratat-o eu, din cauza programului meu, care, since, cu puțină străduință ar fi putut fi modificat penteu a revedea filmul lui Mircea Săucan, Suta de lei

dintre filmele aflate în competiție am reușit să văd doar coproductția slovenă-italiană, Copacul, regizat de 

Sonja Prosnec, un film care mie mi s-a părut deosebit de interesant și pe drept recompensat cu premiul pentru imagine

palmaesul MECEFF, edi ția 2016, se cunoaște, iar marele cîștigător, era, oarecum, previzibil, Son of Saul, iar argumentele, motivația juriului de la Mediaș sunt atît de frumoasă, de convingătoare și de incitantă pentru cei care vor să vadă sau să revadă un film bun

trofeu-meceff

despre cea de-a treia zi a Festivalului, care ar fi pututu fi un regal al filmului rus, în ‘postarea’ viitoare

 

 

[înainte de a apăsa butonul ”postează” am deschis să aud știrile zilei și chiar fără să vreau mi-am amintit că în timp ce Doamna Natalia Mujennikova spunea că în anii ’30 se recomanda și se simțea nevoia unor filme cu o atmosferă veselă, eu, aproape inexplicabil, m-am gîndit la primul volum al romanului scris de A Rîbakov, Copiii din Arbat]