și singurătatea are Povestea ei

îl știu și mi-e drag de la inceputurile carierei sale și ale adolescenței mele

și tot el este și atunci și acum și oricînd (în)cîntă:

”uneori nu e nimeni care vrea să m-asculte,/sunt mulţi care ascultă ce nu vreau alteori”

[ nu puteam să o las doar pe FaceBook]

Anunțuri

breaking silence

(că tot se poartă)

și hai să rup tăcerea

de parc-ar fi zăbrele-mpreunate ce vor să-mi țină trupul și firea deopotrivă, căci mintea nu se lasă, încă, prinsă;

sau poate-o fi firul de nisip pe care am înșirat scoici, fructe curățate de alge și pietre de chihlimbar ce țin în ele culoarea mierii de acolo, din nord, iar acum nu mai știu pe cărui mînă sunt acestea sau brățările aztece,

pe ceas cîte o perlă și-o rugă-n fiecare”

ȘȘȘȘȘsssssssstt!!!! acesta este un loc păgîn de cînd tăcerea nu mai ține-n sine gîndul curat și pașnic, al sufletului liniștit

tăcerea n-am chemat-o eu, a dat tîrcoale pe aici, ca o jivină ce-adulmecă un loc de tihnă spre care unii-alții o îndrumă, o ispitesc cu slaba pîlpîire ce nu vrea să se stingă spre oful celor care p lespedea neagră cu nume de Piano un dans al morții fără de iubire ar vrea să se încingă

le-am ascultat și țipetele și șoaptele, le-am văzut privirile mirate, le-am resimțit seducția celor care, cîndva, ecredeam că stăpînesc realul și virtualul deopotrivă

vai lor, în graba lor indiferentă de a mă convinge de înțelepciunea veșniciei unde nimic nu doare și toate grijile dispar, au lăsat la vedere trei lucruri : o carte cu povești nemuritoare, un film vechi uitat înt-un aparat la fel de vechi care proiecta imagini pe peretele camerei, acoperit cu un cearșaf alb și un joc de decupaje care trebuiau îmbinate (semăna, dar nu era un puzzle)

aceste trei fleacuri mi-au amintit că mai știu să mă rog, că îmi amintesc căldura soarelui și răcoarea apei, că mai sunt cei patru sau chiar cinci prieteni adevărrați, că am avut șansa să pot să iubesc frumos și nevinovat

și mi-am amintit că, trăind cea mai frumoasă poveste, aș putea aduce eu poveștile mele,

poveștile lumii care mi-e dragă cu toate cele bune și mai puțin bune ale sale

(și chiar de nu voi afla acel SEMN obsedant, tot merită să încerc)

săptămîni fără povești?!?

cum așa???

au fost, cum să nu fie

si a fost și sirop dulce și răcoros pentru caniculă,  a fost și dulceață de  cireșe-amare, servită în pahare de plastic, doar ocazional în farfurioare de porțelan fin

deh, vremea și vremurile

mult discutatul și disputatul BREXIT, cu un rezultat ce pare a consfinți ceva ce se știa și care nu se voia a fi recunoscut pe față, cum se spune, mie, personal, dincolo de bănuiala unui cabotinism englezește camuflat, mi-a reamntit un film vechi cu Gregory Peck ,  The Million Pound Note și re-citirea  pe diagonală, frunzărirea Tratatelor Europene, ca și cînd nu aș fi avut sau nu am probleme mai acute si mai urgent de rezolvat

 

și au mai fost și alte povești despre care voi …reveni…, dar acum vreau să prind două ore de somn

BUNĂ DIMINEAȚA!

aici un gînd nu deranjează pe cineva cu exersat simț de observator

Îmi place viaţa, dar nu în postură de îndrăgostit. Nu am fost şi nu sunt un „jouisseur” (sau, dacă vrei, sunt mai degrabă „gourmand” decât „gourmet”). Lumea mă atrage şi la 80 de ani. Mă preocupă oamenii, cărţile, evenimentele, nu sunt indiferent la ce se petrece în ţară şi în lume. Mă aprind uşor, mă enervez, mă agit, mă implic, până când Janina mă trage de mânecă. Interesele cele mai atrăgătoare îmi par cele dezinteresate: ceva care aparent nu mă priveşte – tocmai de aceea mă priveşte!
La drept vorbind, încă nu simt o diferenţă notabilă între 80 şi 70 sau 60 de ani. Dar ştiu la ce mă pot aştepta. (…)Îmi cunosc locul umil sub soare, atâta vreme cât mai exist.

                                                                                      -Prof Ion Ianoși-

… și va rămîne, Domnule Profesor, tot ceea ce ne-ați ajutat să înțelegem despre Sublimul în artă și (ne)Artă, dincolo sau ca o eternă continuare onestă a cronicii Unei Vieți trăită cu demnitate